A fost promulgată legea prin care sprijinul salarial pentru personalul neclerical este majorat la 1.050 de lei


indemnizatie instalarePreşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei nr. 15/2015 pentru modificarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care stabileşte că de la 1 octombrie 2015 sprijinul salarial pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult şi în instituţiile de învăţământ teologic se majorează de la 600 de lei la 1.050 de lei.

Astfel, actul normativ prevede ca sprijinul salarial pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult şi în instituţiile de învăţământ teologic să fie stabilit sub formă de contribuţie lunară la nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată – 1.050 de lei.

Totodată, şeful statului a semnat decretele privind promulgarea Legii pentru ratificarea Tratatului dintre România şi Republica Kazahstan privind extrădarea, a Legii pentru ratificarea Tratatului dintre România şi Republica Kazahstan privind transferarea persoanelor condamnate, a Legii pentru ratificarea Tratatului dintre România şi Republica Kazahstan privind asistenţa judiciară în materie penală, documente semnate la Bucureşti la 14 noiembrie 2014.