Numeroşi asistenţi medicali dar şi moaşele, îşi doreau, de multă vreme, să-şi poată desfăşura activitatea şi în mod independent. Singurul care mai lipsea era un set de norme, care să explice cum se va realiza, în concret, acest lucru. Dar emiterea acestor norme a fost tărăgănată ani de zile. Acum, însă, acest eveniment s-a petrecut. Câştigaţi nu vor fi doar asistenţii ori moaşele, ci mai ales pacienţii!
De pildă, pacienţii vor putea să apeleze la cabinetele de practică independentă, spre a primi îngrijiri şi tratamente mai puţin complexe, pentru care sunt suficiente cunoştinţele unui asistent medical. Pacienţii vor avea un acces mai facil la aceste îngrijiri medicale de rutină, fără să mai aştepte ore-n şir să fie băgaţi în seamă prin spitale şi în cabinetele medicale, pe motiv că prioritari sunt pacienţii cu probleme grave.
Ce spun noile ştiri juridice?
Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1454/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical în regim independent a fost publicat în “Monitorul Oficial” 928/2014.
Exercitarea, în regim independent, a profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă, precum şi a celei de asistent medical se poate face în mai multe chipuri: în primul rând, ca persoană fizică independentă, într-o a doua formă ca titular de cabinet individual de practică independentă şi, de asemenea, în cadrul cabinetelor asociate de practică independentă.
Moaşa, asistentul medical generalist ori simplul asistent medical pot căpăta calitatea de persoană fizică independentă, în temeiul certificatului de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi a înregistrării la administraţia financiară într-a cărei rază teritorială domiciliază. Având această calitate, asistentul medical generalist, moaşa sau asistentul medical pot încheia contracte cu unităţi sanitare autorizate, pentru a oferi servicii de îngrijiri medicale potrivit calificărilor deţinute.
La rândul lor, cabinetele asociate de practică independentă a profesiei de asistent medical generalist, de moaşă ori de asistent medical se pot înfiinţa prin alăturarea mai multor cabinete individuale de practică independentă, cu obiectivul furnizării accesului pacienţilor la serviciile medicale.
Servicii medicale oferite
Potrivit noilor ştiri juridice aduse de către Ordinul 1454/2014, asistentul medical (generalist) şi moaşa au îndatorirea de a semna şi de a-şi aplica parafa pe toate documentele ce atestă activităţile profesionale efectuate.
În cabinetele de practică independentă a profesiei de asistent medical generalist, pacientul va beneficia de servicii medicale autonome, precum îngrijirile şi procedurile care vizează asigurarea igienei persoanei, măsurarea parametrilor stării de sănătate (puls, temperatură, respiraţie, greutate, scaun, diureză), ajutorul în administrarea medicamentelor non-injectabile, supravegherea echilibrului alimentar, mobilizarea pacientului pentru prevenirea atrofiei musculare şi a anchilozei, alimentaţia prin sondă gastrică, monitorizarea eliminării intestinale şi urinare, monitorizarea tulburărilor de comportament, identificarea semnelor de complicaţii ce pot surveni la pacientul cu aparat gipsat etc.
Tot în cabinetele de practică independentă a profesiei de asistent medical generalist se mai pot acorda şi servicii de îngrijiri medicale delegate, exclusiv la prescripţia medicului, precum administrarea medicamentelor prin injecţii (subcutanat, intramuscular, intravenos direct, intradermic) şi perfuzii, administrarea medicamentelor pe tegumente, administrarea medicamentelor pe cale respiratorie, efectuarea şi înlocuirea de pansamente, montarea cateterului venos periferic pentru perfuzii şi altele.
Înfiinţarea şi înregistrarea cabinetelelor
Cabinetul de practică independentă a profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă sau a profesiei de asistent medical va fi înregistrat la direcţia de sănătate publică judeţeană, în registrul judeţean al asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali din România.
Certificatul de înregistrare a cabinetului constituie, în acelaşi timp, şi actul de înfiinţare a cabinetului de practică independentă a profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă sau a profesiei de asistent medical. Certificatul de înregistrare a cabinetului va fi eliberat de către Direcţia de sănătate publică judeţeană pe teritoriul căreia va funcţiona. Acest act se eliberează în baza următoarelor documente:
– certificatul de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (copie legalizată),
– cererea de înfiinţare, în care titularul va enumera serviciile de îngrijiri medicale ce vor fi oferite la cabinet,
– dovada dotării minime necesare funcţionării cabinetului de practică independentă (copie legalizată);
– dovada deţinerii legale a spaţiului în care va funcţiona cabinetul de practică independentă,
– avizul filialei Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali pe teritoriul căreia se solicită înfiinţarea.
– autorizaţia sanitară de funcţionare (copie legalizată).
Cum se vor furniza îngrijirile medicale?
Serviciile de îngrijiri medicale ce pot fi acordate potrivit competenţelor profesionale, se clasifică în servicii de îngrijiri medicale autonome, specifice rolului asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical şi în servicii de îngrijiri medicale delegate. Serviciile de îngrijiri medicale delegate pot fi oferite în diferite feluri. Adică, exclusiv la prescripţia medicului, exclusiv la prescripţia medicului – însă cu condiţia ca medicul să poată interveni de îndată sau la prescripţia şi în prezenţa unui medic.
Exercitarea, în regim independent, a profesiei de asistent medical, a celei de moaşă sau de asistent medical generalist se va putea realiza atât la domiciliul pacienţilor, cât şi la sediul cabinetului ori al punctelor de lucru. De asemenea, aceste categorii de personal medical vor mai putea activa şi-n unitatea sanitară autorizată, pe baza unui contract de furnizare a serviciilor medicale.
Cabinetul de practică independentă poate realiza venituri din contracte încheiate cu autorităţile administraţiei publice locale, contracte încheiate cu asigurătorii de sănătate (pentru asigurări obligatorii şi opţionale), din plata directă de la pacienţi – pentru serviciile necontractate cu terţi plătitori, din contracte încheiate cu terţii, din donaţii şi sponsorizări, precum şi din alte surse. Surse legale, fireşte!
Profesia se exercită independent… Dar nu fără principii!
Iată, acum, şi principiile care guvernează exercitarea independentă a activităţilor de asistent medical generalist, de moaşă, precum şi a celor de asistent medical: principiul competenţei profesionale, principiul răspunderii personale, principiul respectării drepturilor pacienţilor, principiul apărării prestigiului profesiei şi principiul confidenţialităţii asupra îngrijirilor medicale furnizate.
În materie de principii, toată lumea este impecabilă… la capitolul “teorie”. Însă, în viaţa de zi cu zi, tentaţiile imorale şi ilicite îi biruiesc pe mulţi. Din păcate, chiar şi unii profesionişti din domeniul medical neglijează, episodic sau ca obicei, imperativele legii şi ale moralei. Prin abdicarea de la principii şi cu gândul doar la câştiguri, acei specialişti uită că trebuie să-şi exercite meseria cu răspundere, punând pacientul pe primul plan.
În faţa unor asemenea situaţii, poţi fi tentat să-l citezi pe faimosul Trahanache: “Ce coruptă soţietate! Nu mai e morală, nu mai sunt prinţipuri, nu mai e nimic… Enteresul şi iar enteresul!” În exercitarea independentă a activităţilor de asistent medical ori de moaşă, ne dorim ca principiile să se afle veşnic la loc de cinste… Spre binele pacienţilor!