Locuința achiziționată prin programul Prima Casă poate fi închiriată


prima casaAtunci când a fost creat programul Prima casă, legiuitorul nu s-a gândit că acesta va avea mare succes printre tineri. Condițiile de acordare îi încurajează pe tot mai mulți să acceseze acest program în scopul de a-și achiziționa casa mult visată. Statistica arată că valoarea medie a creditului este de aproximativ 37.000 euro. Solicitările în cadrul acestui program au crescut simțitor față de anul 2014, în sensul că, în prezent, se înregistrează aproximativ 220 solicitări/zi față de 120 solicitări/zi cât erau în aceeași perioadă a anului trecut.

Având în vedere solicitările și nevoile celor care accesează acest program, legiuitorul a considerat că trebuie să vină în sprijinul acestora, prin acordarea de noi facilități. În acest sens, a fost elaborată HG 388/2015 pentru modificarea și completarea HG 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului Prima casă, publicată în Monitorul Oficial 387 din 3 iunie 2015. Prevederile sale au intrat în vigoare de la data publicării.

Beneficiarii programului pot trece de la o locuință mai mică la una mare ca valoare sau ca suprafață

După ce beneficiarii au achiziționat/construit un imobil prin acest program, pot cere să li se acorde al doilea credit prin același program pentru a cumpăra/construi altă casă în cadrul programului. Aceștia trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

– noua locuință care se cumpără/construiește prin program să aibă suprafața utilă mai mare decât a locuinței luate inițial în cadrul programului sau valoarea noii locuințe rezultată din raportul de evaluare să fie mai mare decât valoarea evaluată la data acordării creditului pentru locuința achiziționată/construită inițial în cadrul programului;

– locuința achiziționată/cumpărată inițial să fie vândută cel mai târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare/construire a noii locuințe;

– creditul acordat inițial prin Prima casă să fie lichidat până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare/construire a noii locuințe în cadrul programului sau să fie refinanțat prin acordarea celui de-al doilea credit în cadrul aceluiași program pentru cumpărarea/construirea unui imobil.

cel care solicită al doilea credit va declara că deține în proprietate exclusivă sau cu soțul/soția cel mult o locuință (cea achiziționată/construită prin Prima casă) și se obligă să o înstrăineze cel mai târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau construire a noii locuințe care va fi achiziționată/construită în cadrul programului.

De asemenea, poate declara că deține în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul/soția o locuință cumpărată/construită prin alt mod decât prin Prima casă în suprafață utilă mai mică de 50 mp și o a doua locuință (cea achiziționată/construită prin Prima casă) pe care o va înstrăina cel mai târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau construire a noii locuințe care va fi achiziționată/construită în cadrul programului.

Știrile juridice arată că garanțiile pentru cumpărarea/construirea unei noi locuințe în condițiile de mai sus, vor fi garantate cu ipotecă legală de rang I asupra noii locuințe din program, în favoarea statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice și în favoarea finanțatorului, proporțional cu procentul de garantare. În acest sens, se va nota în cartea funciară interdicția de înstrăinare pentru 5 ani și de grevare cu sarcini pe toată durata garanției.

Rețineți că beneficiarul programului are obligația de a utiliza sumele obținute din vânzarea locuinței achiziționate/construite inițial în cadrul programului pentru lichidarea creditului acordat inițial. Dacă aceste sume sunt insuficiente pentru stingerea creditului acordat inițial, beneficiarul va achita din surse proprii diferența de preț pentru noua locuință din cadrul programului.

Noutățile legislative precizează faptul că o locuință achiziționată/construită în cadrul acestui program poate fi cumpărată de altă persoană din cadrul programului. În acest sens, după ce expiră cei 5 ani în care subzistă interdicția de înstrăinare a locuinței dobândite prin Prima casă, beneficiarul poate solicita MFP acordul pentru a putea vinde imobilul. MFP își va da acordul sub condiția achitării integrale a creditului garantat. Dacă acest credit nu este achitat, acordul se consideră desființat cu efect retroactiv.

Dacă cel care cumpără locuința din program va achita prețul prin credit, MFP își va da acordul pentru ridicarea temporară a interdicției de grevare pentru înscrierea noii ipoteci asupra imobilului în favoarea băncii care acordă respectivul credit.

Înscrierea soțului/soției în contractul de garantare și de credit în situațiile în care actul de căsătorie a intervenit ulterior achiziționării locuinței în cadrul programului

În practică, au apărut solicitări din partea beneficiarilor programului de a putea fi înscris în contractul de garantare și de credit soțul/soția atunci când părțile s-au căsătorit ulterior achiziționării locuinței prin Prima casă. În plus, se prevede posibilitatea separației bunurilor prin convenție matrimonială, sens în care se va preciza acest lucru în cadrul contractului de garantare și de credit din cadrul Programului.

Locuința poate fi închiriată

Noutățile legislative arată că MFP își poate exprima acordul pentru încheierea unui contract de închiriere/comodat privind imobilul dobândit prin Prima casă, cu condiția ca finanțatorul să își de acordul în acest sens.

Repunerea în drepturile și obligațiile contractului de credit și de garantare

Legiuitorul va acorda sprijin celor care au cumpărat prin Prima casă o locuință, dar, din cauza dificultăților financiare, au pierdut-o și, ulterior, doresc să o recupereze pe fondul îmbunătățirii situației financiare. Aceștia pot solicita o singură dată finanțatorilor repunerea în drepturile și obligațiile aferente contractului de credit și de garantare.

Beneficiarul va formula cererea de repunere la finanțator și acesta în 3 zile de la primirea solicitării va solicita ANAF ca în 5 zile să îi comunice sumele ce trebuiesc plătite din valoarea garanției și eventualele cheltuieli de executare silită generate de urmărirea bunului. În urma analizării capacității beneficiarului de a achita creditul rămas de rambursat și dobânzile aferente, se va emite în 60 de zile de la primirea solicitării decizia de admitere/respingere a repunerii. Rețineți că repunerea este condiționată de prezentarea de către beneficiar la instituția de credit a dovezii plății cheltuielilor de executare silită.

Dacă se aprobă repunerea, finanțatorul va restitui în 5 zile către MFP sumele încasate ce reprezintă valoarea de executare a garanției și MFP va solicita ANAF să înceteze executarea silită împotriva beneficiarului.

Dacă este repus în drepturi și obligații, dar nu respectă clauzele din contractul de credit și garantare, beneficiarul va datora obligații fiscale accesorii de la data plății inițiale a valorii de executare a garanției de către MFP pentru suma rămasă neachitată din contractul de credit și garantare.

Prima casă, un program de succes

De la data lansării în 2009 și până în prezent, acest program s-a dovedit a fi un real succes printre români. Noile modificări legislative îl fac și mai atractiv și, cel mai probabil, că solicitările vor crește de la o lună la alta!