Ca o noutate legislativă, legea dării în plată a fost una dintre cele mai controversate legi. După intrarea ei în vigoare numeroşi clienţi ai instituţiilor financiare care aveau un credit au solicitat ca procedura acesteia să fie pusă în mişcare. Un efect negativ a fost blocarea proiectului Prima casă, proiect care a fost aşteptat de tinerii care îşi doreau o locuinţă. În practica judiciară au început să apară situaţii în care se solicită constatarea de către instanţă îndeplinirea condiţiilor pentru a putea beneficia de prevederile acestei legi.
Caz practic
Între reclamanta în calitate de împrumutat, și S.C. B_S.A., instituție de credit, în calitate de împrumutător, s-a încheiat un contract de credit, obiectul convenției constituindu-l acordarea unui împrumut în valoare de 73.700,00 CHF, iar în scopul garantării rambursării creditului, împrumutata a convenit să constituie în favoarea Băncii o ipotecă asupra imobilului reprezentat de apartament 2 camere. Însă ca urmare a neîndeplinirii obligației de plată de către împrumutată, împrumutătorul S.C. B S.A. a adresat o cerere de executare silită împotriva debitoarei, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit.
Prin cererea dedusă judecății, s-au invocat prevederile Legii 77/2016, şi solicită instanței să constate stingerea obligațiilor sale de plată rămase după cedarea apartamentului menționat în contractul de credit ipotecar.
În analiza temeiniciei cererii deduse judecății, instanța urmează a avea în vedere următoarele prevederi legislative:
Art. 1 alin.1 din Legea 77/28.04.2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, „Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori și instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii creanțelor deținute asupra consumatorilor”.
Art. 4 din același act normativ ”(1) Pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: a) creditorul și consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislația specială; b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depășea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit; c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință; d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi”.
Analizând cele de mai sus instanța apreciază că cerințele prevăzute de textul normativ sunt întrunite, respectiv: creditorul și consumatorul fac parte din categoriile vizate de legea specială; suma împrumutată la momentul acordării se ridica la 45.489,1 euro, deci sub limita de 250.000 euro; creditul a fost garantat cu un imobil având destinația de locuință; în cauză nu s-a făcut dovada că debitorul consumator fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.
Față de împrejurarea că imobilul ipotecat a fost deja supus executării silite, instanța are în vedere dispoziţiile art.8 alin.5 din Legea 77/2016, potrivit căruia „Dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparține și consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanței, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului”. Prin urmare, instanța apreciază că procedura dării în plată se aplică și categoriei de consumatori care au pierdut proprietatea imobilului cu care au garantat creditul ca urmare a executării silite și care încă mai sunt supuși unor forme de executare, întrucât debitul nu a fost acoperit în integralitate, cu scopul asigurării egalității de tratament și nediscriminării față de consumatorii care au uzat de procedură până la declanșarea executării silite. Astfel, un efect direct al procedurii dării în plată asupra acestei categorii de consumatori va fi reprezentat de încetarea oricărei forme de executare silită ca urmare a stingerii debitului, în ipoteza unei executării silite anterioare asupra imobilului ipotecat.
În concluzie, faptul că imobilul a fost supus procedurii excutării silite nu are relevanţă asupra aplicării dispoziţiilor legii dării în plată, iar legea poate fi interpretată în sensul că efectul dării în plată este încetarea oricărei forme de executare silită.