Declaraţiile date în faţa instanţelor sunt un mijloc important în formarea opiniei judecătorului asupra cauzei fiind supuse principiului liberei aprecieri a probelor. Din acest motiv este important ca realitatea să nu fie distorsionată prin declaraţiile date şi să nu fie influenţate de alte persoane.

Conform legislaţiei, Codului penal incriminează infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, în art. 272. Conform acestuia constituie infracţiunea de influenţarea declaraţiilor: Încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârşită asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară, se pedepseşte cu închisoarea de a unu la 5 ani. Dacă actul de intimidare sau corupere constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

Această definiţie a fost criticată prin invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în ceea ce o priveşte.

Motivarea excepţiei

S-a susţinut că dispoziţiile art. 272 alin. (1) din Codul penal sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, din cauza faptului că reglementează o infracţiune folosind în cuprinsul lor noţiunea de “corupere” care nu este definită de legislaţia în vigoare. Pentru acest motiv, se susţine că textul criticat contravine prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie referitoare la calitatea legii, dar şi dispoziţiilor art. 2 din Codul de procedură penală, ce reglementează legalitatea procesului penal.

Motivarea Curţii Constituţionale

Curtea constată că, într-adevăr, Codul penal nu prevede, în mod expres, o definiţie a noţiunii de “corupere”, dar sensul acesteia este, în mod logic, derivat din noţiunea de “corupţie” a cărei definire, sintetică sau analitico – descriptivă face obiectul diverselor acte juridice internaţionale, europene şi naţionale. Chiar şi Codul penal reglementează, la titlul V al părţii speciale, infracţiunile de corupţie şi de serviciu, iar în cadrul acestui titlu prevede, la cap. I, intitulat “Infracţiuni de corupţie”, următoarele infracţiuni: luarea de mită (art. 289 din Codul penal), darea de mită (art. 290 din Codul penal), traficul de influenţă (art. 291 din Codul penal) şi cumpărarea de influenţă (art. 292 din Codul penal). Totodată, Legea nr. 78/2000 reglementează infracţiuni de corupţie, infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.

Din ansamblul acestor reglementări rezultă sensul general al noţiunii de corupţie, acela de a oferi sau de a presta servicii din sfera puterii publice sau din cea a mediului privat, în schimbul unor foloase, în general, de natură materială.

Curtea reţine că maniera de reglementare a infracţiunii de influenţare a declaraţiilor, prin dispoziţiile art. 272 alin. (1) din Codul penal, nu lipseşte textul criticat de claritate, precizie şi previzibilitate, motiv pentru care nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor constituţionale. Astfel, a respins, ca neîntemeiată, excepţia prin Decizia nr. 321/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 539/2016.

Concluzii

Ştirile juridice susţin că probele, inclusiv declaraţiile, nu au o valoare dinainte stabilită, ci sunt supuse aprecierii organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată iar aprecierea probelor are loc în urma examinării tuturor probelor administrate. Din acest motiv e important ca probele administrate să fie conforme cu adevărul în caz contrar poate avea loc o inducere în eroare a organelor judiciare.