Abrogarea unor dispoziţii legale poate crea o discriminare în ceea ce priveşte drepturile beneficiarilor?


images (5)Legislaţia românească prevede că în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu drepturile salariale aferente lunii noiembrie 2015, funcţionarii publici şi personalul contractual din Ministerul Finanţelor Publice – aparat propriu, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – aparat propriu, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili beneficiază de 25 de clase de salarizare succesive faţă de clasa deţinută. Aceste dispoziţii sunt prevăzute în art. 63 din O.U.G. nr. 47/2015, articol care a fost abrogat prin art. 10 din O.U.G. nr. 51/2015 publicată în Monitorul Oficial nr. 823/2015.

Abrogarea acestui articol a constituit subiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.

Care au fost motivele invocării acestei excepţii?

Se arată că, la data de 29 octombrie 2015, a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 47/2015, care prevedea la art. 63 alin. (1) că “începând cu drepturile salariale aferente lunii noiembrie 2015, funcţionarii publici şi personalul contractual din Ministerul Finanţelor Publice – aparat propriu, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – aparat propriu, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili beneficiază de 25 de clase de salarizare succesive faţă de clasa deţinută.” Ulterior, la data de 4 noiembrie 2015, a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2015, care a prevăzut în art. 10 că dispoziţiile art. 63 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 47/2015 se abrogă. Prin această abrogare, drepturile salariale au suferit o diminuare faţă de nivelul prevăzut prin art. 63 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 47/2015. Aşa fiind, autorii excepţiei susţin că se încalcă prevederile internaţionale şi cele constituţionale referitoare la protecţia dreptului de proprietate, întrucât salariile reprezintă un “bun”, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, se încalcă prevederile art. 41 din Constituţie, dreptul la remunerarea muncii reprezentând un aspect al dreptului la muncă. Totodată, sunt înfrânte condiţiile constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. În acelaşi timp, se aduce atingere prevederilor art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, întrucât pe calea unei ordonanţe de urgenţă sunt afectate drepturi fundamentale, aşa cum sunt dreptul de proprietate şi dreptul la salariu şi nu a existat o situaţie extraordinară care să justifice intervenţia legislativă a guvernului printr-o ordonanţă de urgenţă. În plus, prin maniera de reglementare a drepturilor salariale ce li se cuvin, s-a înfrânt principiul securităţii juridice sau al stabilităţii raporturilor juridice. Acest principiu se corelează cu cel al încrederii legitime. Totodată, consideră că este afectată previzibilitatea normei de drept.

Cum a motivat Curtea decizia?

Reglementarea art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2015 este impusă de necesitatea apărării drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor în sensul prevenirii unor discriminări marcate între diferite categorii de persoane, sub aspectul remunerării muncii. De asemenea, Curtea apreciază că măsura abrogării dispoziţiilor art. 63 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 47/2015 este o măsură capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului avut în vedere de legiuitor şi necesară realizării acestui scop. Totodată, având în vedere raportul dintre persoanele la care se referă art. 63 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 47/2015 şi cele care ar fi fost discriminate prin aplicarea acestei măsuri, apreciază că măsura are un caracter proporţional cu situaţia care a determinat-o. Din aceste considerente a respins, ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 396/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 657/2016.

În concluzie cerinţa care impune ca norma juridică să fie previzibilă nu poate fi interpretată în sensul că împiedică legiuitorul să intervină prompt, pentru a combate efectele neconstituţionale şi negative din punct de vedere financiar ale unei reglementări anterioare.