Am citit în cărțile de istorie despre termenul de „chiabur” și despre valul de opresiune care s-a abătut în perioada comunistă asupra acestora și asupra membrilor familiilor lor. Potrivit DEX, „chiaburul” este definit ca fiind „un țăran bogat care poseda pământ și importante mjloace de producție”.

La origine, termenul de „chiabur” provine din Rusia, unde țărănimea bogată era denumită astfel. Conform viziunii marxist-leniniste, societatea era divizată, în mediul rural, în proletariatul agricol care nu avea pământ, țărănimea mijlocie și chiaburi. A apărut ideea potrivit căreia chiaburii îi exploatau pe ceilalți agricultori, fapt ce a generat teoria “luptei de clasă” și a declanșat, odată cu venirea la putere a comuniştilor, opresiunea chiaburilor.

În afara umilințelor suportate pentru că erau etichetați ca fiind „chiaburi”, acești oameni au pierdut toată agoniseala de-o viață, care le-a fost luată în urma colectivizării forțate. Nici familiile lor nu au fost ferite de opresiunea pornită ca un tăvălug. Copiii celor calificați drept chiaburi erau excluși de la facultăți sau nu aveau dreptul să se înscrie, unii dintre ei erau dați afară de la muncă pe acest considerent.

Decretul-lege 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, a  stabilit o serie de drepturi pentru cei care au suferit în perioada comunistă.

 Ce controverse au apărut în practica instanțelor privind interpretarea Decretului-lege 118/1990?

 Cu titlu de ştiri juridice, legiuitorul a stabilit, potrivit art. 1 alin.1 lit a)-e) din Decretul-lege 118/1990, că este vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a altor drepturi care se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul în care o persoană, după data de 6 martie 1945, a avut stabilit domiciliu obligatoriu, a fost internată în spitale de psihiatrie, a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de opresiune sau a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești definitive sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice.

 Controversa a fost determinată de către modul de interpretare și aplicare a prevederilor de mai sus, în sensul că nu este cert dacă legiuitorul a inclus în categoria persoanelor persecutate politic îndreptățite să beneficieze de drepturile Decretului-lege 118/1990 și pe cei care făceau parte la acea vreme din categorii sociale necompatibile cu orânduirea socială din România de după 6 martie 1945, cum ar fi chiaburii.

O altă neclaritate a fost generată de către modul de aplicare a noțiunii de „domiciliu obligatoriu.” Opinia majoritară a considerat că, dacă se stabilește, pe baza probelor, că reclamantul sau un membru al familiei sale cu care acesta a locuit a fost declarat chiabur și nu au avut voie să părăsească domiciliul fără autorizarea autorităților, atunci prevederile Decretului-lege 118/1990 se va aplica nu doar celui care  a avut domiciliu obligatoriu, ci și membrilor familiei sale, care au locuit alături de dânsul.

Într-o opinie minoritară privind domiciliul obligatoriu se consideră că persecuția cu privire la unul dintre membri familiei nu poate atrage aceeași concluzie și în privința altor persoane care fac parte din familie.

Caz practic

 În 12 septembrie 2013, trei reclamanți au solicitat, în cadrul unui dosar ce avea ca obiect refuz acordare drepturi persoanelor persecutate politic, anularea deciziilor emise de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție (AJPI) și obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-lege 118/1990.

Aceștia au arătat că sunt îndreptățiți să beneficieze de Decretul-lege 118/1990, deoarece în perioada 1951-1958, familia lor a fost oficial declarată chiabură, li s-au luat bunurile, au fost obligați la plata unor dări excesive și li s-a stabilit domiciliul obligatoriu, neavând voie să părăsească satul. În plus, au suferit discriminări din partea comunității, care știa că sunt catalogați ca fiind chiaburi.

Instanța le-a admis acțiunea și a  decis că aceștia pot beneficia de drepturile prevăzute în Decretul-lege 118/1990. Nemulțumită, AJPI a declarat recurs împotriva acestei hotărâri, considerând că simpla catalogare a unei persoane ca fiind chiabur nu conduce automat la concluzia că persoana și familia acestui au fost persecutate politic, doar pentru că li s-a stabilit un domiciliu obligatoriu.

În cadrul recursului, a fost sesizată ÎCCJ, pentru a face lumină în privința corectei interpretări a prevederilor Decretului-lege 118/1990, pentru a stabili cine poate beneficia de aceste drepturi.

Ce a decis ÎCCJ?

 ÎCCJ a pronunțat Decizia 9/2014, care a fost publicată în Monitorul Oficial 866 din 27 noiembrie 2014, prin care a stabilit cum vor trebui să interpreteze și să aplice instanțele de judecată pe viitor prevederile Decretului-lege 118/1990.

Cu titlu de știri juridice, ÎCCJ a stabilit că este de notorietate faptul că după 6 martie 1945 categoria socială identificată generic ca fiind chiaburi a suportat persecuții impuse de către regimul de la acea vreme.

Cu titlu de știri juridice, ÎCCJ  a decis că pot beneficia de măsurile reparatorii și categoriile sociale necompatibile cu orânduirea din România de după 6 martie 1945, cum ar fi chiaburii, dacă aceștia probau că se încadrau într-unul dintre cazurile prevăzute la art. 1 alin.1 lit. a) – e) din Decretul-lege 118/1990.

Cu privire la interpretarea privind domiciliul obligatoriu, ÎCCJ a stabilit că pot beneficia de măsurile reparatorii cei care fac dovada că nu au putut să se încadreze în muncă în funcții pentru care aveau pregătirea profesională. ÎCCJ a decis că membrii familiei (soț, soție, copii indiferent de vârstă) au avut de suferit de pe urma faptului că un membru al familiei a avut stabilit domiciliul obligatoriu.

Cu titlu de știri juridice, ÎCCJ a stabilit că măsurile reparatorii privind modul de determinare a vechimii în muncă și de stabilire a pensiei pot fi acordate dacă titularul cererii de acordare a acestui beneficiu probează că nu a avut posibilitatea de exercitare liberă a dreptului de alegere a domiciliului (pentru că un membru al familiei cu care locuia avea domiciliu obligatoriu). În plus, trebuie să probeze că nu s-a putut încadra în muncă în funcții pentru care avea pregătirea profesională din cauza faptului că un membru al familiei avea domiciliu obligatoriu, deși erau apți pentru acest lucru. Rețineți că măsurile reparatorii nu se vor aplica celor care au avut limitată doar libertatea de mișcare.

Chiaburi doar pe listă

Mulți au fost declarați chiaburi și incluși pe listele care le-au schimbat dramatic destinul doar pentru că aveau în proprietate terenuri agricole mai mari, mici afaceri, o stare materială mai bună în raport cu ceilalți săteni și își manifestau nemulțumirea față de regimul comunist. Eticheta de “chiabur” era subiectivă și a avut ca scop doar prigonirea acestora.

Sper ca măsurile reparatorii propuse de către legiuitor să compenseze, măcar în parte, suferințele celor care au trecut prin infernul acelor vremuri!