Impozite anulate pentru agricultorii ale căror recolte au fost grav afectate!


AgriculturaÎn istoria agriculturii, rare au fost episoadele în care truditorii pământului să fi fost complet scutiţi de biruri! Dar seceta, inundaţiile şi alte capricii ale naturii nu ţin seama nici de truda agricultorului, nici de apetitul pe care-l are statul român pentru impozitarea veniturilor agricole.

În „Monitorul Oficial” nr. 139/2015 a fost publicat, recent, Ordinul ministrului finanţelor nr. 197/2015 privind Procedura de anulare a impozitului pe venitul din activităţi agricole datorat, potrivit art. 74 din Codul fiscal, pentru anul fiscal 2013, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente acestuia, aducând un strop de alinare agricultorilor greu încercaţi de vremea capricioasă.

Veniturile din activităţi agricole sunt, conform Codului fiscal, obţinute individual sau într-o formă de asociere fără personalitate juridică, din cultivarea produselor vegetale, din exploatarea plantaţiilor viticole, pomicole, arbuştilor fructiferi, precum şi din creşterea ori exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală în stare naturală.

Potrivit noilor ştiri juridice, contribuabilii care au desfăşurat activităţi agricole individual ori în asociere vor beneficia de anularea impozitului pe venitul din activităţi agricole datorat pentru anul fiscal 2013, proporţional cu gradul de calamitate al producţiei agricole, dacă distrugerea producţiei s-a produs în proporţie de peste 30% din totalul producţiei aferentă fiecărei grupe de produse vegetale sau animale, dacă impozitul a fost stabilit pe bază de norme de venit şi dacă, pentru producţia agricolă, n-au fost încheiate poliţe de asigurare. Toate aceste condiţii trebuie să fie îndeplinite simultan!

 

Ai fost păgubit? Unde-i dovada?

Gradul de calamitate se dovedeşte prin procesele-verbale de constatare a pagubelor produse, întocmite de către comitetele pentru situaţii de urgenţă (judeţene şi locale) şi de către comisiile locale de specialişti pentru evaluarea pagubelor produse în urma fenomenelor hidro-meteorologice periculoase.

Pentru a determina impozitul pe venitul din activităţi agricole ce urmează a fi anulat, organul fiscal competent stabileşte gradul de calamitate, precum şi impozitul pe venitul aferent unei grupe de produse vegetale sau animale.

Ultimele ştiri juridice prevăd că anularea impozitului pe venitul din activităţi agricole se va aproba de către organul fiscal competent din cadrul ANAF, potrivit Codului de procedură fiscală. Organul fiscal competent este fie organul fiscal într-a cărui rază teritorială îşi are domiciliul contribuabilul sau adresa unde locuieşte efectiv, pentru persoanele fizice ce au domiciliul fiscal în România, fie organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sursa de venit, pentru persoanele fizice fără domiciliu fiscal în România.

Ca să beneficieze de scutirea de la plata impozitului, contribuabilul va trebui să depună o cerere la organul fiscal competent, prin care va solicita anularea impozitului pe venitul din activităţi agricole datorat pentru anul fiscal 2013 şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente.

În cererea de anulare vor trebui să figureze datele de identificare a contribuabilului, numărul şi data emiterii deciziei de impunere prin care a fost stabilit impozitul pe venitul din activităţi agricole datorat pentru 2013, numărul şi data deciziei prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii aferente impozitului pe venitul din activităţi agricole datorat pentru anul 2013.

Cererii de anulare trebuie să îi fie anexate o declaraţie pe proprie răspundere a contribuabilului din care să reiasă faptul că, pentru producţia agricolă calamitată, n-au fost încheiate poliţe de asigurare şi copii ale proceselor-verbale de constatare a pagubelor, din care să rezulte gradul de calamitate ori alte documente justificative.

Dacă activitatea agricolă se desfăşoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, solicitarea de anulare a impozitului pe venitul din activităţi agricole datorat pentru anul fiscal 2013 şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente acestuia se va depune la organul fiscal la care asocierea este luată în evidenţa fiscală.

Imediat ce a primit cererea de scutire de la plata impozitului, organul fiscal va purcede la verificarea sa. Dacă va reieşi că procesul-verbal de constatare a pagubelor produse nu cuprinde absolut toate elementele necesare determinării gradului de calamitate, organul fiscal va cere informaţii suplimentare de la emitentul procesului-verbal ori de la contribuabil. Atunci când consideră de cuviinţă, organul fiscal competent poate solicita informaţii şi de la alte autorităţi publice ori de la societăţile emitente ale poliţelor de asigurare.

 

Nu-s câştiguri? Nici impozite să nu fie!

Cererile de anulare depuse de către contribuabili se soluţionează, de către organul fiscal, în 45 de zile de la înregistrare. Dacă, pentru soluţionarea cererii, vor fi necesare date suplimentare relevante pentru luarea deciziei, termenul va fi prelungit cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor cerute.

Dacă sunt îndeplinite toate condiţiile pentru scutire, organul fiscal competent va emite o decizie de anulare a impozitului pe venitul din activităţi agricole datorat pentru anul fiscal 2013 şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente acestuia, în două exemplare. Un exemplar va ajunge la contribuabil (înseninându-i ziua!). Celălalt exemplar va fi inserat de către organul fiscal competent în dosarul fiscal al contribuabilului.

Între paranteze fie scris, în „Epoca de Aur” sursa celor mai mari neplăceri pe care cetăţeanul le putea suferi din partea statului era dosarul de la Securitate. Astăzi, în epoca unei tranziţii prelungite aşa de mult încât pasagerii vaporului numit România au şi uitat destinaţia finală, dosarul fiscal al contribuabilului ar putea îndeplini, cu succes, acest rol de sperietoare. Însă litera de neşters a legii poate îmblânzi până şi severitatea Fiscului!

Există, probabil, şi agricultori care deja şi-au plătit impozitele şi care au aflat, deunăzi, din „Monitorul Oficial”, că au dreptul la restituirea sumelor achitate. Pentru ei se vor aplica procedurile legale de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, grija funcţionarilor responsabili de această operaţiune fiind aplicarea, cuvânt cu cuvânt, a Codului de procedură fiscală.

Atunci când, după administrarea mijloacelor de probă, slujbaşii organului fiscal competent observă că nu sunt îndeplinite toate condiţiile ori că informaţiile deţinute nu sunt de natură a indica îndeplinirea condiţiilor necesare anulării impozitului pe venitul din activităţi agricole, va fi emisă o decizie de respingere a cererii de anulare a impozitului pe venitul din activităţi agricole. Decizia aceasta se poate contesta!

Agricultura s-a născut sub semnul hazardului. Oricât de harnic, de precaut, de priceput ar fi agricultorul, roadele trudei sale pot fi nimicite într-o clipită de către natura mânioasă. Investiţiile în agricultură au un grad sporit de risc, fiind mereu la cheremul condiţiilor şi fenomenelor meteo-hidrologice. Dar fie vreme bună sau rea, fie recoltă îmbelşugată sau săracă, veniturile agricole rareori scăpă nefiscalizate!

Agricultorul nu poate culege… ceea ce n-a semănat. Acesta este, însă, privilegiul statului. Prin fiscalitate, statul îşi ia partea din orişice câştig, fără a se obosi prea mult cu explicaţiile şi motivările. El culege de la toţi, fără a fi semănat un bob de grâu. Totuşi, este absurd ca agricultorului să-i fie aplicate impozite pentru recolta pe care, din cauza vremii neprielnice… n-a mai cules-o, fiind nimicită complet.

Nu că nu s-ar putea petrece şi aşa ceva!