În general orice sentinţă poate fi atacată cu apel, dacă lege ne prevede altfel. Pot declara apel: procurorul, referitor la latura penală şi latura civilă; inculpatul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă; partea civilă, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă, şi partea responsabilă civilmente, în ceea ce priveşte latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluţia din această latură a influenţat soluţia în latura civilă; persoana vătămată, în ceea ce priveşte latura penală; martorul, expertul, interpretul şi avocatul, în ceea ce priveşte amenzile judiciare aplicate prin sentinţă, precum şi în ceea ce priveşte cheltuielile judiciare şi indemnizaţiile cuvenite acestora; orice persoană fizică ori juridică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al instanţei, în ceea ce priveşte dispoziţiile care au provocat asemenea vătămare.
Ne dorim ca în cele ce urmează să prezentăm un caz practic şi să răspundem la următoarea întrebare: se poate declara apel la apel?
Caz practic
Prin Decizia penală nr. 1169/A din 18 septembrie 2015 a Curţii de Apel, secţia a ll-a penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de către revizuentul S.T. împotriva sentinţei penale nr. 331 din data de 15 mai 2015 pronunţata de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
Împotriva acestei decizii, revizuentul a formulat cerere de apel, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 9 decembrie 2015.
Înalta Curte a pus în discuţie, din oficiu, inadmisibilltatea căii de atac exercitată de apelant.
Examinând excepţia inadmisibilităţii căii de atac declarate, invocată din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că potrivit art. 129 din Constituţia României, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac.
Ştirile juridice arată că din interpretarea dispoziţiilor art. 408 C. proc. pen. pot fi atacate cu apel sentinţele şi încheierile, numai odată cu sentinţa, în cazurile prevăzute de lege.
Prin urmare, sunt susceptibile de reformare pe calea apelului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege. Limitând calea de atac menţionată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicităţii acesteia, faţă de care posibilitatea legală a declarării mai multor apeluri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.
În cauză, se constată că revizuentul S.T. a exercitat calea de atac a apelului împotriva unei decizii definitive, pronunţată tot în urma exercitării dreptului la apel, iar cel cu soluţionarea căruia instanţa a fost sesizată, nu întruneşte cerinţele textului de lege menţionat, întrucât încalcă principiul unicităţii acestei căi de atac şi, ca atare, nu este admisibil.
Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză, revizuentul a declarat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a ll-a raportat la prevederile art. 408 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuentul S.T. împotriva Deciziei penale nr. 1169/A din 18 septembrie 2015 a Curţii de Apel, secţia a ll-a penală.
În concluzie, calea de atac a apelului se bucură de principiul unicităţii iar recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.