Infracţiunile de corupţie sunt cele mai blamate în societate. Ne-am săturat să fim cap de listă în ceea ce priveşte numărul infracţiunilor de corupţie la nivel european. Însă ceea ce trage un semnal de alarmă este faptul că infracţiunile de corupţie se comit la nivel înalt. În ultimii ani, potrivit ştirilor juridice, numeroşi demnitari şi funcţionari publici au fost condamnaţi pentru săvărşirea unei infracţiuni de corupţie. Legislaţia prevede în unele cazuri sancţiuni mai severe pentru funcţionarii publici care comit infracţiuni de corupţie. Ca de exemplu, art. 13 indice 1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial nr. 219/2000, prevede că în cazul infracţiunii de şantaj limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime. Putem deduce faptul că această dispoziţie nuu a fost pe placul multor persoane şi a constituit motivul unei excepţii de neconstituţionalitate.
Motivarea excepţiei
S-a susţinut că sintagma “dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit” este neconstituţională, afectând dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi art. 20, precum şi dispoziţiile art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece majorează limitele de pedeapsă în orice situaţie în care s-a obţinut un folos de către funcţionarul public sau de către o altă persoană, fiind lipsit de relevanţă dacă funcţionarul nu a urmărit obţinerea (sau nu a acceptat posibilitatea obţinerii) de către el sau de către o altă persoană a unui folos în momentul încălcării îndatoririlor de serviciu.
Mai mult se majorează limitele de pedeapsă chiar şi în situaţia în care funcţionarul public nu a urmărit şi nu a acceptat ca fapta sa să genereze şi producerea unui folos (şi nu a cunoscut că acest folos urma să fie obţinut, ulterior, de către sine sau de către o altă persoană), lipsa previzibilităţii privind agravarea răspunderii penale, la momentul încălcării îndatoririlor de serviciu, este evidentă.
Decizia Curţii Constituţionale
Dispoziţiile legale criticate conţin suficiente repere pentru a se putea considera că sunt previzibile şi suficient de clare în definirea faptei şi a scopului ilicit al acesteia, în consecinţă, sub acest aspect, excepţia urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. Totodată, previzibilitatea unei norme presupune că destinatarul acesteia are reprezentarea unei astfel de calităţi în virtutea căreia este obligat să-şi modeleze conduita. În acest sens, noţiunea de folos necuvenit utilizată de legiuitor nu are un caracter echivoc, întrucât îşi are explicaţiile doctrinare conturate de-a lungul anilor şi reflectă faptul că folosul astfel obţinut este “legal nedatorat”, are caracter de retribuţie, constituind o plată ori răsplată în vederea determinării unui act explicit, un contraechivalent al conduitei lipsite de probitate al subiectului activ al infracţiunilor de abuz în serviciu ori de uzurpare a funcţiei. De altfel, câtă vreme ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, atunci folosul presupune orice avantaje patrimoniale, bunuri, comisioane, împrumuturi, premii, prestaţii de servii în mod gratuit, angajarea, promovarea în serviciu, dar şi avantaje nepatrimoniale, cu condiţia ca acestea să fie legal nedatorate. Din aceste considerente respinge, ca neîntemeiată, excepţia prin Decizia nr. 400/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 639/2016.
Dacă ne raportăm la ştirile juridice trebuie să avem în vedere faptul că principiul constituţional al egalităţii nu are semnificaţia uniformităţii, existând posibilitatea instituirii unor reglementări juridice diferite pentru situaţii care sunt diferite, în cazul în care aceasta se justifică în mod raţional şi obiectiv. Dispoziţiile de mai sus instituie o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun, care instituie măsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi se aplică unei categorii de persoane clar circumstanţiate de legiuitor încă din primul articol al legii.