Dispoziţiile referitoare la filiaţia faţă de tată, motiv de invocare a unei excepţii de neconstituţionalitate


downloaddfdd

În sens larg, filiaţia desemnează un şir neîntrerupt de naşteri care leagă o persoană de un strămoş al ei. În sens restrâns, filiaţia este raportul de descendenţă dintre un copil şi fiecare dintre părinţii săi.  Legătura juridică dintre un copil şi mama sa poartă denumirea de maternitate sau filiaţie faţă de mamă. Filiaţia produce efecte juridice dacă este stabilită în condiţiile prevăzute de lege. Modul în care se stabileşte filiaţia faţă de mamă prezintă deosebiri faţă de modul în care se stabileşte filiaţia faţă de tată.

Potrivit legislaţiei care poate fi consultată pe portalele juridice, în art. 414 alin. 1) C. civil se instituie o prezumţie de paternitate, conform acesteia copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei. Iar conform art. 408 alin. 3) C. civil, filiaţia faţă de tatăl din afara căsătoriei se stabileşte prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească, după caz.

Dispoziţiile legislative de mai sus nu au scăpat de invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în ceea ce le priveşte.

Care sunt motivele pentru care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate?

Potrivit legislaţiei, noţiunea de copil din afara căsătoriei din cuprinsul art. 408 alin. (3) din Codul civil nu concordă cu cea prioritară a prevederilor art. 3 din Convenţia europeană asupra statutului juridic al copiilor născuţi în afara căsătoriei. Astfel, art. 408 alin. (3) din Codul civil se referă la “filiaţia faţă de tatăl din afara căsătoriei”, şi nu la “filiaţia faţă de tată a tuturor copiilor născuţi în afara căsătoriei” în sensul art. 3 din Convenţie. Prin “copil din afara căsătoriei”, Convenţia înţelege copilul născut în afara căsătoriei, în timp ce Codul civil înţelege doar copilul conceput în afara căsătoriei.

Se impune înlăturarea ca neconstituţionale a prevederilor art. 414 alin. (1) din Codul civil privitoare la prezumţia de paternitate cu privire la copilul “conceput” în timpul căsătoriei, deoarece este contrar dreptului la viaţă privată şi intimă al fostului soţ ca acesta să suporte efectele prezumţiei de paternitate după desfiinţarea sau desfacerea căsătoriei, pe întreaga durată de timp aferentă timpului legal al concepţiei. De asemenea, este contrar dreptului la familie al fostului soţ, efectele prezumţiei de paternitate producându-se ulterior desfiinţării sau desfacerii căsătoriei sale anterioare.

Ce a susţinut Curtea Constituţională?

S-a constatat că dispoziţiile legale criticate referitoare la modul de stabilire a filiaţiei, respectiv filiaţia faţă de tatăl din afara căsătoriei se stabileşte prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească, şi cele referitoare la prezumţia de paternitate, potrivit cărora copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei, nu sunt de natură a aduce atingere dispoziţiilor constituţionale referitoare la viaţa intimă, familială şi privată sau a celor referitoare la protecţia copiilor şi a tinerilor.

Astfel, stabilirea filiaţiei faţă de tată diferă în cazul copilului din căsătorie faţă de cazul copilului din afara căsătoriei. Dacă pentru copilul născut din afara căsătoriei se poate stabili prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească, paternitatea din căsătorie se stabileşte prin aplicarea prezumţiei de paternitate, respectiv copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei. În ceea ce priveşte concepţia, având în vedere că nu se poate determina cu precizie data concepţiei unui copil, legiuitorul, pe baza datelor ştiinţifice medicale privind durata minimă şi maximă a sarcinii, a stabilit că timpul legal al concepţiunii este cuprins între a 300 – a zi şi a 180 – a zi dinaintea naşterii copilului [art. 412 alin. (1) din Codul civil]. Instituirea prezumţiei de paternitate are în vedere interesul exclusiv al copilului şi are raţiunea în ideea de protecţie a ordinii publice şi a bunelor moravuri.

Din aceste motive a respins, ca neîntemeiată, excepţia prin Decizia nr. 233/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 536/2016.

Concluzii

Trebuie să avem în vedere că decizia de mai sus îşi găseşte argumentarea şi pe faptul că răsturnarea prezumţiei de paternitate poate fi făcută potrivit art. 429 din Codul civil pe cale de acţiune, titulari ai dreptului la acţiune fiind soţul mamei, mama, tatăl biologic, precum şi copilul. Tatăl biologic poate introduce acţiune împotriva soţului mamei şi a copilului. Potrivit art. 414 alin. (2) din Codul civil, paternitatea prezumată a copilului conceput sau născut în timpul căsătoriei poate fi tăgăduită dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.