În dreptul penal, informaţiile pe care le furnizează o probă prin conţinutul său nu pot fi administrate decât prin intermediul unor mijloace prevăzute de Codul de procedură penală, denumite mijloace de probă. În vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de probe. Ştirile juridice ne arată că pentru aflarea adevărului în cadrul procesului penal, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de probe, iar sarcina administrării probelor revine acestor organe. Administrarea probelor în procesul penal constă în activitatea de a lua cunoştinţă şi de a da eficacitate juridică, în modurile prescrise de lege, faptelor şi elementelor de fapt necesare aflării adevărului într-o cauză penală.
Art. 374 alin. 7) C. de procedură penală, care poate fi consultat pe portalele juridice, prevede că probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi sau de către persoana vătămată nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti. Acestea sunt puse în dezbaterea contradictorie a părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului şi sunt avute în vedere de instanţă la deliberare. Teza întâi a acestui articol a fost subiectul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate.
Motivele excepţiei
Se susţin că normele procesual penale criticate încalcă grav dreptul la apărare, dreptul de acces la justiţie şi prezumţia de nevinovăţie, precum şi principiile nemijlocirii, contradictorialităţii, publicităţii şi oralităţii. Apreciază că prevederile alin. (7) al art. 374 din Codul de procedură penală restrâng efectele principiului nemijlocirii administrării probelor în faza de cercetare judecătorească, astfel cum era acesta recunoscut şi aplicat în vechea reglementare, iar din interpretarea per a contrario a acestor norme procesual penale rezultă că întotdeauna când probele administrate în faza de urmărire penală vor fi contestate acestea vor fi readministrate pe parcursul cercetării judecătoreşti. Susţine că, în cazul în care inculpatul nu recunoaşte învinuirea, instanţa este ţinută să administreze probe pentru soluţionarea cauzei, cu atât mai mult cu cât probele din faza de urmărire penală sunt explicit contestate şi se solicită readministrarea lor.
Opinia Curtii Constituţionale
Curtea a reţinut că nu se poate susţine că prin dispoziţiile legale criticate este încălcat dreptul la un proces echitabil, câtă vreme acuzatul, deşi a avut posibilitatea, nu a contestat temeinicia acestor probe. A porni de la premisa administrării părtinitoare a probelor, complinită de nepăsarea acuzatului, nu atrage neconstituţionalitatea unui text, deoarece obiectul acţiunii penale constă în tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni, în cadrul unui proces guvernat de principiul aflării adevărului. De altfel, soluţionarea unei cauze penale în baza unei probe nereadministrate de instanţa de judecată în faţa acuzatului nu este incompatibilă în sine cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece, în procesul penal, cerinţa ca elementele de probă să fie produse întotdeauna în faţa persoanei acuzate nu este absolută, putând exista situaţii particulare, de excepţie, cu respectarea dreptului persoanei acuzate de a fi avut ocazia adecvată şi suficientă de a contesta proba şi de a solicita refacerea ei sau de a fi participat la administrarea probei. Prin urmare, odată validată legalitatea lor în cadrul procedurii de cameră preliminară, este evident că în faţa judecătorului de fond pot fi puse în discuţie numai aspecte ce ţin de temeinicie referitoare la împrejurări de fapt ce reies din proba contestată şi care, raportat la acuzaţia concretă pentru care a fost dispusă trimiterea în judecată, prezintă relevanţă. Din aceste considerente a respins, ca neîntemeiată, excepţia prin Decizia nr. 334/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 637/2016.
În concluzie, normele criticate dispun cu privire la nereadministrarea probelor necontestate şi nicidecum cu privire la imposibilitatea contestării lor. În plus probele pot fi administrate din oficiu de către instanţă dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. Faptul că această posibilitate este atributul exclusiv al instanţei de judecată nu este de natură a afecta în vreun fel dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil.