Institutul Național de Expertize Criminalistice (INEC) funcționează ca o instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Justiției fiind finanțată din venituri proprii, dar și din subvenții acordate de la bugetul de stat. INEC este organizat la nivel central și teritorial și are ca obiect activitatea de efectuare a expertizelor criminalistice. La nivel teritorial funcționează laboratoare în București, Brașov, Cluj, Craiova, Iași și Timișoara.
Pentru că apar posturi vacante și este nevoie în permanență de persoane specializate în cadrul INEC, legiuitorul a elaborat Ordinul MJ 2724/C/2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante corespunzătoare funcţiilor de execuţie de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi laboratoarelor de expertize criminalistice, care a fost publicat în Monitorul Oficial 582 din 1 august 2016, dată la care prevederile sale au intrat în vigoare.
Cine se poate înscrie la concurs?
Pentru a participa la concurs, persoana trebuie să îndeplinească cumulativ anumite condiții. Astfel, trebuie să aibă cetățenia română și capacitate deplină de exercițiu, să aibă studii superioare de lungă durată cu diplomă de licență în domeniul specializării în care candidează, să nu aibă antecedente penale, să nu aibă cazier fiscal și să se bucure de o bună reputație.
În plus, trebuie să aibă domiciliul în România și să cunoască limba română, să aibă cunoștințe de operare pe calculator, să fie aptă medical și psihologic pentru exercitarea funcției, să nu fi fost agent /colaborator al organelor de securitate ca poliție politică și să cunoască o limbă străină de circulație internațională la nivel mediu.
Ce acte se depun pentru înscrierea în concurs?
Cei care îndeplinesc condițiile de mai sus, vor depune o cerere de înscriere către directorul INEC, la care vor atașa copia actului de identitate, a actelor privind studiile, copia carnetului de muncă, cazierul judiciar sau o declarație că nu are antecedente penale, certificatul de cazier fiscal, adeverința medicală eliberată cu cel mult 6 luni anterior datei concursului, curriculum vitae și o declarație că nu a fost agent sau colaborator al organelor de securitate și că nici în prezent nu este lucrător operativ, inclusiv acoperit, informator sau colaborator al serviciilor de informații.
Cu cât timp înainte are loc publicitatea concursului?
Pentru a oferi șanse egale tuturor candidaților, aceștia trebuie să cunoască din timp organizarea concursului pentru a se putea pregăti. Anunțul va fi publicat în Monitorul Oficial, partea a III-a și într-un cotidian de largă circulație, urmând să fie afișat și la sediul INEC și la laboratoarele interjudețene unde se află posturile vacante, cu cel puțin 15 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru prima probă și cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru prima probă a concursului pentru ocuparea unui post temporar vacant.
În anunț se vor preciza posturile scoase la concurs, nivelul studiilor și vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării postului, data, ora și locul de desfășurare a acestuia, data-limită până la care se pot depune actele pentru dosarul de concurs.
În ce constă concursul?
Știrile juridice stabilesc că pentru ocuparea unui post vacant sau temporar vacant de personal de specialitate criminalistică, concursul se va desfășura în 3 etape succesive: selecția dosarelor de înscriere, proba scrisă și interviul. Regula este că probele sunt eliminatorii, astfel încât se pot prezenta la următoarea etapă doar candidații declarați admiși la etapa precedentă.
Dosarele de concurs sunt depuse în 10 zile lucrătoare de la data afișării anunțului pentru ocuparea unui post vacant și în 5 zile lucrătoare pentru un post temporar vacant. În 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a dosarelor pentru postul vacant și într-o zi lucrătoare pentru ocuparea unui post temporar vacant, comisia va selecta dosarele care îndeplinesc condițiile de participare.
Cei admiși vor participa la proba scrisă care constă în redactarea unei lucrări și/sau rezolvarea unor teste-grilă urmărindu-se testarea cunoștințelor teoretice necesare ocupării postului respectiv. Rețineți că pentru candidații la ocuparea aceluiași post, subiectele sunt identice în cadrul aceluiași concurs, cu excepția cazului în care concursul se desfășoară în mai multe serii. Dacă proba scrisă constă în rezolvarea unor teste-grilă, întrebările pot fi formulate cu cel mult 2 zile înainte de proba scrisă, cu condiția să fie de 3 ori mai mare decât numărul întrebărilor stabilit pentru fiecare test-grilă. Durata probei scrise nu poate depăși 3 ore.
A treia probă este interviul care testează abilitățile, aptitudinile și motivația candidaților care au trecut de proba scrisă. Interviul se susține în 4 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise, iar data și ora susținerii interviului se afișează obligatoriu odată cu rezultatele la proba scrisă. Nu se pot adresa întrebări privind opiniile politice ale candidatului, activitatea sindicală, religie, etnie, stare materială, originea socială.
Cine va fi declarat admis?
Cei care vor obține minimum 50 de puncte la proba scrisă și vor trece de proba interviului, vor fi admiși. Punctajul final se calculează ca medie aritmetică a punctajelor obținute la proba scrisă și interviu. Va fi admis cel care a obținut cel mai mare punctaj dintre candidații care au concurat pe același post, cu condiția ca aceștia să fi obținut punctajul minim necesar.
Cei admiși sunt obligați să se prezinte la post în 15 zile calendaristice de la afișarea rezultatelor concursului. În cazul neprezentării la post, postul va fi declarat vacant și acesta va fi ocupat de candidatul clasat după cel declarat inițial admis.