În cazul în care s-a produs o pagubă în patrimoniul unei persoane, aceasta din urmă are posibilitatea de a formula o acţiune pentru repararea pagubei. Legislaţia prevede că acţiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptăţită, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreţinerea sa la data decesului.

În comparaţie cu vechile prevederi penale unde se prevedea că acţiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecată, noile reglementări, art. 541 C. pen. care poate fi consultat pe portalele juridice, prevăd că acţiunea poate fi introdusă în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecată. Putem observa că acest termen a fost redus substanţial de la 18 luni la 6 luni.

Vechea reglementare a constituit subiectul unei excepţii de neconstituţionalitate pe care o vom analiza în cele ce urmează.

Autorul excepţiei şi-a motivat cererea sa prin faptul că natura juridică a dreptului la repararea pagubei produsă prin erori judiciare este una de răspundere civilă delictuală, iar termenul de prescripţie al unei asemenea acţiuni civile este cel general de 3 ani. Din acest punct de vedere, legea care stabileşte un drept la acţiune care se prescrie în termen de 18 luni reprezintă o inechitate şi o încălcare a principiului constituţional în faţa legii.

Curtea Constituţională a stabilit că termenul special de prescripţie de 18 luni prevăzut în vechea reglementare, este un termen de prescripţie a dreptului la acţiune rezonabil, care asigură condiţiile optime celui prejudiciat pentru a exercita acţiune în justiţie în scopul obţinerii reparaţiilor legale, în concordanţă cu prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale precum şi cu cele cuprinse în art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, care consacră dreptul la un proces echitabil. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în jurisprudenţa sa faptul că dreptul de acces la justiţie nu este un drept absolut şi că acesta “poate fi supus la restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie”. Cele menţionate anterior au dus la respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei prin Decizia nr. 435/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 702/2016.

În concluzie, stabilirea de către legiuitor a unui termen special de prescripţie, în acţiunea pentru repararea de către stat a pagubei suferite în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal, constituie expresia rolului constituţional al acestuia, consfinţit şi de prevederile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora “competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, şi nu este de natură să aducă atingere prevederilor constituţionale.