Activităţile umane determină dispersarea unor colosale cantităţi de dioxid de carbon în atmosferă. Avântul pe care l-a luat industria în ultimul secol a generat, prin arderea hidrocarburilor extrase din sol, o îngrijorătoare creştere a concentraţiilor de CO2 în aer. Întrucât efectele creşterii concentraţiei CO2 în atmosferă, dar şi în Oceanul Planetar, are un potenţial ameninţător, a apărut, firesc, întrebarea: cum să ne debarasăm, pe viitor, de „producţia” de CO2, astfel încât să nu mai punem în pericol echilibrul climatic, biosfera?

Răspunsul agreat a fost… întoarcerea CO2 la origini. Adică introducerea sa în subsolul golit de combustibilii fosili prin arderea cărora s-a format acest gaz. Terra ne dăruieşte, generoasă, resursele sale de hidrocarburi. Noi îi oferim, în loc, dioxidul de carbon, pe care nu ni-l dorim nici în aer, nici în apele oceanelor (pe care CO2 le face acide). Din păcate, nici stocarea CO2 la nivelul unor formaţiuni geologice nu-i o soluţie lipsită de orice inconveniente. De aceea aplicarea sa e precedată de explorări, studii de risc şi afectată de interdicţii!

Ce zice legislaţia românească?

Potrivit OUG 64/2011, scopul stocării geologice a dioxidului de carbon în condiţii de siguranţă din punctul de vedere al mediului este reţinerea definitivă a acestui gaz, aşa încât să se prevină ori să se elimine, pe cât posibil, efectele negative şi orice riscuri pentru mediu şi sănătatea umană.

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) stabileşte zonele de pe teritoriul României în care pot fi selectate situri de stocare şi le publică pe propriul site. ANRM este autoritatea responsabilă pentru evaluarea capacităţii de stocare disponibile în zonele ce pot fi selectate pentru siturile de stocare, inclusiv prin permiterea explorării.

O formaţiune geologică este selectată ca sit de stocare numai dacă, în condiţiile de utilizare propuse, nu există riscuri însemnate de scurgere a CO2 şi nu există riscuri semnificative pentru mediu sau pentru oameni. Dobândirea dreptului de folosinţă a terenurilor necesare desfăşurării explorării, transportului şi stocării dioxidului de carbon intră în sarcina operatorului economic solicitant.

ANRM stabileşte dacă e necesară explorarea pentru a obţine informaţiile necesare selectării siturilor de stocare şi evaluării capacităţii de stocare disponibile. Explorarea se realizează doar în baza autorizaţiei emise de către ANRM. Tot ANRM elaborează şi procedura pentru emiterea autorizaţiei de explorare, aprobată prin decizie a preşedintelui ANRM şi avizată de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului.

Decizia nr. 5/2015 a preşedintelui ANRM privind aprobarea Procedurii pentru emiterea autorizaţiei de explorare în vederea stocării geologice a dioxidului de carbon a fost publicată în „Monitorul Oficial” 338/2015.

Care sunt noutăţile legislative?

Potrivit ultimelor ştiri juridice, autorizaţia de explorare va fi acordată câştigătorului selecţiei de oferte rânduită de către ANRM – care va analiza şi oportunitatea explorării unor perimetre în scopul stocării geologice a dioxidului de carbon.

În vederea analizei oportunităţii explorării, persoanele interesate vor înainta ANRM-ului o cerere, acompaniată de un memoriu justificativ şi de către fişa perimetrului. Analiza de oportunitate va trebui să ţină seama de existenţa unor cauze de excludere a perimetrului sau a unor suprafeţe din cadrul perimetrului, în situaţia unor restricţii privind monumentele istorice, culturale şi religioase, siturile arheologice, rezervaţiile naturale şi perimetrele de protecţie ale surselor de alimentare cu apă.

De asemenea, analiza de oportunitate va lua în considerare riscul de utilizare conflictuală a complexului de stocare, riscul de litigiu transfrontalier, distribuţia populaţiei în regiunea de deasupra complexului de stocare, cantitatea de CO2 estimată a fi depozitată, distanţa şi mijloacele de transport ale CO2, zonele expuse seismelor, existenţa şi utilizarea rezervelor de ape subterane sau a acviferelor geotermale. În urma analizei, ANRM va stabili dacă exploatarea perimetrului solicitat e sau nu oportună!

Din noile ştiri juridice reiese că lista cu perimetrele considerate oportune pentru explorare în vederea stocării geologice a CO2 va fi aprobată prin ordin al preşedintelui ANRM şi publicată în „Monitorul Oficial”. Obligatoriu, pentru perimetrele aflate pe listă vor trebui să fie prezentate denumirile, datele de identificare şi delimitare. E posibil ca publicarea unor date şi intenţii să provoace nemulţumirile unor cetăţeni, care ar putea nutri temerea că o eventuală stocare a CO2 în formaţiunile geologice din subsolul zonei lor de locuire este riscantă. Însă consultarea publicului este şi trebuie să rămână prioritară!

ANRM va întocmi proiectul autorizaţiei de explorare, prin care se precizează şi condiţiile de desfăşurare. Proiectul autorizaţiei de explorare va fi pus la dispoziţia publicului pe site-ul ANRM, în vederea consultării publice, pentru 30 de zile. Propunerile şi sugestiile cetăţenilor şi ale ONG-urilor cu privire la proiectul autorizaţiei de explorare vor putea fi trimise prin poştă ori prin mijloace electronice. Cele trimise după ultima zi a perioadei de consultare nu vor fi luate-n seamă!

Atenţie! Nu vor fi validate decât propunerile şi sugestiile ce au legătură directă cu conţinutul proiectului de autorizaţie de explorare, care sunt formulate clar, adecvat şi care nu cuprind injurii sau aprecieri la adresa operatorului economic ce solicită explorarea perimetrului.

Propunerile validate or să fie discutate şi analizate, în vederea eventualei includeri a acestora în proiectul de autorizaţie de explorare. Astfel modificat, proiectul de autorizaţie de explorare va fi publicat pe site-ul ANRM. Autorizaţia de explorare va fi emisă sub iscălitura preşedintelui ANRM. Ofertantul câştigător va fi invitat la ANRM, spre a i se înmâna autorizaţia. Autorizaţia de explorare în vederea stocării geologice a CO2 va intra în vigoare la data publicării deciziei preşedintelui ANRM de aprobare a acesteia, în „Monitorul Oficial”.

 

E clar: CO2 nu poate fi depozitat orişiunde!

Stocarea dioxidului de carbon în formaţiunile geologice poate fi periculoasă dacă se realizează în condiţii neadecvate, în zone improprii, cum ar fi cele cu o intensă activitate seismică. Dacă dioxidul de carbon dintr-un depozit uriaş, aflat la multe sute de metri în subsol va ţâşni cu debit mare către suprafaţă, oamenii din zonă ar putea fi puşi într-o situaţie de pericol. Resursele investite în înfiinţarea unui depozit subteran impropriu vor fi irosite iar beneficiile pentru mediu ar fi anulate, CO2 ajungând tot în atmosferă. Simultan, se are în vedere şi înlăturarea pericolului poluării acviferelor utile, a resurselor subterane de apă dulce.

Aşadar, la stabilirea zonelor de depozitare subterană a CO2, litera legii trebuie respectată întocmai. În fond, cine şi-ar putea dori ca prejudiciile să depăşească beneficiile?!