“Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă!”, spune un proverb. Deşi românul suferă cronic de boala dispreţului faţă de valorile proprii, apar tot mai multe dovezi că, în urmă cu milenii, strămoşii noştri îndepărtaţi au avut remarcabile realizări tehnologice şi meşteşugăreşti. Din pricina fondurilor insuficiente alocate cercetării arheologice, aceste comori zac sub stânjenii de ţărână. Şi poate că e mai bine, în contextul actual!

Doar construcţia vreunei autostrăzi mai scoate la iveală urmele realizărilor înaintaşilor pelasgi, traci sau geto-daci, ornamente făurite cu o măiestrie ce-i face invidioşi şi pe bijutierii de azi. Să ne gândim, doar, la podoabele de aur de la Moigrad, vechi de peste 6 milenii, atestând un nivel tehnic neaşteptat pentru acea perioadă… Sau la celebrul coif de aur, găsit la Coţofeneşti!

Specialiştii apreciază că, de la începuturile mineritului şi prelucrării metalelor preţioase în spaţiul carpato-danubian, au fost extrase peste 2000 de tone de aur. Pe noi, românii de azi, ne încălzeşte asta prea puţin, întrucât cea mai mare parte din tezaurul ancestral se află azi în alte zări.

De prin 1990, în zonele cu faimă arheologică, cum ar fi cetăţile dacice din munţii Orăştiei, au năvălit zeci de indivizi dubioşi, dotaţi cu performante detectoare de metale. S-a format o adevărată reţea de braconieri arheologici, care nu se dau înapoi de la nimic pentru a pune mâna pe comorile străbunilor.

Urmarea? Piaţa neagră internaţională a fost invadată de monede dacice (cum ar fi kosonii). Brăţările spiralate antice aflate în posesia unor colecţii private străine le întrec prin număr pe acelea aflate în muzeele noastre!

Acum statul se luptă să recupereze, pe bani grei, valorile pe care reţelele de crimă organizată specializate le-au expatriat. În paralel, a început să plouă cu sancţiuni penale peste capetele traficanţilor! Acestora le dorim să se reunească toţi, cât mai curând, pentru un schimb de experienţă după gratii!

Goana după aur…

Recent, s-a dispus demararea acţiunii penale împotriva câtorva indivizi care, ani la rând, s-au substituit arheologilor oficiali, efectuând prospecţiuni şi săpături în situri. Ba chiar au făcut şi pe negustorii de obiecte de patrimoniu. Nu degeaba au bătut coclaurile, tulburând liniştea bimilenară a ruinelor de la Sarmizegetuza ori Căpâlna cu sunet de cazmale lovite de solul dur. Nu pentru câteva mii de lei. Ci pentru câştiguri de milioane de euro!

Acum vor plăti cu ani buni de închisoare. În cazul cel mai fericit vor fi condamnaţi pentru furt calificat- privind bunuri ce fac parte din patrimoniul cultural naţional (art. 209, Cod Penal) şi asocierea în scopul săvârşirii de infracţiuni (art. 323, C.P). Asta în cazul în care nu li se vor pune la socoteală şi celelalte fapte, prin care s-a realizat valorificarea bunurilor peste hotare.

Prada a fost una cu greutate ! Peste 3000 de monede antice din aur, denari romani (din argint), plus bijuterii inestimabile ca valoare artistică şi patrimonială şi arme (scuturi din fier). Dintre valorile recuperate fac parte kosoni de aur şi argint (prea puţini!), bijuterii diverse (colier, pandantiv şi cercei) dar şi brăţări de aur în formă de spirală… valorând ele singure peste 5 milioane de euro!

Răufăcătorii nu mai ştiau cum să întrebuinţeze bănetul câştigat, ca să nu bată la ochi! Totuşi, instanţa a avut ce pune sub sechestru: automobile de lux, apartamente, vile, terenuri intravilane, titluri de valoare!

Detecţii şi săpături neautorizate…

Legea 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată, prevede că:

– bunurile arheologice, epigrafice, numismatice etc., descoperite prin cercetări cu scop arheologic dar şi accidental, prin lucrări de orice natură efectuate în locuri aferente proprietăţii publice, intră în proprietatea publică, conform dispoziţiilor legale (art. 46);

– cercetările arheologice sistematice, preventive sau de salvare, efectuate de persoane juridice, sunt autorizate, coordonate şi controlate de Comisia Naţională de Arheologie şi de Ministerul Culturii şi Cultelor, potrivit legislaţiei în domeniu;

– persoanele fizice sau persoanele juridice neautorizate nu au dreptul de a efectua detecţii şi cercetări în siturile arheologice (art. 47).

Ia uitaţi ce am găsit!

Foarte recent, un arheolog amator a ales să predea imediat tezaurul monetar descoperit în solul unei pajişti situate în judeţul Dolj (1,8 kg de monede medievale). Comoara a ajuns în custodia “Muzeului Olteniei”. În schimb, va fi răsplătit!

