Formare iniţială, pentru cadrele din poliţia locală


local policeŢie cum ţi se par poliţiştii locali, ca nivel de competenţă şi de eficienţă în lupta cu infractorii? Sunt ei bine pregătiţi? Te simţi mai protejat, ştiind că există Poliţia Locală?

Păreri sunt multe, dar trebuie ştiut că Poliţia Locală exercită atribuţii doar în ceea ce priveşte apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanei, a proprietăţii publice şi private, preîntâmpinarea şi descoperirea infracţiunilor, în domenii precum ordinea, liniştea publică, paza bunurilor, circulaţia pe drumurile publice, disciplina în construcţii, afişajul stradal, protecţia mediului, activitatea comercială şi evidenţa persoanelor.

Indiferent de vârstă, cu toţii am putea avea nevoie, la un moment dat, să ne completăm studiile, să ne sporim, mai mult sau mai puţin, nivelul de instruire. Uneori, mai întâlneşti şi persoane care, deşi le-au înflorit ghioceii pe la tâmple, par să aibă nevoie de… abecedar. Să nădăjduim că astfel de indivizi nu şi-au făcut loc şi printre poliţiştii noştri, locali sau „naţionali”!

Aşa cum stau lucrurile în multe alte profesii, şi pentru poliţistul local satisfăcătoarea îndeplinire a atribuţiilor de serviciu e condiţionată de urmarea şi absolvirea unui program de formare iniţială.

Cine trebuie să treacă prin formarea iniţială?

În “Monitorul Oficial” 98/2015 a fost publicat Ordinul MAI nr. 9/2015 privind formarea iniţială, în 2015, în instituţiile de formare ale Ministerului Afacerilor Interne a poliţiştilor locali cu atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice şi în domeniul circulaţiei rutiere.

Conform ştirilor juridice de ultimă oră, instituţiile de formare ale Ministerului Afacerilor Interne vor aloca un număr de 2625 de locuri, cu scopul formării iniţiale a poliţiştilor locali cu atribuţii în domeniile ordine şi linişte publică şi circulaţie rutieră, pentru anul 2015.

În timpul formării iniţiale, poliţiştii locali ce au funcţii de conducere vor urma şi un modul de management. Atunci când instituţiile beneficiare o cer, modulul de management organizat de către Centrul de Formare Iniţială şi Continuă al MAI poate fi urmat şi de către poliţiştii locali ocupanţi ai unor funcţii de conducere ce au urmat programul de formare iniţială fără a fi parcurs, însă, şi acest modul ori de către cadrele de conducere care, provenind din structurile de ordine şi siguranţă publică ale Ministerului Afacerilor Interne, n-au mai trebuit să treacă, ulterior, printr-un program de formare iniţială.

Dosarele de înscriere trebuie să fie transmise la instituţiile de învăţământ (în număr de 13, în toată ţara), de către instituţiile beneficiare, cu minimum 10 zile calendaristice anterior începerii programelor de formare iniţială.

Din niciun dosar de înscriere nu vor trebui să lipsească: cererea sau raportul personal de înscriere la curs (cu aprobarea şefului structurii de poliţie comunitară); adeverinţa medicală (ce atestă aptitudinea de-a efectua efort fizic şi de instruire pentru utilizarea armamentului); o copie de pe actul de identitate; o copie de pe diploma de bacalaureat sau de licenţă; certificatul de cazier judiciar; permisul de conducere (copie) şi fotografii (3/4 cm). Ce ne-ar mai “lipsi”, în România? Să existe numeroşi poliţişti locali fără bacalaureat, dar cu un cazier… bogat!

Poliţiştii, la şcoală

Îndatorirea verificării condiţiilor de studii de către angajaţii propuşi să participe la programele de formare iniţială şi certificarea pentru conformitatea cu originalul a actelor depuse, în copie, la dosarul de înscriere va reveni instituţiilor beneficiare. Când se va prezenta la instituţia de formare, cursantul va trebui să aibă la el şi actul de identitate în original.

