În legislaţie se prevede că în factura de energie electrică transmisă consumatorilor finali valoarea certificatelor verzi se facturează separat faţă de tarifele/preţurile pentru energia electrică. Această valoare reprezintă produsul dintre valoarea cotei anuale obligatorii de achiziţie de certificate verzi estimate, cantitatea de energie electrică facturată şi preţul certificatelor verzi, calculat ca preţ mediu ponderat al tranzacţiilor din piaţa centralizată a certificatelor verzi în luna anterioară lunii de facturare sau ultima medie ponderată lunară disponibilă.

Aceste dispoziţii îşi găsesc reglementarea legală în art. 4 din Legea nr. 220/2008 republicată în Monitorul Oficial nr. 577/2010 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, care poate fi consulatată pe portalele juridice. Aceste dispoziţii nu au scăpat criticilor, invocându-se în acest sens şi o excepţie de neconstituţionalitate.

Care sunt motivele excepţiei?

Se susţine că valoarea certificatelor verzi nu a fost facturată separat pentru a o putea contesta şi că aceasta trebuie plătită de furnizorul/producătorul de energie electrică, iar nu de către consumatorul final, fiind un produs/serviciu de care acesta nu beneficiază. Susţine că, în cauză, Municipiul I. nu poate fi obligat să achite o sumă pentru un produs/serviciu pentru care nu şi-a exprimat acordul şi de care nu a beneficiat.

Inadmisibilitatea excepţiei

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 8 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 220/2008, ci este nemulţumit, în realitate, de modul de interpretare şi aplicare a acestor prevederi de lege, respectiv de stabilirea, în concret, a răspunderii contractuale în litigiul dedus judecăţii. Or, asemenea aspecte nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. A răspunde criticilor autorului excepţiei în această situaţie ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Din aceste motive a respins, ca inadmisibilă, excepţia prin Decizia nr. 494/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 602/2016.

În concluzie, în practica sa constantă, Curtea a statuat că ori de câte ori critica de neconstituţionalitate vizează interpretarea ori aplicarea greşită a legii de către instanţele judecătoreşti, excepţia trebuie respinsă ca inadmisibilă, întrucât, potrivit art.126 alin.(1) din Constituţia României, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, iar potrivit art.126 alin.(3) din Constituţia României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.