Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, a declarat că susţine OUG dată de Executiv cu privire la interceptări, doar că decizia CCR nu este clară privind tema retroactivităţii şi duce la interpretări diferite în rândul judecătorilor.
“Interpretarea diferită a unei decizii a Curţii Constituţionale care nu e clară cu retroactivarea crează un haos în justiţie sau crează interpretări diferite şi soluţiile vor fi diferite. Fiecare judecător va decide, or exact previzibilitatea justiţiei este un exemplu de drept al omului pentru că omul are dreptul la o justiţie previzibilă, nu la loterie. Depinde la ce judecător nimeresc“, a subliniat Macovei.
Macovei a punctat că problema ţine de felul în care se face trecerea de la SRI la Ministerul Public, având în vedere că nu poate fi realizat într-o perioadă scurtă de timp.