Aproape că nu trece săptămână fără să auzi că vreun ales local a fost învinuit de infracţiuni precum luarea de mită, abuzul în serviciu şi altele. Culmea e că niciunul nu se declară vinovat. Niciunul nu-şi recunoaşte vinovăţia, spăşit. Dar mulţi dintre aceşti „nevinovaţi” ies din sediile DNA împodobiţi cu… brăţări solide, confecţionate din oţel.
Prezumţia de nevinovăţie trebuie să funcţioneze până la capăt, dar aleşii locali găsiţi vinovaţi, în justiţie, nu merită decât un loc într-un pat supraetajat, situat într-o odaie zăbrelită. Nu poţi abuza la infinit de încrederea votanţilor tăi şi nici să faci prăpăd la nesfârşit cu banii bugetului local, oferind privelegii clientelei politice, fără să ajungi în temniţă.
Având în vedere numărul primarilor care, într-un fel sau altul, au ajuns să aibă grave probleme cu legea, ar fi necesar să se prevadă, în legea administraţiei publice locale, şi ce ar trebui să se petreacă atunci când primarul este arestat sau încarcerat pentru executarea unei pedepse privative de libertate. Mai ales că, zilnic, DNA-ul ia la bani mărunţi câte 2-3 demnitari certaţi cu legile ţării!
Potrivit prevederilor Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, mandatul primarului este de 4 ani, dar poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război, calamitate naturală, dezastru sau sinistru deosebit de grav. Dar mandatul poate şi să se încheie prematur!
Mandatul primarului încetează de drept în condiţiile Statutului aleşilor locali, precum şi dacă primarul se află în imposibilitatea exercitării funcţiei datorită unei boli grave, certificate, ce nu permite desfăşurarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic, precum şi dacă el nu-şi exercită, în mod nejustificat, mandatul, timp de 45 de zile consecutiv.
În aceste două cazuri prefectul va lua act, prin ordin, de încetarea mandatului primarului. Ordinul prefectului poate fi atacat de către primar la instanţa de contencios administrativ (în termen de 10 zile de la comunicare). Instanţa de contencios administrativ trebuie să se pronunţe în termen de 30 de zile. Hotărârea primei instanţe va fi definitivă şi irevocabilă!
Un „cadou” pentru primarii certaţi cu legea
În primele zile ale lunii lui Mărţişor a fost înregistrat la Senat, pentru dezbatere, un proiect de lege pentru completarea art. 69 al Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001. Dacă legea aflată azi în stadiul de proiect va trece cu succes prin Parlament, ulterior ea va fi promulgată şi publicată în „Monitorul oficial”.
Plecând de la principiul că „de nu-i foc, nici nu iese fum” şi mergând pe firul indiciilor şi bănuielilor, procurorii anticorupţie ajung să descopere, prin unele instituţii publice ori pe la unele autorităţi, veritabile focare de infracţionalitate. O puzderie de aleşi locali şi slujbaşi publici vor ajunge să suporte rigorile legii penale (după faptă şi răsplată!). Conform noilor ştiri juridice, prin recentul proiect de lege iniţiatorii vor să introducă un nou caz de încetare de drept a mandatului de primar.
Dacă noua reglementare va fi adoptată şi publicată în „Monitorul oficial”, mandatul primarului va înceta de drept nu doar atunci când acesta nu-şi va exercita atribuţiile vreme de 45 de zile ori când va fi grav bolnav pentru cel puţin 6 luni într-un an, ci şi în situaţia în care a fost arestat pentru mai mult de 90 de zile sau a fost încarcerat pentru executarea unei pedepse privative de libertate.
Statutul aleşilor locali prevede, deja, că încetarea calităţii de primar are loc, de drept, înainte de expirarea normală a mandatului dacă primarul este condamnat, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate. Elementul de noutate ar fi, deci, încetarea mandatului primarului în cazul unei arestări ce se prelungeşte peste 90 de zile.
Vinovaţii îşi caută salvarea în… diagnostice!
În pragul arestării multor aleşi locali prinşi cu mâţa-a sac, apare un fenomen bizar. Unde mai înainte aleşii noştri plesneau de sănătate şi îşi trăiau viaţa la maxim, fără a le păsa de alegătorii osteniţi de lupta cu taxele, sărăcia şi neajunsurile, răceala cătuşelor îi îmbolnăveşte subit. Iar perspectiva unui îndelungat concediu după gratii le dă frisoane.
Unii aleşi locali sunt găsiţi ca fiind numai buni de încarcerare, dar când se văd în faţa magistraţilor nu se sfiesc să pretindă că, de fapt, sunt grav bolnavi şi au nevoie doar de spitalizare! O fi de vină curentul din arest? Sau vântul primenirii clasei politice, care, pentru aleşii locali corupţi, miroase teribil, a închisoare?
Calitatea de primar implică, de când cu descentralizarea şi autonomia locală, imense responsabilităţi, răsplătite incomplet prin remuneraţie şi compensate doar în parte prin prestigiul funcţiei. Nu-i uşor să fii prim-edil! Mai toţi locuitorii comunelor şi oraşelor nu dau vina decât pe primar, atunci când nu le convine ceva. Nu-i o funcţie atractivă, pentru cine vrea linişte-n viaţă. Totuşi, candidaţii dau năvală!
Orice votant nădăjduieşte că aleşii săi nu vor fi preocupaţi de înavuţirea săvârşită prin isprăvi descrise, pe larg, în Codul penal. Dar poate chiar în acest moment există, pe undeva, un individ corupt, care se bucură în taină că, în ciuda fărădelegilor comise până azi, încă deţine calitatea de primar.
Să stea fără griji: va primi, negreşit, un… sejur prelungit. Unde? La penitenciar!