Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI) menționează faptul că Guvernul a aprobat Programul pentru implementarea Planului naţional de dezvoltare a reţelelor de comunicaţii electronice de generaţie nouă.
Programul conține construirea reţelelor de comunicaţii în bandă largă, acoperire naţională şi răspândire largă a punctelor de distribuţie, cât mai aproape de utilizatorul final şi cu niveluri adecvate de simetrie şi interactivitate, pentru garantarea transmiterii cât mai bune de informaţii în ambele sensuri. De asemenea programul are ca scop dezvoltarea infrastructurii de comunicaţii electronice de nouă generaţie de mare viteză în bandă largă şi de penetrare a serviciilor de acces din România până la nivelul asumat în cadrul Strategiei Naţionale privind Agenda Digitală pentru România 2020.
Se dorește ca până în anul 2020 să se ajungă la o viteză crescută de acces la internet de minimum 30 MBps pentru toate gospodăriile, iar cel puţin 50% dintre gospodării să aibă conexiuni de acces la internet cu viteza de peste 100 MBps.
Sumele necesare implementării programului vor fi asigurate din fonduri externe nerambursabile postaderare aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2014-2020, fonduri private şi contribuţie publică naţională asigurată de la bugetul de stat şi bugetele locale, după caz, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetele ordonatorilor de credite beneficiari.