Judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care verifică legalitatea trimiterii în judecată dispusă de procuror, verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală, soluţionează plângerile împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată dar şi alte situaţii expres prevăzute de lege.
De asemenea în cazul în care persoana care a făcut plângere împotriva soluţiei de clasare dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă, aceasta poate face plângere la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Potrivit legislaţiei, încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară soluţionează plângerea este definitivă. Doar în cazul în care admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie se poate face contestaţie.
Aceste dispoziţii nu au scăpat de critici, astfel a fost formulată o excepţie de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte art. 341 alin. 8) C. de procedură penală.
Care au fost argumentele în susţinerea excepţiilor?
Se susţine că dispoziţiile de mai sus sunt neconstituţionale, deoarece prin faptul că încheierea este definitivă partea interesată nu are acces la alte căi de atac împotriva încheierii pronunţate de către judecătorul de cameră preliminară şi nu beneficiază de un proces echitabil astfel nu are dreptul să facă plângeri şi petiţii.
Ce a susţinut Curtea Constituţională?
Potrivit ştirilor juridice, un aspect fundamental al dreptului la un proces echitabil constă în faptul că urmărirea penală trebuie să aibă un caracter contradictoriu şi să existe o egalitate a armelor între acuzare şi apărare, sens în care prin absenţa dezbaterilor contradictorii petentul, partea civilă, partea responsabilă civilmente, suspectul sau persoana vătămată nu numai că nu pot, asemeni persoanei care a avut calitatea de inculpat, să formuleze cereri şi să ridice excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale, dar nu pot contesta în niciun fel aceste cereri sau excepţii, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de părţi nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti. De aceea, în condiţiile în care persoanele interesate ar fi citate ar avea posibilitatea să se prezinte la dezbateri şi, prin urmare, ar putea beneficia de dreptul de a-şi exprima opiniile şi de a răspunde nu numai la aspectele relevate reciproc, dar şi la eventualele întrebări ale judecătorului de cameră preliminară. Prin urmare, suspectul beneficiază de posibilitatea de a contesta în faţa unui judecător şi în cadrul unui proces echitabil.
Dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere accesului liber la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 340 şi 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile.
Concluzii
Datorită celor menţionate mai sus, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată excepţia, prin Decizia nr. 384/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 534/2016. Astfel, instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare.