De când zahărul a fost pus la colţ, ca aliment incomplet, cauzator de afecţiuni metabolice, mierea a devenit tot mai cerută, ca îndulcitor natural cu o compoziţie echilibrată. Pentru obţinerea unei linguriţe de miere e nevoie ca albinele să cutreiere 100.000 de flori. Nu întâmplător există zicala “harnic precum o albină”. Ea se aplică, adesea, şi pentru cei care se ocupă de stupărit. Activitatea apicultorului trebuie susţinută prin legi, dar şi prin fiscalitate.

Ca îndeletnicire tradiţională, creşterea albinelor este considerată “o parte a avuţiei naţionale”. Statul român şi-a asumat rolul de a sprijini activitatea de creştere a albinelor, a sporirii numărului şi producţiei familiilor de albine, a valorificării resurselor melifere, a produselor apicole şi a menţinerii biodiversităţii. Însă, greşelile nu lipsesc!

După ivirea Legii 383/2013 a apiculturii n-a trecut prea multă vreme că au şi început să răsară criticile. Nemulţumirile? Multiple. De pildă, mulţi dintre apicultori s-au simţit lezaţi prin obligativitatea de-a se alătura unei structuri asociative (fără a se ţine seama de numărul de familii  de albine deţinut), necesară pentru a-şi practica meşteşugul. Considerau că lucrul acesta se află în dezacord cu litera Constituţiei, ce garantează libertatea de asociere.

O altă chestiune vârtos criticată a fost înlocuirea prevederilor vechiului regulament de stupărit pastoral cu prevederile Legii 383/2015. După spusele prisăcarilor, regulamentul a fost întrebuinţat zeci de ani şi n-a creat “probleme în desfăşurarea activităţii apicole”, aşa cum s-a întâmplat din pricina legii din 2013.

Acum, ştiţi cum e cu speranţa… Piere ultima! În anul 2016 apicultorii speră ca lucrurile să decurgă mai bine, ca urmare a unor modificări legislative. Îşi pun speranţele în Regulamentul privind organizarea stupăritului în România, ce va fi aprobat printr-un ordin al ministrului agriculturii, după cum rezultă dintr-o reglementare recent apărută.

Noua reglementare este Legea 280/2015 pentru modificarea Legii apiculturii nr. 383/2013 şi a văzut lumina tiparului în „Monitorul Oficial” 863/2015.

 

Salvarea albinei carpatine se află în… lege

În România, ameliorarea albinelor va fi realizată, potrivit recentelor ştiri juridice, prin programul naţional de ameliorare întocmit de organizaţiile şi asociaţiile acreditate de Agenţia Naţională pentru Zootehnie pentru înfiinţarea şi menţinerea evidenţelor genealogice.

La temelia programului naţional de ameliorare, elaborat în acord cu legislaţia naţională, se află ameliorarea rasei locale Apis Mellifera Carpatica sau albina carpatină, românească. Deşi e posibil ca pe alte meleaguri să existe soiuri de albine ce produc mai mult, în România soiul cel mai potrivit, mai rezistent şi mai adaptat la condiţiile meteo şi de sol, nu poate fi decât Apis Mellifera Carpatica. Albina autohtonă e o rasă ce are şi câteva subtipuri, fomate de-a lungul timpului în diferitele zone ale ţării.

Apicultorii laudă albina carpatină nu doar pentru productivitatea sporită şi gradul superior de adaptare la condiţiile specifice zonei, dar şi pentru agresivitatea ei redusă (situându-se la polul opus faţă de albinele africane sau africanizate, supranumite “killer bees”, ce provoacă deja grave probleme în America) ori pentru faptul că nu roieşte atât de des precum o fac alte soiuri.

Potrivit ultimelor noutăţi legislative, producerea mătcilor pentru comercializare va fi realizată numai de către stupinele de multiplicare şi de elită, anume autorizate. Stupina de multiplicare nu poate fi decât cea autorizată de autoritatea competentă – Agenţia Naţională pentru Zootehnie, pentru multiplicarea materialului genetic provenit de la familiile de albine cu performanţe superioare, de rasă pură, din stupine de elită, conform programului naţional de ameliorare.

Importul de material biologic (soiuri străine) a fost pus sub un drastic control, pentru ca fondul genetic de origine autohtonă să nu fie vătămat, aşa cum s-a întâmplat în Italia sau în Franţa, ţări în care gestionarea situaţiei a necesitat mari cheltuieli. Vom valorifica experienţa altora… de vom fi capabili!

Atenţie! Introducerea de material biologic pe teritoriul statului român va trebui să fie autorizată de Agenţia Naţională pentru Zootehnie şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, cu avizul consultativ al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură. Scopul acestei noi prevederi? Protecţia materialului biologic autohton. Ocrotirea albinei băştinaşe!

 

Prevederi noi privind amplasarea stupinelor

În temeiul autorizaţiei de stupărit pastoral depuse de către aceştia la consiliul local, autorităţile locale şi administratorii terenurilor agricole sau silvice au obligaţia de-a asigura, gratuit, pentru apicultori, vetre permanente/temporare de stupină.

Suprafeţele de teren vor fi atribuite în mod gratuit de către autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de administratorii terenurilor agricole sau silvice pentru vatra de stupină în funcţie de dimensiunea stupinei, în locuri accesibile pentru mijloacele de transport.  Suprafeţele de teren atribuite nu vor avea o suprafaţă de sub 5 mp pentru fiecare familie de albine; şi nici mai mică de 50 mp, pentru pavilioane. Actualmente, numărul de familii de albine amplasate, pentru iernat,  pe vatră permanentă, nu-i limitat.

În anul 2013, la apariţia Legii apiculturii, exista prevederea conform căreia amplasarea familiilor de albine pe terenurile deţinute de apicultori, cu orice titlu, se face la o distanţă de cel puţin 5 m faţă de căile ferate, de drumurile publice sau hotarele proprietăţilor din domeniul public ori domeniul privat, intravilan sau extravilan.

Consultând ultimele ştiri juridice, aflăm că-n momentul de faţă, amplasarea familiilor de albine pe terenurile deţinute de apicultori cu orice titlu, trebuie să se facă la o distanţă de minimum 10 metri faţă de drumurile publice sau hotarele proprietăţilor din domeniul public aflate în intravilan ori extravilan şi la o distanţă de minimum 5 metri faţă de hotarele proprietăţilor din domeniul privat, în intravilan şi extravilan.

Creşterea distanţei permise faţă de căile de circulaţie le va pune ceva beţe în roate unor apicultori care până acum recurgeau la aşezarea “strategică” a stupilor, în locuri vizibile pentru un mare număr de călători – care se puteau transforma iute în clienţi, crescând substanţial şansele de succes în afaceri.

Într-o epocă în care numărul de “apicultori fără prisacă”, a falsificatorilor de miere, este tot mai mare, vederea stupilor şi auzirea zumzăitului albinelor reprezintă una dintre cele mai bune mijloace de reclamă. Pentru mulţi cumpărători, stupii aşezaţi la vedere sunt un indiciu serios de… miere naturală.

Mierea adevărată n-o poţi găsi pe toate drumurile. Este o marfă căutată, falsificată la fel de frecvent ca şi vinul ori uleiul de măsline. De aceea e de dorit să fii clientul fidel al unui apicultor autentic, al unui “albinar” demn de încredere!