“Rar mai găseşti un aşa chilipir!”, şi-a spus domnul Leonte în timp ce cântărea în palmă un smartphone ultimul răcnet. „Firmă americană, frate, nu te joci!” a adăugat în timp ce semna contractul de prelungire a abonamentului de telefonie pentru încă 2 ani. Client vechi, domnul Leonte! Pentru un aşa telefon deştept a plătit doar 50 de lei. Punctele de fidelitate au plătit restul… până la preţul telefonului pe piaţă. Bine, tot domnul Leonte a dat diferenţa, dar aşa prin nebăgare de seamă. 5-6 lei în plus la abonament nu contează, mai ales când „are balta peşte”!

Deşi recunoaşte că n-a avut vreodată curiozitatea de a cunoaşte toate funcţiile telefoanelor avute, domnul Leonte, un tânăr pensionar (nu-i poţi zice altfel, are doar 55 de ani!), are patima gadget-urilor. E mai ceva ca un adolescent. Pensia de fost angajat al MAI se distribuie generos între membrii familiei. Cu toate astea, în fiecare lună îi mai rămân câţiva lei pentru vreo tabletă, nişte căşti wireless sau vreun stilou digital. Dar chilipir ca telefonul ăsta n-a mai aflat!

Nerăbdător să se laude cu noua unealtă, a parcurs drumul până acasă într-un suflet. Prima dată a făcut câteva poze. Primul imortalizat a fost cotoiul vecinilor, pe nume Felie. Vizibil deranjat de bliţul ce i-a stricat siesta, cotoşmanul a tulit-o cu o iuţeală neaşteptată pentru supleţea sa de caltaboş XXL.

După ce-a privit poza, domnul Leonte a rămas descumpănit. Deşi era în realitate de un gălbui uniform, Felie arăta acolo ca şi cum ar fi fost împroşcat cu păcură şi apoi tăvălit prin rumeguş. A mai umblat prin setări dar parcă tot vechiul telefon era mai tare. Nu-i nimic, pentru poze există aparatul foto. Ăsta-i doar telefon. Şi încă unul isteţ!

Un gadget sofisticat
Se hotărî pe loc să consume vreo 20-30 de minute din cele câteva mii disponibile în reţea pentru a mai vorbi cu foştii colegi de birou. Ştia el că pe la ora asta, în jur de 15:00, se instalează aşa, o moleşeală plăcută, când slujbaşul public citeşte reviste dubioase în ultimele ore de program.

„Ce mai faci şerifule?” îşi interogă el fostul coleg (de razii în care-ţi şuieră glonţul pe lângă tâmplă ori de nopţi pierdute „undercover”, prin stabilimente despre care soţiile nici nu trebuie să audă).
Detaşat de fostele probleme de serviciu, domnul Leonte avea chef să-şi ia puţin în zeflemea foştii şefi şi colegi. Sau măcar să-i scoată din starea de picoteală! Dar în loc de răspuns, în telefon se auzi un foşnet stins. Cam enervat privi la display-ul noului telefon. Apucă să vadă cum pixelii apun domol precum aştrii cerului nocturn, goniţi de zorii zilei.

„S-o fi terminat bateria… Să-l pun la încărcat! Oricum e cam anormal telefonul ăsta!”, conchise. Către seară îl năpădi dorul de al său fecior, student la Verona. Se hotărî să-l sune. De data asta telefonul mergea şnur. Doar că-l simţea cam cald în palmă. Curând auzi un sfârâit.

„Ce tot prăjeşti acolo?” îşi întrebă el fiul. Dar în difuzor nu se mai auzea nimic. Domnul Leonte privi telefonul şi-l aruncă instinctiv din mână. Fumega! Probabil, de la atâta deşteptăciune aparatului i se arseseră neuronii de aliaj… Soarta nu-i mereu prietenoasă cu geniile!

Îl desfăcu. În locaşul acumulatorului scria: „Made in…” Uşor de bănuit unde. Într-o (imensă) ţară asiatică. Sigur, există enorm de multe lucruri orientale de calitate. Numai că printre ele se nu se afla şi smartphone-ul domnului Leonte!

La sediul vânzătorului…
Cine făcea scandal a doua zi la reprezentanţa firmei de telefonie mobilă? Cine-şi exersa repertoriul de ameninţări cumplite (unele expirate, remiscenţe ale posibilităţilor vechiului regim)? Pumnii durdulii ai domnului Leonte se agitau periculos la câţiva centimetri de figurile umile ale personalului.

Fostul poliţist şi-a mai temperat pulsiunile marţiale, când l-au flancat discret doi tineri spătoşi, cu maniere cam rustice dar cu uniforme vişinii, impecabile. Tonul discuţiei a redevenit domol. Curioşii din magazin s-au dezmeticit iute, împrăştiindu-se oarecum ruşinaţi că-şi pierduseră vremea cu scena de adineauri.

Cei doi bodyguarzi s-au retras tăcuţi. Oricum nobila artă a retoricii nu intra între abilităţile lor. La ce să-ţi consumi energia grăind, când pumnii imenşi spun cel mai bine despre ce eşti capabil? O mişcare bruscă de braţ, având drept ţintă falca oponentului face mai mult decât toată ştiinţa persuasiunii.

