Situațiile de excepție necesită măsuri execepționale, până la revenirea la normal. E un principiu pe care unii nu vor să-l înțeleagă. Alții… nu-l pot pricepe. Rațiunea ne spune că nu poți trata identic persoanele și entitățile aflate în situații diferite. Întotdeauna, legea trebuie să urmeze căile rațiunii. Iraționalul nu poate zămisli decât fărădelege!
Legiutorul nu trebuie să perceapă viața social-economică doar în alb-negru. Trebuie să existe nuanțe, excepții, derogări. De pildă, Codul de procedură fiscală prevede că, în caz de inactivitate momentană sau în cazul obligaţiilor de declarare a unor venituri care sunt scutite la plata impozitului pe venit, organul fiscal central poate aproba, la cererea contribuabilului, alte condiţii de depunere a declaraţiilor fiscale.
Ordinul 889/2016 (al președintelui ANAF) privind procedura de aprobare a regimului de declarare derogatoriu a fost publicat în „Monitorul oficial” 203/2016. La solicitarea contribuabilului sau plătitorului, organul fiscal central poate aproba, în caz de inactivitate temporară, alte termene sau condiţii de depunere a declaraţiilor fiscale, în funcţie de trebuințele administrării obligaţiilor fiscale. Aprobarea depunerii declarațiilor fiscale conform unui regim de declarare derogatoriu se poate face pentru perioade mai mari de 12 luni, însă nu mai mult de trei ani consecutivi.
Potrivit recentelor știri din fiscalitate, declarațiile fiscale supuse regimului de declarare derogatoriu sunt: formularul 100-Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, formularul 101-Declaraţie privind impozitul pe profit, formularul 112-Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, formularul 120-Decont privind accizele și formularul 300-Decont de taxă pe valoarea adăugată.
Ce condiții li se pun contribuabililor?
Spre a fi beneficiarii unui regim de declarare derogatoriu, în perioada supusă acestui regim contribuabilii sau plătitorii trebuie să îndeplinească o serie de cerințe, în mod cumulativ. Și anume:
-să nu desfăşoare nicio activitate
-să nu aibă angajati şi să nu plătească venituri cu regim de reţinere la sursă a impozitului
-să nu dobândească venituri din exploatare, venituri financiare, venituri extraordinare sau alte elemente de genul veniturilor
-să nu aibă în curs de soluţionare un decont cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare sau o cerere de restituire a impozitelor, taxelor, contribuţiilor
-să figureze cu toate obligaţiile declarative şi de plată îndeplinite, în evidenţa fiscală
-să nu facă obiectul unei acţiuni de inspecţie fiscală, aflată în desfășurare
-să nu fie înscrişi în lista contribuabililor sau plătitorilor declaraţi inactivi (exceptând situația în care este vorba despre o inactivitate vremelnică, înscrisă la registrul comerţului).
-inactivitatea temporară să fie înscrisă în registrul comerţului, în cazul contribuabililor sau plătitorilor persoane juridice înfiinţați în baza legii societăţilor şi al PFA-urilor, respectiv la organizaţiile profesionale ce au eliberat documentele de funcţionare, în cazul contribuabililor persoane fizice cu activitate reglementată prin legi speciale.
La depunerea cererii…
Solicitarea regimului derogatoriu se va realiza, de către contribuabili sau plătitori, prin depunerea unei cereri la organul fiscal într-a cărui evidenţă fiscală sunt înregistraţi ca plătitori de impozite, taxe, contribuţii. Contribuabilul va trebui să declare pe propria răspundere, în cerere, că nu desfăşoară niciun fel de activitate, că nu obţine venituri, că n-are angajați şi nu achită venituri cu regim de reţinere la sursă a impozitului. De asemenea, va trebui să specifice perioada pentru care solicită regimul de declarare derogatoriu.
Persoanele juridice înființate potrivit Legii societăţilor vor depune și dovada înscrierii inactivităţii temporare la registrul comerţului, respectiv o copie a extrasului de registru emis de către oficiul registrului comerţului privind starea societăţilor, cu referire la suspendarea vremelnică a activităţii, concomitent cu cererea de acordare a regimului de declarare derogatoriu.
La rândul lor, PFA-urile sau persoanele fizice a căror activitate e reglementată prin legi speciale (liberii profesioniști) vor depune și dovada înscrierii inactivităţii temporare la registrul comerţului sau la organizaţiile profesionale care au eliberat documentele de funcţionare în baza cărora persoanele respective îşi desfăşoară activitatea, simultan cu cererea de acordare a regimului de declarare derogatoriu.
Examinarea solicitării
Așa cum putem afla din recentele știri juridice, organul fiscal, prin compartimentul propriu cu atribuţii în gestionarea declaraţiilor fiscale, va rezolva cererea într-un termen de 45 de zile de la data depunerii. Compartimentul cu atribuţii în gestionarea declaraţiilor fiscale va verifica, după ce a primit cererea, dacă sunt satisfăcute toate cerințele. Nu-s îndeplinite? Cererea va fi respinsă, negreșit!
Pentru ca solicitarea să fie soluționată, compartimentul de specialitate are să verifice situaţia fiscală a contribuabilului, cerând informații de la compartimentele cu atribuții în organizarea şi gestionarea evidenţei pe plătitori, în inspecţia fiscală, în compensări/restituiri, în administrarea registrului contribuabililor. Cererea poate fi respinsă şi dacă organul fiscal are temeinice motive să considere că acordarea regimului de declarare derogatoriu poate favoriza evaziunea fiscală.
După ce va analiza datele disponibile, compartimentul cu atribuţii în gestionarea declaraţiilor fiscale va alcătui referatul privind soluţionarea cererii de acordare a regimului de declarare derogatoriu, prin care propune aprobarea sau respingerea solicitării de acordare a regimului derogatoriu. Pornindu-se de la acest referat, va fi emisă o decizie privind aprobarea/respingerea cererii de acordare a regimului de declarare derogatoriu.
Încetarea regimului derogatoriu
În cazul cererilor aprobate, decizia va cuprinde perioada pentru care regimul de declarare derogatoriu a fost aprobat şi condiţiile în care-a fost aprobat, în vreme ce, pentru cererile respinse, decizia cuprinde motivaţia respingerii. Decizia privind aprobarea sau respingerea cererii de acordare a regimului de declarare derogatoriu va fi comunicată contribuabilului potrivit Codului de procedură fiscală.
Atenție! Pe toată durata perioadei de aplicare a regimului de declarare derogatoriu, organul fiscal poate investiga respectarea condiţiilor impuse la statornicirea acestui regim. Se constată, la un moment dat, o neîndeplinire a condițiilor? Organul fiscal va înștiința contribuabilul cu privire la încetarea regimului derogatoriu și reluarea regimului obișnuit de declarare!
Regimul de declarare derogatoriu se sfârșește fie începând cu luna în care nu mai e îndeplinită oricare dintre condiţiile care-au condus la aprobarea sa, fie începând cu luna în care au fost stabilite noi obligaţii declarative pentru impozite și contribuţii datorate la bugetul de stat, fie la data aprobată pentru încetare.
La fel ca orice alt lucru din această lume, regimul de declarare derogatoriu nu poate dura la nesfârșit. Totuși, orice final deschide o poartă prin care se întrevede un nou început. Sigur, nu va mai fi niciodată ca în trecut, dar… poate va fi mai bine. Adeseori, stă în puterile noastre să înfăptuim „mai binele”!