Pentru mulți români CEDO pare ultima speranță în a-și afla dreptatea. Este dureros că după ani de luptă prin sălile tribunalelor și după ce reușesc să câștige, statul ignoră cu desăvârșire ceea ce instanțele au decis. Și, în momentul în care te trezești din reverie și realizezi că ai o hotărâre favorabilă care nu îți folosește la nimic în România, te simți neputincios. Cei temerari încearcă fie să pornească executarea silită împotriva statului, fie stârnesc o avalanșă de petiții către autorități pentru a li se recunoaște drepturile obținute în urma proceselor.

Rezultatul? După ce ești plimbat de la Ana la Caiafa, de la o instituție la alta, așteptând să se întâmple un miracol, îți dai seama că sistemul te-a înfrânt. Este cert că pe plaiurile mioritice nu vei reuși de unul singur să pui în executare acea hotărâre pentru a-ți primi drepturile. Și atunci românii aleg să își reclame propria țară, care le-a ignorat drepturile, la CEDO.

În șirul condamnărilor pe care România le are la CEDO se înscrie și Cauza Ștefan Angelescu și alții împotriva României care a fost publicată în Monitorul Oficial 732 din 30 septembrie 2015. Povestea celor cinci pensionari care și-au câștigat în România prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a li se recalcula pensia și de a li se emite decizii cu pensia mărită, poate fi povestea oricărui român aflat într-un caz similar. Având în vedere că pe rolul Curții fuseseră înregistrate cele cinci dosare care aveau obiect similar, s-a decis conexarea acestora într-un singur dosar și pronunțarea unei hotărâri unice cu privire la toți reclamanții.

Ce au pățit eroii noștri?

 Fiecare dintre reclamanți a câștigat în instanță dreptul de a li se anula decizia de pensionare și de a li recalcula pensia cu luarea în considerare a perioadei suplimentare în care au lucrat, urmând  să li se achite aceste drepturi retroactiv. Aceștia au obținut hotărâri definitive între 2004 și 2006 pe care statul român nu le-a pus în executare existând întârzieri  între 38 și  83 de luni.

Reclamanții au precizat faptul că au făcut demersuri pentru a fi puse în executare aceste hotărâri: unii dintre ei au inițiat proceduri de executare silită, alții au formulat o serie de petiții către autoritățile competente. Din păcate, demersurile lor, nu au avut niciun ecou, nefiind puse în executare.

Având în vedere întârzierile vădite de punere în executare a hotărârilor, reclamanții s-au adresat CEDO cu solicitarea de a obliga statul român să le achite prejudiciul material constând în pensia care li se cuvenea, unii dintre ei solicitând și daune morale.

Reclamanții s-au plâns că prin neexecutarea hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în favoarea lor le-a fost încălcat dreptul de acces la o instanță, dreptul de proprietate, în sensul că respectivele hotărâri judecătorești sunt considerate bunuri în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, bunuri de care aceștia au fost lipsiți în mod voit.

Cum s-a apărat statul român?

 În fața evidenței unor întârzieri în punerea în executare a hotărârilor care arătau negru pe alb că statul român a stat în pasivitate între 3 și 7 ani, acesta a considerat că a adoptat toate măsurile necesare pentru a pune în executare respectivele hotărâri.

Pentru a-și susține cauza, statul a susținut care au fost argumentele pentru care în fiecare caz în parte a acționat de așa manieră. Într-unul dintre cazuri, a susținut că recalcularea pensiei reclamantului așa cum era prevăzută prin hotărâre a condus la o pensie mai mică decât cea pe care o primea deja, astfel încât autoritatea cu competențe în domeniul pensiilor a decis să continue să îi achite pensia anterioară fără emiterea unei noi decizii de pensionare.

La auzul acestor afirmații, reclamantul în cauză a arătat că, în realitate, raportul de expertiză prezentat în cursul procedurii judiciare interne finalizate cu hotărârea rămasă neexecutată a constatat o creștere importantă a cuantumului pensiei.

Într-un alt dosar, statul a recunoscut că a executat cu întârziere hotărârea judecătorească definitivă, dar în mod cu totul justificat de faptul că autoritățile competente în domeniul pensiilor au avut o viziune diferită asupra recalculării pensiei reclamantului față de instanță.

Față de susținerile reclamanților că au solicitat pretenții cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material produs (indemnizațiile de pensionare suplimentare care ar fi trebuit să le fie acordate conform deciziilor instanțelor), statul a susținut că  aceste pretenții sunt nefondate, pentru că nu există nicio legătură de cauzalitate între încălcările pretinse și prejudiciile materiale.

Ce a decis CEDO?

 În primul rând, în fața valului de procese de acest fel care au venit dintr-o serie de state membre UE, inclusiv din România, CEDO a constatat cu îngrijorare încă din 26 ianuarie 2011 că  în unele state există deficiențe majore care duc la repetate încălcări ale Convenției. Astfel, s-a cerut atât României, cât și altor state membre UE,  să întreprindă ceva concret pentru a pune în executare hotărârile definitive ale instanțelor. Din păcate, cred că încă se lucrează la procedura internă pentru a soluționa acest aspect, deși au trecut aproape 5 ani de la acest avertisment.

Știrile juridice arată că CEDO a constatat că toate hotărârile pronunțate în cauzele reclamanților prevedeau ca autoritățile competente în domeniul pensiilor să recalculeze pensiile reclamanților care trebuiau să conducă la un cuantum mai mare al pensiei.

Față de argumentele statului român, CEDO a considerat că acestea nu sunt convingătoare pentru a putea susține că prin neexecutarea acestor hotărâri s-ar fi ajuns la o soluție diferită. Noutățile legislative arată că autoritățile române prin comportamentul lor nu au depus toate eforturile necesare pentru a executa integral și în timp util hotărârile pronunțate în favoarea reclamanților.

Curtea a considerat întemeiate pretențiile materiale ale reclamanților, astfel încât s-a decis ca statul să asigure, prin mijloace adecvate, în termen de trei luni, punerea în aplicare a hotărârilor neexecutate și plata retroactivă a diferențelor de pensii calculate conform legislației interne.

Încă o poveste, încă o condamnare a României la CEDO

Și uite așa, s-a mai scris o filă a condamnării României la CEDO, dovadă a faptului că cei care au mers până-n pânzele albe pentru a-și găsi dreptatea, au reușit într-un final acest lucru. Ceea ce mi se pare îngrijorător este că, în argumentația sa în fața Curții, statul se consideră fără vină că a lipsit niște oameni în vârstă de drepturile de pensie cuvenite o perioadă cuprinsă între 3 și 7 ani!

Chiar dacă sistemul de la noi din țară, i-a învins aparent pe acești reclamanți, ei au știut că vor reuși într-un final, pentru că  „perseverența este cheia succesului.”  (John Lubbock)