Persoanele fizice care realizează venituri din chirii au obligația să plătească către stat mai multe taxe. Codul fiscal definește veniturile din cedarea folosinței bunurilor drept veniturile, în bani şi/sau în natură, provenind din cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile, obţinute de către proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal, altele decât veniturile din activităţi independente. Potrivit Codului civil, aceste venituri se stabilesc pe baza unui contract încheiat între părți, în formă scrisă. Mai mult în categoria veniturilor impozabile din chirii sunt incluse veniturile din închirieri și subînchirieri de bunuri mobile și imobile, precum și veniturile din arendarea bunurilor agricole, din patrimoniul personal. Totodată veniturile obținute din chirii sunt cele din cedarea folosinței locuinței, caselor de vacanță, garajelor, terenurilor și altora asemenea, inclusiv a unor părți din acestea, utilizate în scop de reclamă, afișaj și publicitate, a căror folosință este cedată în baza unor contracte de închiriere/subînchiriere, uzufruct și altele asemenea.
Potrivit legislaţiei, pentru veniturile din chirii se datorează un impozit pe venit de 16% și o contribuție la sănătate (CASS) de 5,5%. În schimb, nu trebuie plătită contribuția la pensie (CAS).
Faptul că trebuie să plătească şi o contribuţie de sănătate a ridicat mai multe obiecţii şi s-a considerat că se încălca dispoziţiile constituţionale. Vom analiza în cele ce urmează o decizie a Curţii Constituţionale referitoare la vechiul Cod fiscal, care are o implicare şi în legislaţia actuală deoarece se prevede aceeaşi obligaţie.
Ce s-a susţinut în motivarea excepţiei?
Se arată că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale întrucât prevăd plata contribuţiilor sociale de sănătate pentru venituri realizate din cedarea folosinţei bunurilor în condiţiile în care autorul excepţiei plăteşte deja aceste contribuţii în calitate de pensionar.
Cum a motivat Curtea?
Curtea a statuat că sistemul asigurărilor sociale de sănătate îşi poate realiza obiectivul principal datorită solidarităţii celor care contribuie, astfel încât obligaţia de a contribui la acest sistem reprezintă, de fapt, o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor. Obligativitatea asigurării şi a contribuţiei la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu care stă la baza acestui sistem, şi anume cel al solidarităţii. Astfel, datorită solidarităţii celor care contribuie, acest sistem îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Legea instituie nu doar dreptul cetăţenilor de a beneficia de serviciile sistemului public de sănătate, ci şi obligaţia acestora de a contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate.
Art. 56 din Constituţie prevede obligaţia cetăţenilor de a contribui prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice; or, în cazul sistemului public de sănătate, aceste cheltuieli publice vizează însăşi îndeplinirea obligaţiei constituţionale a statului de a asigura ocrotirea sănătăţii şi protecţia socială a cetăţenilor. Din aceste considerente a respins, ca neîntemeiată, excepţia prin Decizia nr. 280/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 606/2016.
Ştirile juridice arată că există o singură categorie de persoane care obțin venituri din chirii și care nu sunt obligate să plătească contribuția de asigurări sociale de sănătate. Este vorba despre persoanele care obțin venituri din chirii, dar dețin totodată o asigurare socială de sănătate în alt stat membru al Uniunii Europene sau care locuiesc într-un stat cu care România nu a semnat un acord în ceea ce privește sistemele de securitate socială.