Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că este oportună desfiinţarea instanţelor militare.
Conform acestuia desființarea instanțelor militare se impune din cauză că judecătorii militari nu îndeplinesc garanțiile de independență și imparțialitate iar un alt motiv pentru care se consideră necesară desființarea instanțelor militare este activitatea foarte redusă, care implică resurse bugetare inutile, pentru eficientizarea activității sistemului judiciar propunându-se ca schemele de personal să fie transferate instanțelor civile.
Existența instanțelor militare este apreciată ca fiind “mai degrabă o moștenire a sistemului dictatorial comunist decât o realitate necesară actualului context social, economic și politic”, în condițiile în care după 1990 au fost demilitarizate o serie de categorii profesionale, un exemplu în acest sens fiind polițiștii.
Judecătorii militari au un statut hibrid, aparținând prin cariera profesională de sistemul de justiție, dar în ce privește cariera militară aparțin de Ministerul Apărării Naționale. Se consideră că nu e asigurată pe deplin, în lipsa unor plase de protecții adecvate, garanția de independență a judecătorilor militari, din moment ce promovarea în grade militare, cu consecințe materiale evidente (creșteri salariale), este făcută de Ministerul Apărării Naționale, în condițiile prevăzute de Regulamentul comun al CSM și Ministerul Apărării Naționale, însă potrivit Legii nr. 80/1995 privind statul cadrelor militare, pentru înaintarea în grad militar, conform acestei legi, este necesară o evaluare pe baza unor calificative care se acordă de comisii formate din militari, deci persoane și structuri din afara sistemului de justiție.
Printre argumentele aduse în sprijinul acestei propuneri se numără ideea de eficiență a activității instanțelor, care a fost corelată cu adoptarea noilor coduri, în prezent existând diferențe foarte mari între volumul de muncă de la instanţele militare și cele civile.