Aceeaşi Lege 182/2000 vine cu prevederi clare despre cum trebuie procedat într-o asemenea situaţie, dar şi cu pedepse aplicabile celor ispitiţi să le eludeze:

– persoanele fizice care au descoperit întâmplător astfel de bunuri sunt obligate să le predea primarului unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază a fost făcută descoperirea, în termen de 72 de ore (art. 49, alin. 1);

– la rândul său, primarul e obligat să înştiinţeze serviciul public deconcentrat al Ministerului Culturii şi Cultelor cu privire la bunurile descoperite, luând măsuri de pază şi de conservare a acestora (art. 49, alin. 2)

– în schimb, nerespectarea de către persoanele fizice a obligaţiei de predare a unui bun cultural mobil descoperit întâmplător, în termenul prevăzut de lege, constituie contravenţie, dacă nu e săvârşită astfel încât, potrivit legii penale, să reprezinte o infracţiune  (art. 78) 

– transferul peste graniţă fără certificat de export a unor bunuri culturale mobile (monede, opere de artă etc.) constituie operaţiuni de export ilegal şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani (art. 87, alin. 1);

– dacă fapta de mai sus a determinat pierderea unui bun cultural mobil clasat, pedeapsa e închisoarea de la 3 la 10 ani.

Găsitorului, recompensă!

Tezaurul de la Pietroasa, descoperit la 1837 şi denumit în mod eronat “Cloşca cu pui de aur” se numără printre cele mai cunoscute descoperiri întâmplătoare. Şi acesta a încăput pe mâna unui negustor necinstit (albanezul Verussi), după ce, mai întâi, a fost grav avariat de către descoperitorii săi, ţăranii Stan Avram şi Ion Lemnaru.

Partea cea mai bizară a povestirii este că atât cei doi găsitori dar şi cel care a furat tezaurul câteva decenii mai târziu (studentul Pantazescu), nu au mai trăit pentru a-şi ispăşi pedepsele stabilite.

În cursul acestor peripeţii (tezaurul a fost o vreme ascuns în Albania), s-au pierdut 10 din cele 22 de piese iniţiale. Chiar în anul descoperirii, colanul de aur – inscripţionat cu litere enigmatice- a fost spart. Unul dintre cei doi ţărani a dus un fragment fierarului din sat, pentru a-i confecţiona… o balama pentru poartă.

Din secolul XIX şi până azi legislaţia s-a schimbat mult. Mulţimea de podoabe specifice civilizaţiei traco-dacice aflate în colecţiile străine ne ajută să evaluăm amploarea reală a traficului cu obiecte de patrimoniu. De ani întregi statul face eforturi, eficiente sau nu, să stăvilească exporturile ilicite.

Găsitorul unor obiecte valoroase este motivat să predea bunurile arheologice nu numai prin sancţiuni, dar şi printr-o recompensă pecuniară de 30% din valoarea bunului (art. 49, alin. 4, Legea 182/2000). Dacă, aşa cum a fost şi în cazul tezaurului de la Pietroasa, comoara descoperită are o valoare excepţională, găsitorul va primi şi o bonificaţie de 15%.

Condiţia este ca bunurile să fie predate în termenul prevăzut de lege!

Bogăţii antice şi realităţi actuale…

Cel mai rapace jefuitor de aur autohton a fost Imperiul Roman. Potrivit cronicarilor, Imperiul, în a cărui visterie sufla vântul cam a pustiu pe la 105-106 e.n., s-a ales cu 165 tone de aur şi 331 de argint, de pe urma cuceririi capitalei fortificate şi a unei părţi din regatul dac.

Divulgarea uneia dintre ascunzişurile comorilor lui Decebal este pusă pe seama trădătorului Bikilis (de unde, spun unii, avem românescul “bicisnic”). El le-a spus invadatorilor să sape în albia deviată a râului Sargetia. Legende străvechi dar şi mai noi spun că ar mai exista şi alte locaţii tainice, unde zace şi acum o parte din aurul strâns de către vrednicii daci de-a lungul secolelor.

Revenind în prezent, să facem un exerciţiu de imaginaţie. Descoperitorul unei comori de valoare excepţională poate fi gratificat cu până la 45 % din valoarea sa bănească. Statul se alege, bineînţeles, cu bunuri inestimabile. Dar dacă cineva ar găsi, incidental, o tainiţă de-a lui Decebal, o încăpere subpământeană ticsită de giuvaere şi kosoni?

Având în vedere firimiturile bugetare ce i se alocă anual, de unde-ar scoate Ministerul Culturii banii necesari pentru a-l recompensa pe găsitorul tonelor de aur?

Întrebarea este şi o aluzie la modul în care ne preţuim cultura şi valorile autohtone!