Prin Hotărârea în cauza C-341/15, Curtea de Justiție a Uniunii Europene arată că, atunci când pune capăt din proprie iniţiativă raportului său de muncă, un lucrător are dreptul la o indemnizaţie financiară în cazul în care nu a putut să efectueze în tot sau în parte concediul anual plătit.

Prin hotărârea pronunţată în cauză, Curtea aminteşte că Directiva 2003/88/CE prevede că orice lucrător beneficiază de un concediu anual plătit de cel puţin patru săptămâni şi că acest drept la concediu anual plătit constituie un principiu al dreptului social al Uniunii de o importanţă deosebită. El este acordat fiecărui lucrător, indiferent de starea sa de sănătate.

În cazul în care raportul de muncă încetează şi, prin urmare, efectuarea efectivă a concediului anual plătit nu mai este posibilă, directiva prevede că lucrătorul are dreptul la o indemnizaţie financiară pentru a se exclude situaţia ca, din cauza acestei imposibilităţi, lucrătorul să nu poată beneficia de dreptul respectiv, nici chiar sub formă pecuniară.