Care sunt atribuţiile şi structura Institutului Notarial Român?


logo_inr_nou_119Activitatea notarială reprezintă una dintre cele mai importante componente ale serviciului public de justiţie, fapt care îi şi conferă un rol major în consolidarea statului de drept. Atât rolul, cât şi importanţa activităţii notariale, rezidă din ceea ce reprezintă procedura necontencioasă care asigură membrilor societăţii, în ansamblul ei, constatarea raporturilor juridice civile sau comerciale nelitigioase, precum şi exerciţiul drepturilor, respectiv ocrotirea intereselor, în conformitate cu legea, şi, în acest fel, realizându-se o degrevare de procese a instanţelor de judecată.

Institutul Notarial Român (INR) are activităţi în acest domeniu, acesta realizează studii, programe și politici profesionale pe probleme privind dezvoltarea profesiei de notar public; realizează studii, programe și politici profesionale pe probleme privind dezvoltarea profesiei de notar public; organizează colocvii, simpozioane, conferințe profesionale; stabilește relații de cooperare, pe plan intern și internațional, cu instituții și organizații care au atribuții în perfecționarea pregătirii profesionale în sistemul profesiilor ce necesită pregătire juridică; creează o bază de date cu privire la legislația națională și internațională de interes în activitatea notarială;  înființează și organizează o bibliotecă proprie şi editează unele publicații proprii pe probleme de doctrină și practică notarială.

O noutate legislativă o reprezintă Hotărârea nr. 128/2015 privind aprobarea Statutului Institutului Notarial Român a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 687/2016.

Care sunt obiectivele INR?

Acesta asigură perfecţionarea activităţii notariale, pregătirea profesională iniţială a notarilor stagiari, pregătirea profesională continuă a notarilor publici, a personalului de specialitate al birourilor notariale, al Camerelor Notarilor Publici, denumite în continuare Camere, şi al Uniunii, precum şi a altor specialişti, în condiţiile stabilite de Consiliul Uniunii, la propunerea Consiliului director, avizată de Consiliul ştiinţific. Mai mult, notarii publici, personalul de specialitate al birourilor notariale, al Camerelor şi al Uniunii, în funcţie, au obligaţia să participe, cel puţin o dată la 3 ani, la cursurile de formare profesională continuă organizate de INR.

INR poate organiza examenul de definitivat pentru notarii stagiari şi concursul de admitere în funcţia de notar public pentru persoanele care au cel puţin 6 ani vechime într-o funcţie de specialitate juridică, organizează concursul de schimbare de sedii, în condiţiile legii şi ale regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului, aprobat de către Consiliul Uniunii. Poate formula, la cererea notarilor publici şi a unor instituţii publice, puncte de vedere şi opinii în materie notarială, care vor fi avizate de un colectiv desemnat de Biroul executiv al Consiliului Uniunii.

Ce structură organizatorică are INR?

Organele de conducere ale instituţiei sunt Consiliul director, preşedintele INR este şi preşedintele Consiliului director şi al Consiliului ştiinţific. Preşedintele INR poate desemna un membru al Consiliului director care să îndeplinească funcţia de preşedinte al Consiliului ştiinţific şi directorul.

Mai multe departamente funcţionează în cadrul institutului printre care amintim: departamentul pentru formarea iniţială a notarilor stagiari, coordonat de un şef de departament; departamentul pentru examene şi concursuri şi pentru pregătirea profesională continuă a notarilor publici, a altor specialişti, precum şi a personalului de specialitate din cadrul birourilor notarilor publici, al Camerelor şi al Uniunii, coordonat de un şef de departament; departamentul de documentare, studii, cercetare ştiinţifică, cooperare internaţională şi bibliotecă, coordonat de un şef de departament şi departamentul secretariat, tehnico – administrativ, financiar – contabil şi resurse umane, coordonat de un şef de departament.

Care sunt atribuţiile Consiliului Director?

Consiliul director este format din 9 membri iar durata mandatului membrilor Consiliului director este de 4 ani. Acesta se întruneşte trimestrial şi ori de câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui său şi îşi desfăşoară activitatea în prezenţa a jumătate plus unu din numărul membrilor care îl compun adoptând hotărâri cu majoritatea membrilor prezenţi. În caz de paritate a voturilor, votul preşedintelui este decisiv.
Consiliul director are mai multe atribuţii printre care amintim că elaborează propuneri de modificare şi completare a Statutului INR şi le supune spre aprobare Consiliului Uniunii; la propunerea directorului INR aprobă lista formatorilor, numărul de ore alocat pentru fiecare disciplină şi desemnează coordonatorii de discipline, după obţinerea avizului Consiliului ştiinţific; aprobă planul anual de desfăşurare a modulelor de pregătire, la propunerea directorului INR şi după consultarea colegiilor directoare ale Camerelor şi stabileşte modalităţile şi criteriile de evaluare a notarilor stagiari, pe parcursul desfăşurării pregătirii şi la finalul acesteia, în vederea obţinerii certificatului de absolvire. Certificatul de absolvire eliberat notarilor stagiari atestă formarea profesională iniţială pentru profesia de notar public şi conferă notarului stagiar dreptul de a se prezenta la examenul de definitivat.

Menţionăm faptul că perfecţionarea activităţii notariale în cadrul statelor membre ale Uniunii Europene este o necesitate şi în acelaşi timp o provocare asumată, inclusiv de conducerea Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, iar ideea înfiinţării unui Institut Notarial a apărut chiar anterior aderării ţării noastre la Uniunea Europeană, în contextul oferit de iminenţa acestui proces.