Se spune că „profesorul este ca o lumânare care îi luminează pe alți, consumându-se pe sine.” (Giovano Ruffini) Desigur că, pentru acest lucru, în afara orelor pe care le dedică exclusiv împărtășirii tainelor învățăturii către elevi, profesorii studiază și urmează cursuri pentru a fi mereu pregătiți să facă față provocărilor profesionale.
În ciuda imaginii idilice descrise de Mihail Sadoveanu în „Domnul Trandafir” în România zilelor noastre, fenomenul care marchează școala românească este cel descris de Guy Bedos „când statul nu plătește profesorii, copiii sunt cei care vor plăti.” Deciziile adulților au repercusiuni directe asupra copiilor pentru că mereu „generația tânără ne ia locul. Deocamdată, în mijloacele de transport în comun.” (Vasile Ghica)
Cu salarii mici și lucrând de multe ori în condiții improprii, dascălii români își duc cu stoicism la capăt misiunea de a învăța generația viitoare tainele cărților și de a-i pregăti pentru examenul vieții. Deși suntem obișnuiți că doar elevii sunt cei care dau teste și examene, iată că legiuitorul a decis că și profesorii trebuie să urmeze cursuri de formare profesională și să susțină examene.
În ce constă formarea profesională a cadrelor didactice?
Știrile juridice arată că personalul didactic își poate desăvârși pregătirea profesională prin activități metodico-științifice, sesiuni metodico-științifice de comunicări, simpozioane, schimburi de experiență, stagii periodice de informare științifică de specialitate, cursuri de perfecționare a pregătirii de specialitate, metodice și psihopedagogice, cursuri pentru dobândirea de noi competențe, de pregătire și perfecționare, cursuri postuniversitare, studii de doctorat.
În urma participării la cursurile de formare profesională, cadrele didactice primesc atestate care le certifică competențele și cunoștințele dobândite pe parcursul participării la acele cursuri. Evaluarea formării continue are loc prin acumularea creditelor profesionale transferabile, prin validarea competențelor obținute în activitatea didactică cuprinse în fișele anuale de evaluare și prin punctarea portofoliului.
Aceste cursuri sunt organizate de către furnizori acreditați care eliberează la final atestate.
Ce regim juridic au aceste atestate?
Legiuitorul a stabilit noi reguli cu privire la eliberarea atestatelor, a duplicatelor prin Ordinul MECS nr. 5481/2015 pentru aprobarea regulamentului atestatelor de formare continuă a personalului didactic publicat în Monitorul Oficial 804 din 29 octombrie 2015. Prevederile sale intră în vigoare începând cu 28 noiembrie 2015.
Știrile juridice precizează faptul că aceste atestate sunt acte de studii cu regim special fiind tipărite pe hârtie specială, fiind înseriate, numerotate și prevăzute cu elemente de siguranță. Regula este că acestea se eliberează însoțite de o anexă numită Fișa competențelor și a disciplinelor/temelor și se completează doar în limba română cu majuscule și folosind tuș sau cerneală neagră.
Pentru a fi valabile ele trebuie să poarte semnătura și ștampila furnizorului. Dacă sunt completate greșit sau prezintă ștersături, adăugiri, atestatele vor fi anulate și se va dispune de către conducerea furnizorului anularea lor și întocmirea altora corespunzătoare.
În ce condiții se eliberează atestatele?
Noutățile legislative arată că atestatele se consemnează în registrul unic și se eliberează titularului după ce, în prealabil, i-a fost verificată identitatea. Titularul are obligația de a semna de primire în registrul unic înainte de a i se înmâna atestatul.
Pot fi cazuri întemeiate în care titularul să fie în imposibilitatea de a se prezenta, sens în care atestatul poate fi eliberat împuternicitului acestuia doar în baza unei procuri autentificate de notariat/consulat sau împuternicire avocațială.
Regula este că împuternicitul semnează pentru primire în registrul unic. Dacă există atestate completate și neridicate din cauza decesului titularului, acestea vor putea fi eliberate soțului/soției sau unui membru al familiei (părinți sau copii) doar în baza unei cereri aprobate de conducerea furnizorului și însoțită de copia certificatului de deces și de o declarație notarială pe proprie răspundere privind motivele invocate pentru ridicare atestatului.
Noutățile legislative precizează că furnizorii sunt obligați să elibereze atestatele în termen de 60 de zile de la data susținerii evaluării finale de către titular, iar titularii au obligația de a le ridica în termen de 60 de zile de la întocmirea acestora.
În ce condiții se poate elibera duplicatul atestatului?
Cei care au ghinionul să piardă atestatul sau să le fie furat sau distrus, au dreptul să primească de la furnizor un duplicat al acestuia. În acest sens, cel interesat va face o cerere către furnizor la care va atașa: declarația notarială cu privire la datele sale de identificare, împrejurările în care a fost pierdut/distrus atestatul și alte precizări care să confirme distrugerea acestuia, dovada publicării pierderii, distrugerii, furtului atestatului în Monitorul Oficial partea a III-a, o copie a cărții sale de identitate.
Dacă furnizorul își dă acordă, urmează ca titularului să i se elibereze duplicatul mult dorit. Acesta se va întocmi pe un format identic cu cel original emis la data absolvirii, iar dacă nu se mai găsesc formulare de același tip, se va elibera un duplicat redactat/tehnoredactat/scanat după modelul actului original în care se înscriu datele existente în arhivă privind solicitantul.
Știrile juridice arată că duplicatele au în partea de sus, seria și numărul actului original eliberat, data și numărul acordat de furnizor în registrul unic. Regula este că în registrul unic și la matca atestatului original se înscriu seria și numărul duplicatului eliberat.
În cazul în care se solicită eliberarea unui duplicat, termenul pentru eliberarea acestuia este de 30 de zile de aprobarea cererii. Rețineți că duplicatul unui atestat se eliberează o singură dată chiar dacă a fost pierdut sau distrus complet în condiții de forță majoră.
Ce se întâmplă dacă unui furnizor îi este retrasă acreditarea?
Este bine de știut să dacă unui furnizor i se retrage acreditarea sau își încetează activitatea, el are obligația de a preda unui alt furnizor acreditat toate documentele privind evidența atestatelor eliberate, necompletate, a cataloagelor centralizatoare, a registrului de procese-verbale referitoare la evaluarea finală a cursanților. Aceste acte se vor preda pe bază de proces-verbal.
Nu contează numărul diplomelor, ci cunoștințele!
Având în vedere varietatea cursurilor ce pot fi urmate, mulți cred că numărul diplomelor cântărește greu la o angajare sau la evoluția profesională. Nimic mai fals, dacă posesorul lor a trecut ca gâsca prin apă în toți anii de studiu!” – Pentru cât salar ai vrea,/Știi măcar să faci ceva?/- Am trei diplome și sper/Că-i destul că știu…să cer! „(Gabriela Gențiana Groza)
Viața a dovedit că una sau mai multe diplome nu te fac om. În goana de a aduna diplome și titluri, mulți uită că “Poți fi plin de doctorate,/Să ai diplome cu roaba,/Atestări și masterate,/Dacă nu ești om…degeaba!” (Constantin Tudorache)