Elevii care au împlinit vârsta de 14 ani ar putea decide singuri în privinţa orei de religie


CNCD - SIMBOLURI RELIGIOASE
Deputatul Remus Cernea a depus o iniţiativă legislativă la Parlament potrivit căreia, elevilor, care au împlinit vârsta de 14 ani, să li se permită să aibă o opţiune personală în ceea ce priveşte ora de religie.

Înscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cerere scrisă a elevului care a împlinit 14 ani, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul care nu a împlinit acea vârstă. Schimbarea acestei opţiuni se face tot prin cerere scrisă a elevului care a împlinit 14 ani, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul care nu a împlinit acea vârstă. În cazul în care elevul nu frecventează orele de religie, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină“, se arată în proiectul de lege aflat în consultare publică.

Potrivit legislaţiei în vigoare, doar elevii majori au dreptul la opţiune personală. Pentru elevii minori, această opţiune este asigurată de către părinţi.

Deputatul Remus Cernea a explicat că iniţiativa sa legislativă vine să pună în acord Legea educaţiei naţionale cu prevederile Codului civil, unde este prevăzut, la art. 491 alin. (2) că “Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani are dreptul să îşi aleagă liber confesiunea religioasă“.