Totul se transformă, dar nimic nu se pierde. De preferat este ca, în genere, materiile reziduale rezultate din procesele de producție industrială să nu fie irosite, atunci când prezintă valoare economică. Oricine a avut cât de cât de-a face cu procesul – gospodăresc sau industrial, de obținere a vinului, știe că în urma acestuia rămân și ceva „subproduse”. Mai pe românește, cine face vin se alege, vrea nu vrea, și cu… tescovină.
În gospodărie, amatorii de tării (și nu numai) preschimbă adesea tescovina în rachiu, după fermentare și distilare. La un nivel mai mare, industrial, trebuie să existe și o reglementare a valorificării subproduselor vinicole prin distilare, pentru obținerea alcoolului etilic. Operatorii economici trebuie chiar să fie încurajați să valorifice corespunzător și tescovina, subprodus al cărui conținut de alcool nu-i nici pe departe neglijabil.
Ordinul 548/2016 privind autorizarea operatorilor economici care desfășoară activități de distilare voluntară a subproduselor vinicole, măsură eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului național de sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014-2018 a fost publicat în „Monitorul oficial” 282/2016.
Potrivit unor recente știri juridice, Ministerul Agriculturii este cel ce îi va autoriza pe operatorii economici ce desfășoară activități de distilare voluntară a subproduselor vinicole, ca măsură eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului național de sprijin al României în sectorul vitivinicol.
Comisia de autorizare a distilatorilor își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Agriculturii și are un număr de 5 membri. Printre atribuțiile comisiei se numără verificarea satisfacerii cerințelor necesare pentru autorizare (în temeiul cărora se propune acordarea autorizației distilatorilor ce realizează activități de distilare voluntară a subproduselor vinicole pe teritoriul național), verificarea documentației depusă de către distilatori și alcătuirea raportului cu propunerea motivată de autorizare sau respingere a autorizării.
Care sunt criteriile de autorizare?
Pentru a obține autorizația mult-dorită, întreprinzătorii ce desfășoară activitatea de distilare voluntară a subproduselor vinicole trebuie să dețină un manual de procedură pentru producerea alcoolului etilic brut (care să cuprindă categoriile de activități, documentele care stau la baza efectuării lor, relațiile contractuale cu furnizorii de materii prime). Obiectul principal de activitate al operatorului economic trebuie să corespundă codului CAEN 1101.
De asemenea, administratorii distileriei trebuie să prezinte o declarație pe proprie răspundere, din care să reiasă că n-au suferit vreo condamnare definitivă pentru care nu s-a petrecut reabilitarea. Printre angajații cu contract de muncă (pe perioadă nedeterminată) trebuie să existe măcar un specialist cu pregătire corespunzătoare în domeniu.
Totodată, trebuie să fie constatată funcționalitatea distileriei, de către comisia de autorizare, drept consecință a verificării scriptice și faptice desfășurată la punctul de lucru al distilatorului (concretizată prin procesul-verbal de constatare în care sunt menționate elemente precum capacitatea de producție, capacitatea de depozitare a subproduselor, cantitățile distruse și altele).
Comisia de autorizare a distilatorilor, ale cărei întruniri sunt conduse de către un președinte ales dintre membrii săi, se întrunește în scopul analizei situațiilor care implică luarea unei decizii legate de autorizarea unui distilator, respingerea cererii de autorizare sau retragerea autorizației.
Cererea de autorizare
Autorizația este documentul nominal în temeiul căruia operatorii economici capătă dreptul de a desfășura în mod nemijlocit activități de distilare voluntară a subproduselor vinicole, ca măsură eligibilă în cadrul Programului.
Pentru a o dobândi, distilatorii vor trebui să depună la biroul unic al Ministerului Agriculturii o cerere standard. Cererea înregistrată și documentele însoțitoare vor fi transmise la structura de specialitate a ministerului, apoi vor ajunge la secretariatul comisiei.
Documentele care trebuie să acompanieze cererea sunt cazierul fiscal (din care trebuie să reiasă că n-au fost comise fapte sancționabile de către legislația fiscală), certificatele fiscale (cel privind obligațiile de plată la bugetul statului și cel privind impozitele și taxele locale), copia certificatului de înregistare sau a certificatului constatator de la ONRC, copiile autorizațiilor dobândite de la alte autorități publice (autorizație ISU, autorizație de mediu etc.), documentația tehnică (descrierea procesului tehnologic, a instalațiilor folosite).
Potrivit noilor știri din contabilitate, nu va absenta dintre documentele prezentate nici copia bilanțului contabil aferent anului fiscal anterior (vizat la organul fiscal). Atunci când cererea este efectuată prin mijlocirea unui reprezentant mandatat, la aceste documente va fi adăugată, potrivit ultimelor noutăți legislative, și împuternicirea sau procura notarială, în original.
Aprobarea cererii
Comisia va verifica și, când se va cuveni, va certifica îndeplinirea cumulativă a criteriilor cerute operatorului economic. Verificarea se va sfârși prin întocmirea unui raport, ce va cuprinde propunerea motivată de aprobare sau, după caz, de respingere a cererii de acordare a autorizației. Raportul va fi, apoi, avansat conducerii ministerului.
Dacă toate documentele vor fi în regulă și condițiile îndeplinite, Ministerul Agriculturii va emite autorizația de distilator autorizat pentru activitatea de distilare voluntară a subproduselor vinicole în cel mult 30 de zile. Ori va respinge cererea, când se va impune!
Dacă cererea de autorizare a fost respinsă, la biroul unic din Ministerul Agriculturii poate fi depusă o contestație, în cel mult cinci zile (lucrătoare) de la momentul comunicării deciziei de respingere. Soluționarea contestației va fi efectuată de către o comisie înființată în astfel de scopuri.
Decizia finală a comisiei de soluționare a contestațiilor va fi comunicată în termen de 30 de zile de la data înregistrării la biroul unic și poate fi contestată în justiție, în acord cu prevederile Legii contenciosului administrativ.
Adesea, subprodusele înseamnă bani în plus…
Exploatarea inteligentă a tuturor oportunităților furnizate de către legislația în vigoare, precum și valorificarea superioară a tuturor resurselor disponibile, inclusiv a celor considerate „subproduse”, oferă întotdeauna șanse suplimentare de succes în afaceri.