România ca membră UE are obligația de a-și armoniza propria legislație cu Regulamentele adoptate la nivelul Uniunii, în scopul cooperării judiciare internaționale în materie civilă și comercială.
În prezent, OUG 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la UE reglementează: procedura de eliberare, rectificare sau retragere a certificatului titlului executoriu european, stabilește competența tribunalului în soluționarea cererilor de recunoaștere și încuviințare a executării (exequatur), specifică care sunt instanțele competente pentru eliberarea certificatelor care atestă că o hotărâre pronunțată de o instanță română este definitivă și executorie.
De la apariția OUG 119/2006, la nivelul UE au fost adoptate o serie de Regulamente, astfel încât legiuitorul român a lansat în dezbatere publică proiectul privind modificarea și completarea acestei ordonanțe. La baza acestui proiect stau o serie de regulamente adoptate de UE: cel privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială care se aplică din 10 ianuarie 2015, cel privind recunoașterea reciprocă a măsurilor de protecție în materie civilă ale cărei prevederi au intrat în vigoare din 11 ianuarie 2015. În plus, în 17 august 2015 a intrat în vigoare regulamentul UE privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești, acceptarea și executarea actelor autentice în materie de succesiuni și crearea unui certificat european de moștenitor.
Care va fi instanța competentă să judece refuzul recunoașterii și executării hotărârilor în materie civilă și comercială?
Să presupunem că o persoană are o hotărâre judecătorească sau o tranzacție judiciară aprobată sau încheiată în materie civilă și comercială într-un stat UE care nu este recunoscută pe teritoriul României, deoarece conține o măsură sau un ordin care nu se regăsesc în legislația română. În acest caz, astfel de cereri sunt de competența tribunalului. Persoana interesată va solicita instanței în măsura în care este posibil să adopte o măsură care este recunoscută în legislația română sau are efecte echivalente. Rețineți că adaptarea nu va putea produce efecte care să le depășească pe cele din statul care a pronunțat această hotărâre.
Știrile juridice precizează că dacă există hotărâri judecătorești sau tranzacții judiciare pronunțate sau încheiate în România, care urmează a fi puse în executare într-un alt stat membru UE, atunci competența de a emite certificatul privind o hotărâre în materie civilă sau comercială sau certificatul care conține un rezumat al obligației executorii din actul autentic sau al acordului părților din tranzacția judiciară, aparține instanței care a pronunțat hotărârea a cărei recunoaștere se cere.
În cazul actelor autentice întocmite sau înregistrate în mod oficial în România care vor fi puse în executare în alt stat membru UE, competența de a emite certificatul privind actul autentic sau tranzacția în materie civilă sau comercială, aparține judecătoriei în a cărei circumscripție se află emitentul actului.
Recunoașterea reciprocă a hotărârilor privind ordinele de protecție
Noutățile legislative precizează că cererile de refuz a recunoașterii și încuviințării executării pe teritoriul României a hotărârilor privind măsuri de protecție pronunțate într-un stat membru UE, sunt de competența judecătoriei.
Hotărârile privind măsurile de protecție luate în procedura de emitere a ordinului de protecție, pronunțate de instanțele din România, pot fi certificate la cererea celui interesat prin eliberarea unui certificat de către judecătorie. Certificatul se va elibera celui interesat și se va comunica, în copie, persoanei care reprezintă amenințarea, care va fi înștiințată asupra faptului că măsura de protecție certificată în acest mod este recunoscută și are forță executorie în toate statele membre UE.
Persoana protejată sau cea împotriva căreia a fost emis ordinul de protecție, pot cere autorității emitente din statul membru de origine să rectifice sau să retragă certificatul. Acesta va fi rectificat dacă, din cauza unei erori materiale, există o discrepanță între măsura de protecție și certificat. Rectificarea este de competența instanței care a emis certificatul. Certificatul va fi retras dacă a fost acordat în mod greșit și cererea de retragere se va introduce la instanța care l-a emis, în termen de o lună de la comunicarea acestuia.
Care este instanța competentă în materia recunoașterii hotărârilor privind actele în materia succesiunii și cum se va emite certificatul european de moștenitor?
Pentru recunoașterea și încuviințarea pe teritoriul României a unei hotărâri în materie succesorală pronunțată într-un alt stat membru UE, cererea se va adresa tribunalului.
Certificatul european de moștenitor se va elibera de către notarul public care l-a eliberat sau în arhiva căruia se află acesta sau de Camera Notarilor Publici care păstrează arhiva notarului public emitent. Pot solicita eliberarea acestui certificat moștenitorii, legatarii cu drepturi directe la succesiune, executorii testamentari sau administratorii patrimoniului succesoral care trebuie să își probeze într-un alt stat membru UE statutul sau să își exercite dreptul de moștenitor sau legatar.
Împotriva eliberării acestui certificat sau al refuzului eliberării se poate face contestație de orice persoană care are dreptul de a solicita un astfel de certificat european de moștenitor. Contestația se va soluționa de către judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află sediul notarului public care a eliberat certificatul conform legii române. Hotărârea prin care se soluționează contestația poate fi atacată doar cu apel. Pe durata soluționării contestației, instanța poate dispune suspendarea efectelor acestui certificat.
Știrile juridice precizează că rectificarea, modificarea sau retragerea certificatului european este de competența notarului public care l-a emis care are obligația de a informa toate persoanele cărora le-au fost eliberate copii ale acestuia.
Împotriva rectificării, modificării sau retragerii acestui certificat se poate face contestație de către orice persoană care dovedește că are un interes legitim. Contestația se va judeca de către judecătoria în a cărei circumscripție teritorială își are sediul notarul public care a eliberat certificatul rectificat, modificat sau retras. Hotărârea pronunțată în acest caz este supusă doar apelului.
Care este instanța competentă să recunoască și să execute hotărârile în materie civilă și comercială?
Legiuitorul a decis că tribunalul este competent să recunoască și să încuviințeze executarea pe teritoriul României a hotărârilor pronunțate, a tranzacțiilor judiciare aprobate sau încheiate și a actelor autentice întocmite sau înregistrate în mod oficial în materie civilă și comercială, într-un stat care nu este membru UE, dar care este stat contractant la Convenția europeană.
Doar propuneri
Dispozițiile propuse de legiuitor au fost lansate în dezbatere publică la 14 august 2015, iar cei interesați pot formula opinii până la 24 august 2015. Dacă aceste propuneri vor fi aprobate de cele două Camere ale Parlamentului și vor fi promulgate de Președintele României, vor fi publicate în Monitorul Oficial și se vor putea aplica efectiv.