Veselie mare! Toţi părinţii au aflat. Cresc alocaţiile pentru copii. “Era cazul!”, zic unii. “Şi-aşa e prea puţin!”, grăiesc alţii. Dar câtă lume ia în seamă faptul că tot noi, contribuabilii, plătim şi alocaţiile? Şi nu statul, din afacerile proprii!

Alocaţia de stat pentru copii a fost instituită ca formă de ocrotire a statului acordată tuturor copiilor, fără discriminare. Beneficiază de alocaţie toţi copiii de până la 18 ani. Alocaţia se acordă şi tinerilor de peste 18 ani care urmează, încă, învăţământul liceal sau profesional. Elevii ce repetă anul şcolar, din motive imputabile lor, nu primesc alocaţie!

Titular al dreptului la alocaţia de stat pentru copii e copilul. Alocaţia de stat pentru copii se plăteşte unuia dintre părinţi. După împlinirea vârstei de 14 ani, plata alocaţiei de stat se poate face direct adolescentului.

 

Să recapitulăm ultimele ştiri juridice!

În „Monitorul oficial” 383/2015 a fost publicată Legea 125/2015 privind aprobarea OUG 65/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Ce noutăţi legislative aduce recentul act normativ? Parcurgând ultimele ştiri juridice aflăm că, în condiţiile în care cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se stabileşte în raport cu indicatorul social de referinţă (vestitul ISR, egal cu 500 lei):

– pentru copiii cu vârste de 2-18 ani, alocaţia va avea valoarea de 0,168 ISR. Cu alte cuvinte, copiii vor primi 84 de lei. Astfel, cuantumul său se va dubla!

– în cazul copiilor cu handicap, cu vârste de 3-18 ani, alocaţia va avea valoare de 0,4 ISR. 200 de lei vor primi aceşti copii, unde până acum primeau 84 de lei!

Copiii României merită orice sacrificiu! Dar să fie un sacrificiu util, asumat în cunoştinţă de cauză! Nu, după 1-2 ani, să sufere tot copiii… din cauză că părinţii sunt jecmăniţi de către Fisc.

În marea grabă de a majora alocaţia este omisă o întrebare: de unde luăm banii? Ştiţi, România nu-i în top 5, printre puterile economice ale lumii. O asemenea lege nu trebuie scrisă pe genunchi, sub presiune politică, fiind neglijate sursele de finanţare bugetară!

Constrâns de circumstanţe să majoreze alocaţia, guvernul ne asigură, totuşi, că până la finele lui 2015 nu se pune problema să nu poată fi suportată sarcina bugetară. În anii următori… vedem, noi, cum vom face!

 

Un subiect controversat

După aceste succinte ştiri juridice, se impun câteva comentarii. Dacă vom examina situaţia la rece, cu reală preocupare pentru viitorul ţării noastre, n-ar trebui să sărim în sus de veselie la aflarea veştii măririi alocaţiei… chiar dacă avem 2-3 copii de crescut. De aceste infime sume s-ar putea bucura, bunăoară, părinţii aflaţi în nefericita situaţie în care alocaţia copilului are o pondere majoră în venitul familial.

S-a pus problema acordării unei alocaţii diferenţiate, în funcţie de veniturile părinţilor. Titularii alocaţiei sunt, însă, copiii. Oricât de avuţi sunt părinţii, nu poţi face discriminare între copii. În plus, plata unor alocaţii diferenţiate ar da apă la moară birocraţiei.

Probabil, pentru măsura de mai sus, trebuie mărit aparatul funcţionăresc. De dorit este creşterea numărului de locuri de muncă în mediul privat, nu dezvoltarea unui sector public şi aşa imens, neobosit risipitor de resurse financiare.

Evaluând situaţia fără vreo urmă de părtinire politică, reiese că-i lesne a cere acordarea unor prestaţii sociale mărite, fără a trebui să precizezi şi modul în care va fi acoperit golul bugetar rămas. Este, de asemenea, confortabil să ceri majorarea alocaţiei, atâta vreme cât nu eşti nevoit să aplici tu însuţi măsura.

Dublarea alocaţiei poate părea un mijloc de sprijin pentru numeroasele familii cu venituri mici. Dar posedă un mare potenţial demagogic, de furt al simpatiei populare. Cine plăteşte factura dacă se goleşte vistieria statului? Nu cumva tot noi, populaţia activă şi operatorii economici?!

Încă 2-3 măsuri de acest fel şi noile ştiri din contabilitate vor anunţa, alarmant, introducerea unor taxe proaspete. De acestea avem, noi, nevoie?! Cu fiecare nouă taxă creşte birocraţia, scad resursele generatoare de bunăstare, de locuri de muncă.

Ar fi minunat ca fiecare părinte apt de muncă să aibă de lucru, să aibă un câştig lunar decent iar alocaţia copilului şi ajutorul social să nu fie, pentru nicio familie, principalele surse de venit. Copiii nu se aduc pe lume pentru alocaţie. Din nefericire, mii şi mii de părinţi sunt, actualmente, întreţinuţi de către copiii lor… în loc să fie invers.

La fel de trist e că există situaţii în care părinţii cheltuie alocaţiile pe orice, numai pentru creşterea copiilor nu. Cineva decreta, recent, că dublarea alocaţiilor îi bucură cel mai tare pe… cârciumari. Trist este că, într-adevăr, unii părinţi se bucură că “s-a dublat alcoolaţia”. Dar hai să nu generalizăm. Să nu emitem afirmaţii ofensatoare, nedrepte!

Majoritatea părinţilor cheltuie alocaţiile în interesul copiilor. Dar, înainte de dublarea alocaţiilor, mai bine am fi conceput un sistem prin care să fie despovăraţi fiscal în mod substanţial părinţii ce obţin venituri lunare impozabile, în funcţie de numărul copiilor.

Impozitarea diferenţiată generează birocraţie, dar s-ar putea ca, aici, beneficiile să depăşească inconvenientele. Ar fi susţinută natalitatea, ar fi sprijinite tinerele familii în care cel puţin unul dintre părinţi este “în câmpul muncii”. În schimb, majorarea necugetată a alocaţiilor, pornind doar de la socotelile politico-electorale, fără niciun calcul de natură bugetară, ne poate arunca iarăşi în criză.

 

E cazul să ne bucurăm?

Acum câţiva ani, din pricina unor măsuri izvorâte din demagogie, luate pe vremea pe când se considera că “economia duduie”, bugetarilor le-au fost reduse, ulterior, simbriile cu 25% şi peste România a căzut o grindină fiscală. Nu cu populism ieftin se hrăneşte economia.

Decât să le dai sărmanilor câte un peştişor pe lună, în bătaie de joc, mai bine învaţă-i să pescuiască. Crează-le condiţii, scuteşte-i de taxarea muncii. Celor întreprinzători furnizează-le material pentru năvoade… să ofere şi altora de lucru!

Aparent, majorarea alocaţiilor e benefică, dar poate fi un nou pretext de creştere a poverii fiscale aplicate firmelor, populaţiei active. Părinţii fiind suprataxaţi, şi copiii vor avea de suferit! Nu ştim, oare, că statul oferă “prestaţii sociale” cu două degete şi-ncasează birurile cu pumnii doldora de bani?!

Ne încântă ideea de a plăti cu vârf şi îndesat dublarea alocaţiilor, prin dublarea fiscalităţii? Dacă răspunsul e negativ, să nu mai aplaudăm asemenea măsuri. Vrem succes? Să nu ne mai batem cuie în tălpi!