Ziariştii ar putea primi o indemnizaţie de 50% din pensia care li se cuvine în baza asigurării în sistemul public de pensii


lc-olesea

Potrivit declaraţiilor Senatorului UNPR, Haralambie Vochiţoiu, la Senat a fost depusă o propunere legislativă care vizează completarea Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică.

Proiectul de lege dă dreptul celor asiguraţi în sistemul public de pensii, dar care sunt şi membri ai uniunilor de creaţie, să primească o indemnizaţie de 50%, dar nu mai mult de două salarii minime pe economie, din pensia care li se cuvine în baza asigurării în sistemul public de pensii, a declarat Haralambie Vochiţoiu.

Noi susţinem ca şi ziariştii, cei care îşi câştigă pâinea din presă scrisă sau audiovizuală, fiindcă şi actul dvs. este unul de creaţie, merită această indemnizaţie, mai ales că mulţi lucrează în baza unor contracte de autor. (…) Şi ziaristul este un creator“, a spus senatorul.

Pentru a putea obţine această pensie suplimentară, Vochiţoiu a mai precizat că sunt nişte condiţii.

Este vorba de o vechime de cel puţin 15 ani în presă, deci să fi câştigat efectiv din munca de presă salariu, să fi contribuit cu toate taxele şi să aibă o vechime de cinci ani într-o asociaţie – Uniunea Ziariştilor, Clubul Român de Presă, etc.“, a spus Haralambie Vochiţoiu.