Atunci când românul a început să își dezvolte mici afaceri și a dezvoltat relații parteneriale, au început să apară la unii întreprinzători și ideile cum să își înșele partenerul de afaceri. Pentru mulți acest mod de a-și conduce afacerea, de a nu achita mărfurile achiziționate sau serviciile care le-au fost prestate, i-a făcut să fie cunoscuți generic de către societate sub numele de  „țepari.”

Legiuitorul are atât în vechiul, cât și în noul Cod penal pedepse pentru aceste fapte. Una dintre cele mai frecvente infracțiuni care apar în cadrul relațiilor comerciale este înșelăciunea. Diferența față de vechiul Cod penal este că, în actuala legislație, a fost înlăturată forma agravantă a acestei infracțiuni, formă care presupunea că prin săvârșirea infracțiunii s-au produs consecințe deosebit de grave. Potrivit noului cod penal, prin „consecințe deosebit de grave” se înțelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei.

În practică, a apărut o neclaritate cu privire la următoarea situație: dacă în cazul unei infracțiuni de înșelăciune comisă sub imperiul vechiului cod penal, ținând cont de modificarea conținutului noțiunii de „consecințe deosebit de grave” și existența unui prejudiciu sub pragul de 2.000.000 lei are loc o dezincriminare a faptei?

Caz practic

În aprilie 2010 s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare între societatea X SRL și SC Y SRL ce a avut ca obiect livrarea unor mărfuri și plata acestora la anumite termene, în caz contrar urmând să se aplice penalități de întârziere.

Marfa a fost preluată și au fost eliberate două bilete la ordin pentru plata acestor produse, care au fost refuzate pentru lipsa de disponibil. Ulterior, inculpatul S.L. (reprezentantul societății Y SRL) care preluase marfa a achitat o parte din valoarea acesteia și pentru diferență a eliberat o filă CEC în valoarea de 400.000 lei care a fost refuzată din cauza lipsei de disponibil.

Instanța a refuzat solicitarea lui S.L. de a schimba încadrarea juridică a faptei din înșelăciune în infracțiunea de emitere  a unui cec fără a avea la tras disponibil suficient sau dispunerea în tot sau în parte de disponibil. Instanța a apreciat că s-a săvârșit infracțiunea de înșelăciune, pentru că, dacă ar fi fost infracțiunea de emiterea  a unui cec fără a avea la tras disponibil, era obligatoriu ca beneficiarul cecului să fi știut la data emiterii acestuia că nu există disponibilul necesar.

În cazul de față, în mod cert s-a emis un cec știind că nu există pentru valorificarea lui provizia sau acoperirea necesară, iar scopul a fost de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust. În plus, s-a produs și o pagubă de 900.000 lei firmei care a livrat marfa.

Instanța l-a condamnat pe S.L. la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă agravantă. Împotriva acestei sentințe a declarat apel parchetul și partea civilă (firma care a livrat marfa) susținând că în mod nelegal s-a încadrat fapta ca fiind form agravantă a înșelăciunii, pentru că prejudiciul a fost sub pragul de 2.000.000 lei, iar legea a stabilit că o faptă produce consecințe deosebit de grave dacă prejudiciul depășește pragul de 2.000.000 lei.

Pentru a clarifica acest aspect a fost sesizată ÎCCJ, mai ales că practica instanțelor este neunitară. Majoritatea instanțelor au considerat că în cazul infracțiunii de înșelăciune comisă sub imperiul Codului penal anterior prin modificarea noțiunii de consecințe deosebit de grave și existența unui prejudiciu sub pragul de 2.000.000 lei nu are loc o dezincriminare a formei agravante. Alte instanțe, minoritare, au decis că în aceste cazuri va opera dezincriminarea formei agravante a infracțiunii.

Ce a decis ÎCCJ?

 ÎCCJ a pronunțat Decizia 30/2015 care a fost publicată în Monitorul Oficial 14 din 8 ianuarie 2016. Pentru a se putea pronunța, ÎCCJ a verificat modul în care legiuitorul a stabilit că se aplică legea penală de dezincriminare.

Știrile juridice arată că legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor de siguranță pronunțate în baza legii vechi și consecințele legii penale și hotărârile judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi. Aceste prevederi se aplică și dacă o faptă, comisă sub imperiul vechiului cod penal, nu mai constituie infracțiune potrivit noii legi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii.

Faptul că în actualul Cod penal înșelăciunea nu mai este prevăzută în forma agravantă, acest lucru nu poate duce automat la dezincriminarea faptei de înșelăciune, ci doar la abrogarea formei calificate.

Având în vedere aceste considerente, ÎCCJ admite sesizarea și stabilește că în cazul unei infracțiuni de înșelăciune săvârșite sub vechiul Cod penal care a produs un prejudiciu sub pragul de 2.000.000 lei, modificarea noțiunii de consecințe deosebit de grave în Codul penal nu duce la dezincriminarea infracțiunii de înșelăciune.

Cine vrea să înșele, va plăti!

 În ciuda modificărilor legislative, legiuitorul îi pedepsește pe cei care cred că prin practici ilicite pot obține profit și pot scăpa basma curată. Se pare că în actuala societate „hoțul neprins, nu mai e negustor cinstit,ci a  evoluat, acum este comerciant de succes.”  (David Boia)

Nu vă bazați pe noroc și nici pe principiul că nu mi se poate întâmpla nimic, căci toți cei care se ocupă cu înșelarea partenerilor de afaceri și a clienților, vor plăti pentru faptele lor!