În fiecare grupă de studiu nu va intra un număr mai mic de 15 cursanţi, dar nici mai mare de 35. Numărul locurilor o să fie fixat de către conducătorii instituţiilor ce furnizează formarea iniţială. O grupă în care benficiază de formare personalul de management nu poate fi mai mică de 5 cursanţi. Cine va achita costurile de şcolarizare? Nimeni altcineva decât structura de poliţie locală ce şi-a trimis angajaţii la cursurile de formare.

Sunt cazuri în care, după ce a urmat cursurile (cu mai mult sau mai puţină sârguinţă), un cursant nu se mai prezintă la examenul de absolvire. Acesta, însă, ar putea să aibă nevoie de un document care să ateste urmarea cursurilor. Aşadar, i se va elibera o adeverinţă de participare la cursuri, pe care vor fi înscrise (doar) competenţele căpătate.

Cu ajutorul acestui document, cursantul poate să solicite o reexaminare, o singură dată şi fără plată, în primele 6 luni după finalizarea cursurilor de formare iniţială. Dacă nu i se pot certifica toate competenţele care i-ar fi necesare sau dacă n-a promovat examenul, cel în cauză va trebui să repete programul de formare, la propunerea structurii de poliţie locală, pentru a putea să activeze în domeniul ordinii şi liniştii publice ori în domeniul rutier.

Dacă stăm puţin să cugetăm, nu-i o situaţie prea plăcută pentru cursant. Oricui se găseşte în situaţia de-a repeta cursul, repetent i s-ar putea spune! Mai mult, respectivul trebuie să suporte şi cheltuielile de şcolarizare. Un motiv în plus pentru ca programul de formare şi examinerea să fie luate-n serios, de toţi cursanţii.

Cât costă şcolarizarea?

Conform ultimelor ştiri juridice, ca să poată susţine examenul de absolvire, fiecare cursant trebuie să fi fost prezent la minimum 80% dintre orele de curs corespunzătoare fiecărei competenţe. Aşa cum era de aşteptat, nici chiulangii nu-s prea bine văzuţi!

Eliberarea certificatului de absolvire se va realiza de către instituţia de formare în care cursantul a susţinut examenul de absolvire. La cerere, se poate elibera şi foaia matricolă. Acelor poliţişti care au urmat şi au promovat modulul de management organizat de către Centrul de Formare Iniţială şi Continuă al MAI are să li se elibereze o adeverinţă care să ateste acest lucru.

Programul de formare iniţială, ce cuprinde instruirea, întrebuinţarea bazei didactico-materiale, organizarea şi desfăşurarea examenului de absolvire va costa, pentru fiecare cursant, 2000 de lei, în vreme ce modulul de management organizat la Centrul de Formare Iniţială şi Continuă al Ministerului Afacerilor Interne are să coste… doar 154 lei. Vă gândiţi că-i destul de puţin?! Orice contribuabil ar trebui să se bucure de fiecare dată când constată că banul public e drămuit în stil scoţian!

Omul cât trăieşte învaţă! Adresându-se tinerelor vlăstare ale patriei, un sportiv de mare talent spunea, odinioară: „copii, mergeţi la şcoală, c-o fi bună la ceva şi şcoala”. Acum, serios vorbind, acest principiu nu-i valabil doar pentru copii, ci, în condiţiile în care ştiinţele şi tehnologia avansează cu viteza luminii, el se aplică şi unui mare număr de adulţi, pentru care formarea continuă e un imperativ, cea iniţială nemaifiind de ajuns. Succes la şcoală, deci!

*

După cum îi plăcea lui Nicolae Iorga să spună, „şcoala cea bună e aceea în care şi profesorul învaţă câte ceva de la şcolar”. Învaţă… numai să aibă ce!