-
Persoanele fizice au dreptul de a li se asigura accesul la cel puţin un serviciu funcţional de internet în bandă largă
Persoanele fizice au dreptul de a li se asigura, în măsura în care este rezonabil, accesul la cel puţin un serviciu funcţional de internet în bandă largă, prin intermediul unei conexiuni la punct fix. Legea nr. 175/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 567/2022, prevede că în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare…
-
Comisia publică raportul final al anchetei sectoriale privind internetul obiectelor destinat consumatorilor
Comisia Europeană a publicat rezultatele anchetei sale sectoriale în domeniul concurenţei privind internetul obiectelor destinat consumatorilor (IoT).
-
Procedura de distribuire a dispozitivelor electronice din cadrul Programului naţional “Şcoala de acasă”!
250.000 de dispozitive electronice cu conexiune la internet ce se vor achiziţiona prin Programul naţional “Şcoala de acasă”. Ordinul nr. 4738/2020 privind aprobarea necesarului de dispozitive electronice cu conexiune la internet, precum şi a criteriilor de repartizare a acestor dispozitive achiziţionate prin Programul naţional “Şcoala de acasă” a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 814/2020.
-
100.000.000 euro pentru achiziţionarea de tablete pentru uz şcolar cu acces la internet!
Au fost alocate fonduri externe nerambursabile necesare desfăşurării în condiţii de prevenţie a activităţilor didactice aferente anului şcolar 2020/2021 în contextul riscului de infecţie cu coronavirus.
-
Alertă cibernetică pentru români!
Alertă cibernetică pentru români. Toate parolele și informațiile bancare ale românilor sunt în pericol să fie aflate și folosite fără voia lor. România este cea mai afectată ţară din lume de Scranos, o problemă foarte gravă care afectează utilizatorii digitali. Experţii avertizează că toate mostrele identificate confirmă că operaţiunea începută în luna noiembrie 2018, cu…
-
Rusia a adoptat Legea privind crearea unui „internet suveran”
Duma de Stat a Rusiei (camera inferioară) a adoptat o lege controversată vizând crearea unui „internet suveran” în Rusia, izolat de serverele mondiale, mulţi dintre criticii acestei legi văzând în aceasta o modalitate pentru autorităţile ruse de a-şi întări controlul asupra reţelei. Textul, adoptat în a doua lectură cu 320 de voturi pentru şi 15…
-
Alte țări europene investesc miliarde de dolari în sistemul de ride-sharing!
În timp ce în România companii precum Uber sau Taxify sunt acuzate de piraterie de taximetriști, alte țări investesc miliarde de dolari în sistemul de ride-sharing. Pe plan mondial, reşterea preţurilor, tensiunile politice, scăderea apetitului pentru automobilele diesel şi noile servicii de ride-sharing încep să reducă cererea de automobile pe pieţe precum Marea Britanie şi…
-
Declaraţiile Unice se depun exclusiv online!
Cei care merg la ANAF să depună declarații o fac degeaba. Totul se face online acum . Toți românii au conturi în Spațiul Privat Virtual, iar activarea conturilor durează câteva zile. Astfel persoanele care nu au acces la internet sau care nu știu să folosească un calculator nu-și mai pot depune declarațiile unice. Pentru a…
-
Sistemul de etichetare al anvelopelor în Uniunea Europeană se schimbă!
O temă de interes major pentru toți șoferii a fost dezbătută la reuniunea miniştrilor comunitari ai energiei, organizată la Bruxelles în cadrul preşedinţiei române la Consiliul Uniunii Europene. Sistemul de etichetare a anvelopelor în Uniunea Europeană se schimbă pentru a le promova pe cele mai eficiente din punctul de vedere al consumului de combustibil. În…
-
Nu va mai fi introdusă taxa digitală pentru giganţii internetului!
Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană urmează să anunţe săptămâna următoare că au renunţat la planul de a introduce o unei taxe digitale. Prin această decizie, Miniștrii de Finanțe au renunțat la taxarea giganților internetului. Propunerea dezbătută în prezent a fost prezentată în luna martie a anului trecut de Comisia Europeană şi vizează în principal…