În viață „nu există nicio răzbunare atât de completă precum iertarea.” (Josh Billings) Este adevărat că marea majoritate a oamenilor tind întâi să plătească răul primit cu un alt rău, pentru că „se pare că oamenii sunt cu mult mai predispuși să se răzbune decât să facă o faptă bună.” (Spinoza)
Și totuși, în această lume, există și persoane care pot și știu să ierte, poate pentru că au înțeles că „în răzbunare ni se poate întâmpla cel mult să devenim egali cu vrăjmașii noștri, în timp ce în iertare arătăm mai multă înțelepciune și inteligență.” (Paulo Coelho)
Pentru cei aflați în litigiu, legiuitorul a reglementat posibilitatea de a se împăca și a îngropa securea războiului. Odată cu apariția instituției medierii, legea permite stingerea litigiului prin încheierea unui acord de mediere. Problema care a generat sesizarea CCR a fost aceea de a preciza în ce măsură sunt constituționale prevederile legale privind încheierea acordului de mediere în sensul de a se preciza până când poate fi acesta depus în instanță pentru a-și produce efectele.
Ce prevede legea cu privire la acordul de mediere?
Legea privind medierea și organizarea profesiei de mediator precizează că prevederile sale se aplică în cauzele penale, pe latura penală, cât și în cea civilă. Astfel, în latura penală a procesului, dispozițiile privind medierea se aplică doar în cauzele privind infracțiuni pentru care legea prevede că retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală. Legiuitorul a reglementat faptul că părțile și subiecții procesuali nu pot fi constrânși să accepte procedura medierii.
Dispozițiile de mai sus se completează cu cele din legea penală care a reglementat faptul că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar dacă a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă a fost încheiat un acord de mediere.
Care au fost argumentele autorului excepției de neconstituționalitate?
Excepția a fost ridicată din oficiu de către instanță într-un dosar de apel într-o cauză privind tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune pentru care inculpatul a încheiat un acord de mediere cu partea vătămată ulterior pronunțării hotărârii în primă instanță.
S-a susținut că prevederile din legea medierii ar încălca principiul separației puterilor în stat, al egalității, al dreptului la un proces echitabil. În plus, încă din 2015, ÎCCJ a decis că încheierea unui acord de mediere este o cauză care înlătură răspunderea penală, fiind distinctă de împăcare, iar încheierea unui acord de mediere poate interveni în tot cursul procesului penal până la rămânerea definitivă a hotărârii penale.
Codul penal prevede că împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede expres, aceasta înlătură răspunderea penală și produce efecte doar dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței.
Autoarea excepției susține că legea medierii prevede doar faptul că medierea este posibilă în cazul infracțiunilor pentru care împăcarea înlătură răspunderea penală și doar împăcarea este o cauză de înlăturare a răspunderii penale.
Ce a decis CCR?
CCR a pronunțat Decizia 397/2016 care a fost publicată în Monitorul Oficial 532 din 15 iulie 2016. Medierea este un mod de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă prin obținerea unei soluții reciproc convenabile.
Știrile juridice arată că punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată în cazul unor infracțiuni expres prevăzute în Codul penal. Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă și poate interveni până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Împăcarea părților este înțelegerea intervenită între partea vătămată/civilă și suspect/inculpat prin care este înlăturată răspunderea penală și stinsă acțiunea civilă. În noul Cod penal împăcarea poate interveni până la citirea actului de sesizare a instanței, adică poate avea loc în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară și în fața instanței de fond până la citirea actului de sesizare. În vechiul Cod penal împăcarea părților producea efecte dacă intervenea până la rămânerea definitivă a hotărârii.
Practic, retragerea plângerii prealabile este un act unilateral de voință față de împăcare care este o înțelegere reciprocă între părți, astfel încât CCR consideră că încheierea unui acord de mediere este un mod de realizare a împăcării și o cauză de înlăturare a răspunderii penale.
CCR consideră că, în cauzele penale privind infracțiuni pentru care poate interveni împăcarea după citirea actului de sesizare a instanței, părțile nu se mai pot împăca, dar pot recurge la mediere și instanța care soluționează cauza în primă instanță sau apel are obligația de a lua act de acordul de mediere și de a înceta procesul penal.
În concluzie, CCR admite excepția de neconstituționalitate și stabilește că prevederile în discuție sunt constituționale în măsura în care încheierea unui acord de mediere, cu privire la infracțiunile pentru care poate interveni împăcarea, produce efecte doar dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței. Practic, acordul de mediere poate fi încheiat până la stadiul procesual până la care legea prevede că poate interveni împăcarea.
Cei care reușesc să se împace în cadrul unui litigiu au înțeles că „într-o singură împrejurare ai dreptul de a-ți privi semenul se sus: atunci când îl ajuți să se ridice.” (Gabriel Garcia Marquez)