Rezoluţie privind salarizarea primarilor


salariu in produse
Partidul Naţional Liberal, reunit la 26 august în cadrul Ligii Aleşilor Locali, a adoptat o rezoluţie privind salarizarea primarilor.

Documentul prevede o creştere medie de 22%, începând cu anul 2017, a salariilor funcţionarilor publici şi descentralizarea, cu asigurarea resurselor financiare pentru fiecare unitate administrativ teritorială.

De asemenea, PNL doreşte prin adoptarea rezoluţiei simplificarea procedurilor pentru creşterea gradului de atragere a fondurilor europene şi pentru implementarea proiectelor de dezvoltare locală.