În vara lui 1945, două oraşe nipone – Nagasaki şi Hiroshima, aveau să fie rase de pe suprafaţa pământului, de către bombele „Fat Man” şi „Little Boy”, lansate de către aviaţia americană. Acest terifiant eveniment avea să constituie debutul unei noi epoci.

Nu după multă vreme, scurgerile de informaţii au făcut ca şi URSS-ul să intre în posesia tainelor de fabricaţie a celor mai temute arme pe care le-a născocit mintea omenească. În acel moment s-a dat startul la o cursă a înarmărilor nucleare, care s-ar fi putut finaliza prin nimicirea speciei umane. În paralel cu dezvoltarea capacităţilor militare, au avansat şi aplicaţiile civile ale radioactivităţii, în domeniul energetic, în industrie, cercetare ori în scopuri medicale. Azi, în lume există sute de reactoare nucleare.

Să nu uităm, însă, că detonările experimentale şi accidentele nucleare au dispersat în atmosferă cantităţi colosale de materie radioactivă, care astăzi poluează apele şi se poate acumula în organismele vii. Unele vietăţi oceanice aflate în vârful lanţului trofic ar putea deveni veritabile minidepozite de radionuclizi. Rămâne viu, în memoria românului, accidentul nuclear de la Cernobîl, din 1986, când autorităţile vremii încercau să ţină sub obroc informaţiile, pentru ca panica să nu copleşească populaţia.

Faţă de alte forme de poluare cu substanţe periculoase, poluarea radioactivă scapă total simţurilor umane. Minusculele dar nocivele cantităţi de radionuclizi prezente în apă nu pot fi detectate vizual, olfactiv sau printr-un alt simţ. În absenţa tehnicilor de detectare, noi n-am putea, în eventualitatea creşterii concentraţiilor, decât să contemplăm efectele, de pildă sporirea numărului de prunci născuţi cu malformaţii, mărirea numărului de persoane infertile sau creşterea prevalenţei bolilor maligne.

Există riscuri? Legea trebuie să-şi spună cuvântul!

Recent, pe site-ul Ministerului Sănătăţii a fost postat un proiect de Lege privind stabilirea cerinţelor de protecţie a sănătăţii populaţiei în ceea ce priveşte substanţele radioactive din apa potabilă, care, după ce va fi supus votului aleşilor neamului, în Parlament, şi va fi promulgat de către preşedintele statului, are să vadă lumina tiparului în „Monitorul oficial”. Urmarea? Românii vor fi, după intrarea în vigoare a legii, mult mai bine ocrotiţi faţă de riscul contaminării radioactive a apei potabile!

Noua lege ar urma să reglementeze calitatea apei potabile în ceea ce priveşte conţinutul de substanţe radioactive naturale şi artificiale, să stabilească valorile pentru parametrii de calitate precum şi frecvenţele şi metodele de monitorizare şi control a substaţelor radioactive din apa potabilă.

Prin substanţe radioactive sunt înţeleşi compuşii care conţin unul sau mai mulţi radionuclizi a căror activitate sau concentraţie nu poate fi neglijată în ceea ce priveşte măsurile de radioprotecţie. În tagma acestor elemente intră poloniul-210, radonul-228, uraniul-238, carbonul-14, cobaltul-60, iodul-131, tritiul (hidrogenul radioactiv), cesiul-134. Există sute de radionuclizi. Unii sunt prezenţi aici de când lumea şi pământul, în vreme ce alţii au luat naştere ca urmare a intervenţiilor umane sau a radiaţiilor cosmice.

Rolul direcţiilor de sănătate publică

Direcţiile de sănătate publică (judeţene sau cea de la nivelul Capitalei) asigură supravegherea şi controlul monitorizării radioactivităţii apei potabile în scopul verificării faptului că apa distribuită cetăţenilor e conformă criteriilor de calitate şi nu crează riscuri pentru sănătatea publică. Ministerul Sănătăţii va asigura resursele umane şi materiale necesare desfăşurării activităţii de supraveghere şi control a monitorizării radioactivităţii apei potabile a direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

Direcţia de sănătate publică va trebui să se asigure şi că, atunci când apare un potenţial pericol pentru sănătatea umană, generat de calitatea acestor ape, populaţia vizată este informată grabnic şi sfătuită în mod corespunzător asupra măsurilor de protecţie ce pot fi luate în vederea protejării sănătăţii.

Ştirile juridice spun că producătorii, distribuitorii sau utilizatorii de apă potabilă, prin sistem public colectiv ori individual, prin îmbuteliere în sticle sau alte recipiente, pentru industria alimentară, vor trebui să asigure realizarea unui program adecvat de monitorizare de audit pentru apa destinată consumului uman şi informarea imediată a direcţiei de sănătate publică judeţeană cu privire la neconformităţile descoperite, în eventualitatea nerespectării valorilor parametrilor stabiliţi de către noua reglementare.

Populaţia trebuie să cunoască situaţia!

Orice nerespectare a valorii stabilite pentru parametrii privind radioactivitatea apei va fi investigată imediat, în vederea identificării cauzei. În cazul nerespectării valorii unui parametru, direcţiile de sănătate publică analizează dacă aceasta reprezintă un risc pentru sănătatea populaţiei, dacă necesită acţiuni de remediere. Dacă e identificat un risc, direcţiile de sănătate publică indică măsurile de soluţionare necesare în vederea apărării sănătăţii populaţiei din punctul de vedere al radioprotecţiei, iar producătorii de apă vor pune în aplicare măsurile respective.

Populaţia vizată trebuie să fie informată, în cazul sesizării vreunui risc, de către direcţiile de sănătate publică cu privire la respectivul pericol şi la acţiunile de remediere întreprinse şi va trebui să fie înştiinţată în legătură cu orice alte măsuri suplimentare de precauţie care pot fi de trebuinţă pentru protecţia sănătăţii în ceea ce priveşte substanţele radioactive.

Potrivit ultimelor ştiri juridice, atunci când concentraţia de radon va depăşi limitele admise, se va interveni pentru asigurarea radioprotecţiei. Atunci când concentraţia tritiului depăşeşte valoarea admisă a parametrului, va fi întreprinsă şi o analiză a prezenţei altor radionuclizi artificiali. Producătorii şi distribuitorii de apă potabilă asigură conformarea la cerinţele de calitate şi finanţarea monitorizării de audit şi de control privind radioactivitatea apei potabile. Programul de monitorizare alcătuit de către producători va fi avizat de către direcţiile de sănătate.

Radioactivitatea, utilă şi primejdioasă!

Cea mai mare expozie nucleară controlată (adică detonarea „Bombei Ţar”, ce a generat o forţă de mii de ori mai mare decât bomba de la Hiroshima) s-a petrecut la începutul anilor ‘60, în nordul URSS-ului. Praful radioactiv s-a înălţat în văzduh, la zeci de kilometri iar la sute de mile depărtare geamurile clădirilor s-au făcut ţăndări. Apoi, umanitatea a început să cugete mai matur la reglementarea neproliferării armelor nucleare.

Astăzi, ecologiştii nu văd cu ochi buni nici măcar punerea în funcţiune a unor reactoare în scopul producerii de energie electrică, lucru care, în România, s-a petrecut ultima dată în 2007, la Cernavodă. Au ei dreptate? Avem, noi, motive să ne temem de radioactivitate? Specialiştii ne spun să nu ne facem griji, fiindcă normele de siguranţă sunt cele mai drastice cu putinţă. Dar memoria nu ne îngăduie nici să stăm prea liniştiţi – Three Mile Island, Cernobîl, Fukushima!