Activitatea pe care o desfăşoară un avocat este mai mult decât o profesie. Nu de puţine ori în activitatea acestuia trebuie să fie mai întâi clienţilor psiholog şi prieten şi mai apoi avocat. Însă în activitatea pe care o desfăşoară acesta trebuie să respecte anumite prevederi impuse de Legea nr. 51/1995 republicată în Monitorul Oficial nr. 98/2011, în caz contrar poate fi sancţionat.

Art. 86 din legea menţionată anterior prevede că avocatul răspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi sau ale statutului, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale baroului sau ale uniunii, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale instituţiei.

Dispoziţiile de mai sus au făcut obiectul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate soluţionată prin Decizia nr. 394/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 558/2016.

Ce s-a susţinut în susţinerea excepţiei?

Se susţine că prevederile de lege criticate “creează criterii de discriminare pentru un avocat care nu este membru al unei comisii de disciplină a unui Barou din România sau al unei comisii UNBR”, fiind contrare art. 16 alin. (2) din Constituţie, care prevede că nimeni nu este mai presus de lege. Apreciază, astfel, că prevederile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 “lasă nesancţionaţi membrii unei Comisii de disciplină pentru abaterile lor disciplinare”, întrucât “nu prevăd în mod expres dispoziţii de anchetare disciplinară” a acestora.

Motivarea Curţii Constituţionale

Prevederile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, reglementează instituţia răspunderii disciplinare a avocaţilor, aşadar pentru întreaga categorie profesională, fără a insera distincţii sau exonerări de la acest tip de răspundere.
Prin urmare, aceste prevederi se aplică în mod egal, fără privilegii şi fără discriminări tuturor membrilor profesiei, inclusiv membrilor comisiilor de disciplină, pentru aceste din urmă persoane neavând relevanţă activitatea desfăşurată în cadrul acestor comisii, ci activitatea/calitatea lor de avocat care atrage, în condiţiile legii, răspunderea disciplinară în situaţia săvârşirii vreunei abateri disciplinare. În ceea ce priveşte activitatea desfăşurată în cadrul comisiilor disciplinare, precum şi soluţiile pronunţate ca urmare a cercetării disciplinare, membrii acestor comisii acţionează în temeiul dispoziţiilor legale şi statutare, potrivit propriilor convingeri şi aprecieri personale, iar în ipoteza în care se constată că aceştia au săvârşit vreo abatere disciplinară, răspund, la rândul lor, pentru fapta săvârşită. De altfel, critica invocată  a pornit de la ipoteza potrivit căreia, un avocat care are calitatea de membru al unei comisii de disciplină, ar fi exonerat de la răspunderea disciplinară în cazul săvârşirii unei abateri disciplinare, în acest caz Curtea a constatat că o atare susţinere este inadmisibilă. Din acest motiv a respins excepţia, ca neîntemeiată.

Concluzii

Potrivit legislaţiei şi ştirilor juridice, deşi avocatura este o profesie liberală şi independentă, exercitarea sa trebuie să se desfăşoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive. Reglementarea unor obligaţii pentru cei în cauză, precum şi a unor măsuri sancţionatorii faţă de cei ce încalcă regulile prevăzute este întru totul legitimă. Ca atare, cei care doresc să practice profesia de avocat sunt datori să respecte condiţiile de organizare şi exercitare a profesiei de avocat, astfel cum acestea sunt prevăzute prin legea specială.