Unul dintre subiectele controversate în ultima vreme este generat de modul în care se reușește recuperarea prejudiciilor create de cei care au săvârșit infracțiuni. Desigur că arestarea unor astfel de persoane și, ulterior, condamnarea lor nu folosește nimănui atâta vreme cât nu se reușește și o recuperare reală a prejudiciilor cauzate.
În acest sens, s-a decis înființarea unui nou organism care să aibă ca scop identificarea bunurilor ce pot fi indisponibilizate și confiscate pentru a se putea acoperi paguba creată. Astfel, a fost publicată legea 318/2015 pentru înființarea, organizarea și funcționare Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate și pentru modificarea și completarea unor acte normative în Monitorul Oficial 961 din 24 decembrie 2015. Prevederile sale au intrat în vigoare în 27 decembrie 2015.
S-a dispus ca în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, Agenția nou înființată în cooperare cu Ministerul Justiției, Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Secretariatul General al Guvernului, să realizeze un inventar la nivel național al capacităților disponibile la nivelul autorităților în vederea stocării și depozitării bunurilor supuse măsurilor asigurătorii și un inventar al bunurilor mobile supuse măsurilor asigurătorii și al stadiului în care acestea se află.
Cu ce se va ocupa Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate?
Acest organism nou înființat va funcționa în subordinea Ministerului Justiției. Scopul acestei Agenții este acela de a urmări și identifica bunurile provenite din săvârșirea de infracțiuni și a altor bunuri având legătură cu infracțiuni și care ar putea face obiectul unei dispoziții de indisponibilizare, sechestru sau confiscare emise de o autoritate judiciară competentă în cursul unei proceduri penale.
Știrile juridice arată că noul organism se va ocupa și se administrarea simplă a bunurilor mobile indisponibilizate în cursul procesului penal, de valorificare a bunurilor sechestrate în procesul penal și de gestionarea sistemului informatic național integrat de evidență a creanțelor provenite din infracțiuni.
În plus, va sprijini organele judiciare pentru utilizarea celor mai bune practici în materia identificării și administrării bunurilor care pot face obiectul măsurilor de indisponibilizare și confiscare în cadrul procesului penal și va coordona, evalua și monitoriza aplicarea și respectarea procedurilor legale în domeniul recuperării creanțelor provenite din infracțiuni.
Se vor crea noi locuri de muncă
Se estimează că în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, se va organiza concurs pentru ocuparea posturilor din cadrul Agenției. Noutățile legislative arată că Agenția va fi condusă de un director general, judecător, procuror sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, numit prin ordin al ministrului justiției.
Cei care aspiră la postul de director general al Agenției trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții. Astfel, trebuie să fi îndeplinit până la data numirii, funcția de judecător, procuror sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, să aibă o vechime în aceste funcții de cel puțin 8 ani, să nu fi fost sancționat disciplinar în ultimii 5 ani și să aibă experiență managerială de minimum 3 ani în funcții de conducere.
Pentru postul de director adjunct al Agenției se cere ca persoana să fie funcționar public în cadrul Ministerului Finanțelor Publice sau ANAF, să fie licențiat în științe economice și să dețină vechime în specialitate economică de cel puțin 8 ani, să nu facă parte din niciun partid politic/alianță politică, să nu fie lucrător operativ, inclusiv acoperit, informator sau colaborator al serviciilor de informații, să nu aibă antecedente penale, să aibă experiență managerială de minimum 3 ani în funcții de conducere.
Cei care vor ocupa aceste funcții sunt numiți pentru un mandat de 4 ani care poate fi prelungit o singură dată pentru încă 4 ani.
Știrile juridice arată că Agenția dispune de un aparat administrativ propriu, organizat în servicii și birouri. Posturile care urmează să se ocupe sunt cele ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, inspectori de urmărire și administare bunuri, funcționari publici și personal contractual.
Cei care vor ocupa funcția de inspector trebuie să fie licențiați în științe economice sau juridice, să nu facă parte din niciun partid politic, să nu fie lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informații și să nu aibă antecedente penale.
Rețineți că funcțiile deținute în cadrul Agenției sunt incompatibile cu orice alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior, precum și a celor de instruire din cadrul Institutului Național al Magistraturii sau al Școlii Naționale de Grefieri.
Cum se administrează bunurile indisponibilizate?
Agenția ține evidența sumelor de bani ce fac obiectul sechestrului în sensul că se culeg informații cu privire la numărul dosarului penal, organul care a dispus luarea măsurii asigurătorii, datele de identificare ale suspectului, inculpatului, persoanei responsabile civilmente, ale părții vătămate, suma de bani sechestrată, valoarea până la care s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii și dobânzile acumulate.
Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, poate lua măsuri asigurătorii prin ordonanță sau prin încheiere motivată pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor ce pot face obiectul confiscării speciale sau extinse sau care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare sau a reparării pagubei produse prin infracțiune.
În 3 zile de la comunicarea titlului executoriu, dacă măsura asigurătorie a fost dispusă ca mai sus și suma a fost virată în contul Agenției, aceasta va informa partea civilă, în vederea punerii în executare a titlului executoriu. Plata sumei de bani aflate în conturile Agenției se va efectua de către aceasta pe baza dispoziției emise de organul de executare competent.
Dacă procurorul sau instanța îi solicită, Agenția depozitează temporar și administrează bunurile mobile indisponibilizate a căror valoare individuală depășește la momentul dispunerii măsurii asigurătorii, echivalentul în lei al sumei de 15.000 euro.
Agenției îi este comunicată o copie de pe ordonanța sau încheierea prin care s-a dispus sechestrul asupra bunurilor imobile și o copie a procesului-verbal de sechestru.Valorificarea bunurilor se realizează de Agenție prin licitație publică de societăți specializate, prin intermediul executorilor judecătorești sau de către organele fiscale.
Ce se întâmplă cu sumele rezultate din valorificarea bunurilor mobile și imobile?
S-a decis ca după rămânerea definitivă a hotărârii de confiscare să se aloce pe baza bilanțului prezentat de Agenție: 20% pentru Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, 20% pentru Ministerul Sănătății, câte 15% pentru MAI, Ministerul Public, Ministerul Justiției și pentru asociații și fundații cu obiect de activitate în domeniul social și pentru academii de ramură înființate în baza unei legi speciale.
O nouă entitate, noi locuri de muncă
Dincolo de nobilul scop de a putea recupera prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunilor, acest nou organism va duce la crearea de noi locuri de muncă pentru cei care îndeplinesc criteriile cerute de lege.