Ce trebuie să facă un român aflat peste hotare, dacă îi e necesar un certificat de cazier judiciar? Să se adreseze amabasadei sau consulatului! Asta dacă nu cumva lipsa de timp sau de răbdare îl va presa atât de tare încât va alege să facă un drum până în patria mamă pentru un lucru pe cât de simplu, pe atât de necesar, precum un certificat de cazier judiciar.
Au existat cazuri în care au trecut săptămâni sau luni la rând, fără ca solicitantul să ajungă în posesia mult-doritului document, cu toată bunăvoinţa funcţionarilor ambasadelor. Sigur, mai există şi posibilitatea desemnării unui mandatar, care poate acţiona în numele celui aflat printre străini, în relaţia cu instituţiile statului român. Este un lucru care, iarăşi, cere timp, deplasări şi formalităţi birocratice.
Deseori, atunci când ţi se cer o puzderie de condiţii, documente, legalizări, taxe şi supralegalizări îţi vine să fugi încotro vei vedea cu ochii. Dar birocraţia se ţine ca scaiul de om, chiar şi-n afara ţării. Mai ales că nici alte state ale lumii sau Europei, poate mai dezvoltate, încă nu s-au debarasat complet de metehnele formaliste.
În România, cazierul judiciar s-a organizat în scopul prevenirii şi combaterii faptelor penale, ca mijloc de cunoaştere şi identificare a indivizilor care-au comis infracţiuni contra persoanei şi a libertăţii acesteia, a patrimoniului şi a ordinii de drept. Persoanele fizice aflate în străinătate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar prin reprezentanţele diplomatice ale României şi, în cazul acestor cereri, certificatul de cazier judiciar se eliberează “în cel mult 30 de zile de la data solicitării”.
Totuşi, cele 15, 20 de zile sau “30 de zile de la data solicitării”, necesare pentru ca un certificat de cazier judiciar să ajungă în mâinile cetăţeanului de peste hotare pot însemna o perioadă mult prea lungă. Într-o epocă a vitezei, a circulaţiei informaţiei cu viteza luminii, oportunităţile zboară şi nu mai revin, în vreme ce angrenajele birocratice păstrează, uneori, iuţeala de mişcare a melcului, ca pe o relicvă (deloc preţioasă) a secolului XVIII.
Noutăţi legislative pentru românii din străinătate
OG 1/2016 privind modificarea şi completarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar a fost publicată în “Monitorul Oficial” nr. 44/2016. Potrivit ultimelor ştiri juridice, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României pot elibera, după ce au fost efectuate verificările de cuviinţă în bazele de date automatizate privind persoanele aflate în evidenţa cazierului judiciar, adeverinţe în care se înscriu rezultatele verificărilor, la solicitarea motivată a cetăţeanului român aflat peste hotare.
Aceste adeverinţe, menite să fie întrebuinţate numai şi numai dincolo de graniţe, se eliberează în maximum zece zile de la data solicitării, sunt valabile şase luni de la momentul eliberării şi posedă aceeaşi valoare juridică precum un certificat de cazier judiciar.
În scopul creării bazelor de date automatizate privind persoanele aflate în evidenţa cazierului judiciar, în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor funcţionează Sistemul naţional de evidenţă informatizată a cazierului judiciar. La sistemul informatizat vor fi conectate toate unităţile de poliţie, celelalte structuri din sistemul de ordine publică, siguranţă naţională, justiţie, dar şi, mai nou, structurile competente ale Ministerului Afacerilor Externe, în scopul folosirii evidenţelor.
Potrivit ultimelor noutăţi legislative, atât comunicările cu privire la datele ce urmează a fi înscrise în cazierul judiciar sau consemnate vremelnic în evidenţa unităţilor de poliţie, cât şi cererile necesare pentru obţinerea certificatelor de cazier judiciar şi a adeverinţelor în care se consemnează rezultatele verificărilor ori documentele eliberate se vor redacta pe formulare-tip, potrivit modelelor statornicite prin hotărâre a guvernului.
Carevasăzică, punerea în aplicare a noului act normativ este condiţionată de conectarea sistemelor informatice ale Ministerului Afacerilor Externe cu acelea ale Ministerului Afacerilor Interne, dar şi de emiterea unui act normativ, în scopul completării HG pentru aprobarea unor modele de formulare întrebuinţabile în activitatea de cazier judiciar.
Toţi românii aflaţi în ţări străine au “dreptul la servicii publice eficiente şi operative din partea statului român”. Graţie informatizării procedurilor îndeplinite de către reprezentanţele diplomatice ale României în străinătate, aceste servicii au devenit mai rapide şi mai accesibile decât odinioară.
Este clar că statul a dorit să le simplifice viaţa românilor de peste hotare, prin eliminarea unor formalităţi complicate, cronofage şi costisitoare de obţinere a datelor din evidenţele cazierului judiciar. Unii vor zice, probabil: “cu o floare nu se face primăvară” şi “birocraţia încă n-a pierit”. Dar tot e ceva!
Măcar de-ar fi eliminată (sau simplificată) lună de lună câte o procedură birocratică inutil de complexă! De s-ar respecta acest ritm, tot ar fi necesare câteva decenii pentru ca birocraţia să fie pusă la colţ. Aşa că înţelept ar fi să grăbim pasul, debarasându-ne din mers de povara lanţurilor birocratice, pentru ca timpurile să nu ne lase în urmă!