Conform legislaţiei penale, judecătorul de drepturi şi libertăţi este judecătorul care soluţionează, în cursul urmăririi penale, cererile, propunerile, plângerile, contestaţiile sau orice alte sesizări privind măsurile preventive, măsurile asigurătorii, măsurile de siguranţă cu caracter provizoriu, actele procurorului, în cazurile expres prevăzute de lege, încuviinţează percheziţii, folosirea metodelor şi tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legi, procedura audierii anticipate sau alte situaţii expres prevăzute de lege.

S-a considerat că se încalcă dispoziţiile constituţionale deoarece acelaşi judecător de drepturi şi libertăţi care a încuviinţat măsuri de supraveghere tehnică poate să soluţioneze ulterior cereri privitoare la luarea unei măsuri preventive.

Potrivit Curţii Constituţionale, faptul că judecătorul de drepturi şi libertăţi se poate pronunţa atât asupra cererilor referitoare la măsurile preventive, cât şi asupra celor referitoare la încuviinţarea folosirii metodelor şi tehnicilor speciale de supraveghere nu este de natură a afecta unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei, deoarece dimpotrivă, o astfel de posibilitate este menită să asigure un plus de consistenţă garanţiilor specifice referitoare la libertatea individuală şi la dreptul la viaţă, intimă familială şi privată. Mai mult, se constată că potrivit dispoziţiilor art. 3 din Codul de procedură penală, legiuitorul a avut în vedere patru funcţii judiciare, şi anume: funcţia de urmărire penală, funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală, funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimitere în judecată şi funcţia de judecată. Prin urmare, competenţa stabilită în condiţiile art. 53 din Codul de procedură penală se circumscrie funcţiei de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală, funcţie care, potrivit art. 3 alin. (3) din Codul de procedură penală, “În desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare [. . .]” Prin urmare, nu s-ar putea pune în discuţie vreo eventuală afectare a prevederii constituţionale care consacră imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, deoarece judecătorul de drepturi şi libertăţi care a exercitat astfel funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală nu poate, în aceeaşi cauză, să exercite şi funcţia de judecată. Din acest motiv a respins excepţia, ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 570/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 693/2016.

Nu are loc încălcarea dreptului constituţional la apărare, întrucât prevederile legale criticate nu împiedică exercitarea dreptului constituţional, persoana interesată având deplina libertate de a se apăra singură ori de a fi asistată de un avocat ales sau numit din oficiu.