Atunci când vrei să pornești la drum să îți construiești propria afacere și ai o grămadă de idei, entuziasm și încredere că vei reuși, este extraordinar când cineva îți întinde o mână de ajutor pentru a-ți face lansarea în lumea afacerilor mai lină.
Așa a luat naștere ideea de a înființa incubatoarele de afaceri care acordă sprijin firmelor nou-înființate în sensul de a le oferi accesul la o clădire de birouri unde pot plăti chiria la comun cu alte firme beneficiind și de alte servicii în scopul de a avea costuri cât mai mici până se pun pe picioare. Incubatoarele de afaceri oferă și servicii de consultanță către aceste mici firme pe care legiuitorul le numește rezidenți.
Legiuitorul a reglementat condițiile de înființare și organizare a acestor incubatoare de afaceri, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească firmele pentru a deveni rezidenți în cadrul acestora prin legea 102/2016 privind incubatoarele de afaceri. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial 393 din 23 mai 2016 și va intra în vigoare în 22 iunie 2016.
Cum ia naștere un incubator de afaceri?
Acesta poate fi înființat de autoritatea publică a administrației publice locale, instituția sau consorțiul de instituții de învățământ superior acreditate, institutele, centrele și stațiunile de cercetare-dezvoltare, camerele de comerț sau persoana juridică de drept privat care le constituie. Știrile juridice prevăd că acesta poate fi înființat și de către o asociere în participațiune între un fondator autoritate publică și una sau mai multe persoane juridice de drept privat, asociații, fundații, patronat, sindicat.
Cererea pentru înființarea incubatorului de afaceri se adresează autorității administrative publice centrale cu atribuții în domeniul IMM-urilor de către fondator sau de către administratorul unui incubator care funcționează și vrea să obțină titlul de incubator. La cerere se va atașa studiul de fezabilitate, planul de afaceri, dovada existenței în patrimoniul fondatorului a infrastructurii acestuia sau a dreptului de folosință pentru minimum 10 ani, contractele încheiate cu furnizorii de utilități.
Rețineți că titlu de incubator de afaceri se acordă pentru 10 ani și poate fi prelungit pe durate similare la solicitarea fondatorului/administratorului dacă sunt îndeplinite condițiile legii.
Cine poate administra incubatorul de afaceri?
Poate fi administrator o persoană juridică (operator economic, societate comercială, asociație, fundație, patronat, sindicat) care nu este în faliment sau lichidare și prezintă personal calificat cu experiență în managementul afacerilor, în domeniul juridic, contabil, financiar. Acesta are obligația de a prezenta planul de dezvoltare al incubatorului inclusiv să arate cum de va autofinanța și de a prezenta strategia de monitorizare a rezidenților pe parcursul a 2 ani postincubare.
Administratorul selectat va încheia un contract de prestări servicii cu fondatorul pentru o perioadă de incubare de 3 ani, la care se poate adăuga și perioada de 2 ani de monitorizare a rezidenților.
Cine poate fi rezident în cadrul incubatorului de afaceri?
Pot deveni rezidenți firmele nou-înființate care au cel mult 3 ani vechime, intră în categoria IMM-urilor și sunt clasificate ca întreprinderi autonome, desfășoară activități în domeniul specific incubatorului de afaceri, nu sunt în dizolvare, reorganizare, faliment și nu au activitatea suspendată temporar.
Rețineți că nu pot fi rezidenți societățile bancare, de asigurare și reasigurare, cele cu activitate principală comerț, cele de administrare a fondurilor financiare de investiții, de valori mobiliare, de activități de intermedieri financiare, activități auxiliare intermedierilor financiare, activități de intermedieri imobiliare și din industria carboniferă.
Contractul de incubare
Rezidenții primiți în incubatorul de afaceri încheie un contract de incubare cu administratorul. Acesta se încheie pentru maximum 3 ani. Dacă rezidentul a beneficiat de finanțare pentru lansarea rapidă a unui produs sau serviciu, perioada în care poate activa în cadrul incubatorului de afaceri este de maximum 2 ani de la semnarea contractului de incubare.
Ce drepturi obțin rezidenții?
Au dreptul de a folosi infrastructura incubatorului de afaceri care formează obiectul contractului de incubare, de a beneficia de serviciile oferite de incubatorul de afaceri și de a beneficia de alocații financiare obținute de administratorul incubatorului de afaceri pentru rezidenți.
Ce obligații au rezidenții?
Aceștia trebuie să achite administratorului sumele din contractul de incubare, să nu degradeze infrastructura, să nu concesioneze față de terți drepturile ce derivă din contractul de incubare, să creeze cel puțin un nou loc de muncă în 6 luni de la intrarea în incubator și să îl păstreze pe toată durata cât au calitatea de rezidenți și să elibereze infrastructura incubatorului la finalul perioadei de incubare de 3 ani.
În ce condiții încetează calitatea de rezident?
Știrile juridice prevăd că această calitate se va pierde la împlinirea a 3 ani de la intrarea în incubator sau de la încetarea contractului de incubare, când cerințele IMM-ului depășesc capacitatea incubatorului, când situația în care IMM-ul nu începe desfășurarea activității în 3 luni de la intrarea în incubatorul de afaceri și dacă IMM-ul nu creează cel puțin un loc de muncă în primele 6 luni de la intrarea în incubator.
Rezidentul poate pleca din incubator oricând, fără plata vreunei despăgubiri pentru încetarea incubării înainte de termen, cu condiția să acorde un preaviz de 30 de zile calendaristice și să își achite toate obligațiile de plată restante.
Incubatoarele de afaceri oferă facilități pentru fondator
Acesta va fi scutit de impozitul pe terenul aferent infrastructurii incubatorului de afaceri, pe cel aferent clădirii și pentru orice taxe și impozite datorate la bugetul local pentru eliberarea oricăror certificate de urbanism, autorizații de construire.