Domul Leonte ştia că în anumite condiţii trebuie recurs la diplomaţie. Se hotărî să schimbe tactica. Dar i se păru că una dintre angajate, o fetişcană cu păr purpuriu şi tunsoare excentrică, râde pe înfundate, aţintind spre dânsul o privire vag compătimitoare şi extrem de enervantă. Atât i-a trebuit. Sângele îi năvăli în obraji. Înşfăcă hârtiile şi sări de pe scaun:

„− Vă arăt eu vouă! Direct la Protecţia Consumatorului mă opresc…”

„− Bine, dar cred că ne-am putea înţelege…”, îngăimă un tânăr cam peltic.

„− Destul!”, răcni domnul Leonte.

O să reclam la ANPC!
Porni decis spre Protecţia Consumatorilor, dar se opri… acasă. Deschise calculatorul pentru a se documenta puţin, înainte de a-şi formula plângerea. Avea el să le arate el panglicarilor. Liniştit brusc de gândul revanşei, află câteva lucruri de interes. Şi anume că:

– pot depune reclamaţii şi sesizări numai persoanele fizice (consumatorii prejudiciaţi) sau grupurile de persoane fizice constituite în ascociaţii. Însă nu şi operatorii economici;

– plângerea se efectuează în nume propriu şi poate fi înaintată atât ca atare cât şi prin e-mail. E nevoie să fie acompaniată şi de către documentele primite la finalul tranzacţiei (factură, contract, chitanţă, bon fiscal etc.);

– ANPC recomandă consumatorului să încerce prima dată soluţionarea amiabilă a conflictului cu prestatorul de servicii sau producătorul de bunuri. Şi abia apoi să alerge la ANPC!

Produsul nu corespunde? Cere-ţi drepturile!
Aici greşise domnul Leonte! El nici n-a stat să discute. Nici măcar nu i-a ascultat pe cei de la magazin. Deocamdată îşi puse ochelarii să mai citească ce zice legislaţia. Deşi fusese un om al legii nu se prea delectase cu astfel de lecturi. Ştia la perfecţie doar ce se aplica în domeniul lui!

Îşi aşeză ochelarii mai bine şi din OG 21/1992 privind protecţia consumatorilor, a aflat următoarele:

– consumatorii au dreptul de a pretinde vânzătorilor remedierea ori înlocuirea gratuită a produselor achiziţionate, precum şi despăgubiri pentru pierderile suferite ca urmare a deficienţelor constatate în cadrul termenului de garanţie (art. 12)

– după expirarea acestui termen, consumatorii pot pretinde remedierea sau înlocuirea produselor ce nu pot fi folosite potrivit ţelului pentru care-au fost realizate, ca urmare a unor vicii ascunse apărute pe durata medie de utilizare a lor.

– vânzătorul suportă toate cheltuielile legate de aceste deficienţe, situaţie care nu înlătură răspunderea producătorului în relaţia cu acesta.

– remedierea deficienţelor apărute la produse ori înlocuirea produselor necorespunzătoare (din motive neimputabile consumatorului) în cadrul termenului de garanţie se face în termen de maximum 15 zile din momentul când operatorul economic a luat la cunoştinţă de deficienţele respective (art. 13)

– dacă există vicii ascunse, acest termen începe de la data finalizării expertizei tehnice efectuate de către un organism tehnic neutru.

Cum s-a terminat povestea…

Înarmat cu noile cunoştinţe şi cu mai mult calm, domnul Leonte intră la prima oră în magazin. A discutat chiar cu tânăra excentrică ce-l scosese ieri din răbdări cu zâmbetul ei ironic. I-a prezentat ce spune legea, sugerându-i politicos că, la o adică, poate face şi o reclamaţie la Protecţia Consumatorului.

„Asta dacă n-o rezolvăm acum…”, zise ea cu un zâmbet sprinţar.

Fata nu era aşa antipatică, ba din contră. I-a oprit telefonul să-l verifice. L-au examinat, reieşind că vina nu a aparţinut clientului. În 3 zile domnul Leonte era în posesia unui nou telefon, aceeaşi marcă. Acesta însă, avea probleme cu microfonul. Interlocutorii se plângeau că aud vocea domnului Leonte ca printr-un strat de pâslă. A fost înlocuit şi acesta!

Abia acum a putut clientul să constate că era un smartphone cu multiple funcţii. Cele mai mai interesante erau cea de încălzire şi cea de economisire. În timpul convorbirilor mai lungi aparatul se încingea în aşa hal încât trebuia să scurtezi rapid convorbirea… economisind astfel şi banii. Autonomia era aşa de mare încât aparatul stătea mai mult în priză, la încărcat, decât în buzunarul proprietarului.

Domnul Leonte folosea şi vechiul telefon. Îi trezea anumite nostalgii: din lateral semăna cu primul său penar chinezesc iar de sus aducea cu tabacherea străbunicului. Puncte forte: autonomia şi rezistenţa. Cât era de vechi, acumulatorul tot ţinea 5-6 zile. Acum era mulţumit cât de cât şi de smartphone, deşi softul său rula cam greu uneori. Se deprinsese cu el, naviga şi pe internet!

Aşa s-a obişnuit domnul Leonte cu două telefoane. Îi sunt necesare, fiindcă e solicitat. A abandonat pasiunea copilărească pentru gadget-uri dar şi viaţa de pensionar, debutând în profesia de mediator. Mai are de învăţat, dar măcar a devenit mai calm, mai răbdător.

Ce fel de litigii agreează cel mai mult să medieze?… Desigur, din acelea legate de protecţia consumatorului!