Libertatea religioasă este unul dintre drepturile fundamentale ale omului. Ea cuprinde libertatea religioasă pozitivă și negativă. Libertatea religioasă pozitivă cuprinde mai ales libertatea unui individ sau a unei comunități de a practica orice religie sau convingere fără nici un dezavantaj. Libertatea religioasă negativă cuprinde dreptul de a nu avea nici o religie respectiv de a renunța la propria religie sau convingere și de a nu fi forțat la adoptarea sau păstrarea directă sau indirectă a unei religii sau convingeri.

Potrivit art. 14 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor republicată în Monitorul Oficial nr. 201/2014, care poate consultată pe portalele juridice,  fiecare cult trebuie să aibă un organism naţional de conducere sau de reprezentare, iar art. 31 alin.1) din acelaşi act prevede că bunurile care fac obiectul aporturilor de orice fel – contribuţii, donaţii, succesiuni -, precum şi orice alte bunuri intrate în mod legal în patrimoniul unui cult nu pot face obiectul revendicării lor ulterioare.

Aceste dispoziţii nu au scăpat criticilor neconstituţionalităţii, formulându-se o excepţie de neconstituţionalitate.

Ce s-a susţinut în susţinerea excepţiei?

Se susţine că Legea nr. 489/2006 încalcă prevederile cuprinse în Sfânta Scriptură, în Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe Române şi în alte legi incidente în materie. Apreciază că dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 489/2006 sunt neconstituţionale, deoarece permit cultelor religioase să înfiinţeze parohii din 5 – 20 persoane, fără ca acestea din urmă să poată finanţa salariul preotului paroh, a cântăreţului bisericesc şi să suporte şi celelalte cheltuieli. De asemenea, art. 31 din Legea nr. 489/2006 permite păgubirea comunităţilor creştine de bunurile care le aparţin cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 44. Totodată, prevederile neconstituţionale, care fac obiectul excepţiei, îngrădesc drepturile fundamentale şi constituţionale, drepturile legale şi morale ale clerului de mir, ale cinului monahal şi ale cântăreţilor bisericeşti din cadrul Bisericii Ortodoxe Române.

Opinia Curţii Constituţionale

În ceea ce priveşte art. 8 din Legea nr. 489/2006, s-a afirmat că alcătuirea cultelor religioase este compusă din totalitatea credincioşilor de o anumită religie, că ele sunt autonome faţă de stat şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii. Aşadar, cultele au un rol spiritual în societatea românească, fiind evident că natura lor juridică nu este cea a unor entităţi statale, deoarece ele sunt autonome faţă de stat. Disciplina internă a unui cult este reglementată prin acte juridice specifice, adecvate desăvârşirii rolului spiritual, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Având în vedere că statul nu exercită funcţii publice şi în domeniul activităţii interne a cultelor religioase, normele juridice emise de stat cu privire la disciplina muncii nu sunt aplicabile şi personalului cultelor religioase.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006, Curtea observă că acestea dispun relativ la regimul juridic al bunurilor care fac obiectul aporturilor de orice fel, precum şi al bunurilor intrate în mod legal în patrimoniul unui cult. Însă, Curtea reţine că în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate reclamantul a solicitat anularea deciziei de încetare a raporturilor de misiune şi slujire cu Arhiepiscopia Iaşilor. Astfel, având în vedere obiectul litigiului de fond, Curtea constată că dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 nu au legătură cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, urmând să respjngă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi. Din aceste considerente a respins, ca neîntemeiată, excepţia în ceea ce priveşte art. 8 şi ca inadmisibilă  în ceea ce priveşte art. 31 din Legea nr. 489/2006, prin Decizia nr. 403/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 614/2016.

În concluzie, cultele au un rol spiritual în societatea românească, fiind evident că natura lor juridică nu este cea a unor entităţi statale, deoarece ele sunt autonome faţă de stat. Disciplina internă a unui cult este reglementată prin acte juridice specifice, adecvate desăvârşirii rolului spiritual, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.