În legislaţia noastră este prevăzută o cale extraordinară de atac şi anume, revizuirea, prevăzută în art. 509-513 Cod procedură civilă. În cazul în care sunt îndeplinite anumite condiţii persoana interesată care este lezată de hotarârea care a fost pronunţată poate formula o cerere de revizuire.
Revizuirea a fost definită ca fiind acea cale de atac prin intermediul căreia se poate obţine desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi reluarea judecării cauzei.
Revizuirea nu implică realizarea unui control judiciar, ci determinarea unei noi judecăţi, intemeiată pe unele elemente, ce nu au putut forma obiectul judecăţii ce a condus la pronunţarea hotărârii care face obiectul căii de atac.
În motivele de revizuire, art. 509 alin. (1) pct. 11 C. procedură civilă, este prevăzut faptul că revizuirea poate fi cerută dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii.
Acest motiv a constituit subiectul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate soluţionată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 164/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 477/2016.
Ce s-a susţinut în motivarea excepţiei?
Se susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale întrucât instituie o discriminare între cei care au invocat excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale şi cei care nu au invocat o astfel de excepţie, având ca efect declararea căii de atac extraordinare a revizuirii ca fiind inadmisibilă. Acest lucru este de natură să conducă la înlăturarea garanţiei constituţionale potrivit căreia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.
Voinţa legiuitorului nu a fost una de restrângere a beneficiului declarării ca neconstituţională a unei prevederi legale numai pentru cei care au ridicat în cauzele lor excepţii de neconstituţionalitate, care, admise fiind, le deschid şi le oferă şansa revizuirii unei hotărâri, însă din interpretarea articolului rezultă chiar acest lucru.
Care a fost opinia Curţii?
Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, întrucât s-ar pierde caracterul concret. Neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează, în primul rând, situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată.
Iar atâta timp cât partea nu manifestă diligenţă şi nu înţelege să ridice o excepţie de neconstituţionalitate în faţa instanţei competente, potrivit legii, şi atât timp cât nu există o decizie de constatare a neconstituţionalităţii publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dispoziţiile legale aplicabile acelui litigiu beneficiază de prezumţia de constituţionalitate şi nu se crează o nedreptitate prin aplicarea legislaţiei în vigoare.
Aceastea au fost considerentele pentru care s-a respins, ca neintemeiată această excepţie.
Putem deduce din cele de mai sus că legiuitorul are competenţa de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal, pentru toţi cei interesaţi în exercitarea aceloraşi categorii de drepturi sau în îndeplinirea aceloraşi categorii de obligaţii. Revizuirea se justifică, de regulă, prin aceea că, involuntar, instanţa a săvârşit o eroare în legatură cu starea de fapt stabilită în hotărârea atacată, fie în raport cu materialul existent la data pronunţării hotărârii, fie în raport cu noile imprejurări, apărute ulterior pronunţării hotărârii.