„Arta diplomației constă în a nu spune nimic, mai ales atunci când vorbim mult.” (Will Durant) Cei care lucrează în cadrul Corpului Diplomatic și consular cunosc prea bine acest lucru. Munca acestora de a media conflictele, de a menține relații bune cu celelalte state, presupune arta de a ști să își asculte partenerul de dialog, să fie fermi în a-și apăra țara pe care o reprezintă și să încerce să își ducă la bun sfârșit misiunea încredințată de statul care i-a numit.
Este o meserie pe cât de frumoasă și interesantă, pe atât de solicitantă pentru cei care aleg această carieră. Având în vedere aceste aspecte, legiuitorul a decis să introducă pensiile de serviciu pentru această categorie de persoane.
Astfel, în Monitorul Oficial 546 din 22 iulie 2015 a fost publicată legea 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular al României. Prevederile sale vor intra în vigoare la 30 de zile de la publicare, adică la 21 august 2015.
Ce cuantum va avea pensia de serviciu?
Știrile juridice arată că cei din Corpul Diplomatic și consular care au o vechime de cel puțin 15 ani în MAE și personalul încadrat pe funcții de execuție specifice se vor putea pensiona la cerere și o dată cu împlinirea vârstei de 60 de ani vor putea beneficia de pensia de serviciu. Aceasta va fi în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentând salariul de bază brut lunar corespunzător încadrării în funcția de execuție deținută la care se vor adăuga indemnizațiile și sporurile din ultima lună de activitate în administrația centrală a MAE anterior pensionării.
Pentru persoanele care au fost numite ambasadori ai României în alte state sau pe lângă organizații internaționale, pensia de serviciu va fi de 80% din baza de calcul reprezentând salariul de bază brut lunar corespunzător funcției de ambasador similar în plată plus indemnizațiile și sporurile avute în ultima luna de activitate anterior pensionării.
Noutățile legislative precizează că vor beneficia la împlinirea vârstei de 60 de ani de pensia de serviciu și membrii Corpului diplomatic și consular al României și personalul încadrat pe funcții de execuție specifice cu o vechime de 12-15 ani. În acest caz, pensia se va micșora cu 1% din baza de calcul pentru fiecare an care lipsește din vechimea integrală în MAE. În cazul în care se depășește vechimea în MAE, pentru fiecare an se va adăuga la cuantumul pensiei câte 1% din baza de calcul.
Rețineți că cei care îndeplinesc condițiile de vechime în MAE se pot pensiona și vor avea pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupație. Pensia va fi de 80% din salariul de bază brut lunar plus indemnizațiile și sporurile neincluse în salariu și care sunt în vigoare la data înregistrării cererii de pensie de serviciu.
Rețineți că membrii Corpului diplomatic și consular al României și personalul încadrat pe funcții de execuție specifice optează între pensia de serviciu și pensia din sistemul public.
Pensia de urmaș
În cazul în care cel care beneficiază de pensie decedează sau, dacă ar fi trăit, ar fi îndeplinit condițiile pentru a i se acorda acest tip de pensie, legiuitorul a prevăzut posibilitatea acordării unei pensii de urmaș către soțul supraviețuitor și copiilor minori sau majori până la terminarea studiilor (maxim 26 de ani).
Pensii de serviciu pentru cei din Departamentul de Comerț Exterior
Legiuitorul a prevăzut că vor beneficia de pensie de serviciu cei care au o vechime de cel puțin 15 ani în Departamentul de Comerț Exterior din Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale, MAE, Ministerul Finanțelor, Economiei, Turismului, SGG, din care cel puțin 4 ani în misiuni permanente cu grade diplomatice sau consulare la ambasadele, consulatele și alte reprezentanțe ale României în străinătate.
Pensia de serviciu va fi de 80% din salariul brut lunar avut în ultima lună de activitate plus sporurile neincluse în salariul de bază și care sunt în vigoare la data înregistrării cererii de acordare a pensiei de serviciu. Noutățile legislative precizează că vor beneficia de pensia de serviciu cei care la data intrării în vigoare a prezentei legi beneficiază de pensie din sistemul public de pensii.
Vechimea în muncă
Pentru cei care au lucrat atât în MAE, cât și în Departamentul de Comerț Exterior și care au fost trimiși în misiuni permanente în străinătate cu grade și funcții diplomatice sau consulare de către Departamentul de Comerț Exterior, respectivele perioade se vor cumula și se vor considera vechime la stabilirea pensiei de serviciu.
Sunt numeroase cazurile în care cei angajați în MAE sau în Departamentul de Comerț Exterior au fost trimiși la cursuri, stagii de practică și specializare în țară sau în străinătate sau pentru ca să îndeplinească o funcție de demnitate publică sau de reprezentant al statului român în cadrul organizațiilor internaționale. În aceste cazuri, raporturile de muncă avute au fost întrerupte cu acordul angajatorului, drept urmare aceste perioade constituie vechime în MAE și în Departamentul de Comerț Exterior. La fel, va fi considerată vechime în muncă și durata cursului postuniversitar de relații internaționale absolvit de persoanele în cauză.
Pensia de serviciu, un drept câștigat
Legiuitorul a prevăzut că, dacă pensia de serviciu acordată în baza acestei legi este mai mică decât cea din sistemul public de pensii, se va acorda cuantumul mai avantajos.
În plus, partea din pensia de serviciu/pensia de urmaș care depășește nivelul pensiei din sistemul public se vor suporta de la bugetul de stat. Rețineți că atât pensia de serviciu, cât și cea de urmaș se actualizează atunci când se majorează salariul de bază brut lunar corespunzător funcției de execuție similară, în plată, la MAE sau la Departamentul de Comerț Exterior. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, se va menține pensia de serviciu aflată în plată.
De când se acordă pensia de serviciu?
Știrile juridice arată că pensia de serviciu se acordă la cerere și se achită începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea de pensionare la casa de pensii de la domiciliul solicitantului. Cei care la 21 august 2015 primesc pensie de serviciu în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, nu mai beneficiază de prezenta lege.
Bucurați-vă de pensie!
Tuturor celor care intră sub incidența acestei legi și vor beneficia de pensia de serviciu nu putem decât să le urăm „la vârsta de pensionare,/Când un amic e să ajungă,/Eu nu-i urez „Pensie mare”,/Ci îi urez pensie lungă. „ (Nicolae Ghițescu)