Infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal a unei persoane este prevăzută în legislaţie în art. 205 C. penal. Legislaţia prevede pedepse de până la 15 ani în cazul în care s-a săvârşit această infracţiune în anumite condiţii ca de exemplu dacă fapta a a avut ca urmare moartea victimei. Însă ne întrebăm dacă orice faptă de lipsire de libertate se încadrează în conţinutul constitutiv al acestei infracţiuni?

Vom analiza în cele ce urmează un caz practic.

Sub aspectul situaţiei de fapt, instanţa reţine următoarele: la data de 30.03.2015, în jurul orelor 17,00 inculpatul se deplasa cu autoturismul său pe raza comunei B. Observând persoana vătămată, fosta sa prietenă, acesta a oprit autoturismul şi înfrângând voinţa persoanei vătămate a urcat-o pe aceasta în autoturism, iar ulterior a pus în mişcare vehiculul.

Pe drum, inculpatul i-a solicitat persoanei vătămate să-i restituie un telefon mobil şi primind refuzul acesteia, inculpatul şi-a continuat drumul neoprind la domiciliul persoanei vătămate, spunându-i acesteia că o va duce în vârful dealului pentru a o dezbrăca. În acest context persoana vătămată a încercat să strige după ajutor ieşind pe geamul autoturismului, însă inculpatul a tras-o înapoi în autoturism.

Acţiunile inculpatului au produs persoanei vătămate o puternică stare de temere, astfel încât, în momentul în care aceasta a observat că din sens opus se apropie un alt autoturism a ieşit din nou pe geam pentru a solicita ajutor, însă inculpatul a tras-o înapoi în autoturism, acţiune care a perturbat atenţia inculpatului de la manevrele specifice conducerii autoturismului şi a condus la pierderea controlului autovehiculului care a ieşit în afara părţii carosabile şi s-a răsturnat în rigola de la marginea drumului.

Fapta inculpatului de a urca în autoturism persoana vătămată  înfrângând opoziţia acesteia şi de a conduce ulterior autoturismul în aceleaşi condiţii, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate prevăzute de dispoziţiile art.205 alin.1 Cod penal.

Nu interesează în speţă faptul că lipsirea de libertate a fost parţială, în sensul că persoana vătămată a fost obligată împotriva voinţei acesteia să urce în autoturismul inculpatului fiind astfel împiedicată să-şi continue deplasarea deoarece lipsirea de libertate chiar şi parţială prin îngrădirea libertăţii de mişcare cu privire la anumite activităţi, reprezintă în fapt tot o lipsire de libertate.

În concluzie, potrivit ştirilor juridice, sub aspectul laturii obiective, infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, presupune o faptă prin care o persoană este lipsită de libertatea fizică, adică de posibilitatea de a se deplasa şi acţiona în conformitate cu propria voinţă. În condiţiile speţei, se observă că libertatea de voinţă a părţii vătămate a fost afectată de o constrângere fizică şi morală folosită de inculpat, care a cauzat acesteia o puternică stare de teamă. În atare situaţie, chiar dacă în condiţii obişnuite, partea vătămată ar fi avut posibilitatea de a părăsi pe fereastră încăperea în care a fost închis, datorită stării de teamă insuflată de inculpat, acesta nu a putut să acţioneze cu voinţă liberă, fiind astfel lipsită în mod evident de libertate.